Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

La sfârșitul acestei săptămâni un tânăr regizor își dă examenul de absolvire pe scena teatrului din Petroșani, cu piesa de teatru „Viața e vis”. Tudor Antofie, căci despre el este vorba, a ales scena teatrului petroșenean pentru a-și da examenul de licență. Tânărul regior este absolvent al Universității Babeș Bolyai, Facultatea de Teatru și Fim, sub coordonarea profesorului conferențiar universitar Gelu Badea.
„Viața e vis”

Avampremiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 18:00.

„Viața e vis” este considerată cea mai reprezentativă piesă a teatrului calderonian. Spectacolul  a avut premiera la Madrid în 1635. În acea perioadă, montările în capitala Spaniei au avut loc în terase deschise dreptunghiulare, înconjurate de case cu balcoane.  Această lucrare este un exemplu clasic de dramaturgie barocă, dominată de teme filosofice și deliberări despre viață.

Morala acestui spectacol este reflectată de o dogmă creștină: efemeritatea vieții pământești —Doar un vis tranzitoriu— în comparație cu viața din viața de apoi.

Aceste teme sunt prezentate cu un amestec magistral de filozofie serioasă și umor de către Calderón de la Barca. În plus, în timpul spectacolului, unele personaje apar în diferite deghizări cu scopul de a spori incertitudinea spectatorului cu privire la evenimente care sunt reale și care sunt eterice.

„Un vis ciudat ne trage în adâncurile lui din când în când. Controlându-l parțial, fără posibilitatea trezirii, trăim iubiri și coșmaruri neînțelese până la capăt. Cum altfel să le înțelegi dacă nu privindu-te-n oglindă. Prins din leagăn într-o carceră, protagonistul caută continuu, prin  poezia discursului, sensul propiei vieți. În final, cu ce se poate să asemene un închis libertatea, decât cu un vis?”, a precizat regizorul Tudor Antofie.

Din distribuție fac parte: Alexandru Cazan, Gheorghe Stoica, Sergiu Fîrte, Corina Vișinescu, Simona Codreanu, Laurențiu Vlad, Daniel Cergă, Alexandru Mihai, Izabela Badovics.

Prețul unui bilet este de 25 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului.

Tot la sfârșitul acestei săptămâni veți mai putea vedea pe scena teatrului din Petroșani spectacolul „Fram ursul polar”, dar și spectacolul „Nuntă cu navetiști”

Duminică, 20 Martie, începând cu ora 12.00,  cei mici sunt așteptați în lumea poveștilor. Actorii au pregătit spectacolul „Fram ursul polar” după Cezar Petrescu, regia Horațiu Ioan Apan.

„Ursul Fram de la circul din Struțki, devine trist deoarece se gândește la copilăria lui de la Polul Nord. Un vânător îl convinge pe directorul circului să-l trimită la Pol și astfel Fram trece prin diferite aventuri. Un sloi de gheață îl duce pe Fram într-un golf unde lociua un copil de eschimos. Tot acolo, doi vânători sunt în pericol de moarte. Fram îi salvează de la îngheț și apoi vânătorii îl iau în lumea lor, unde va rămâne o perioadă. În final, fram ursul polar revine la Circul Strutki ca să-și încânte fanii.”, au precizat reprezentanții teatrului din Petroșani.

Din distribuție fac parte: Oana Crișan, Oana Liciu -Gogu, Nicoleta Niculescu, Irina Bodea-Radu, Mihai Sima, Andrada Dobre, Gheorghe Stoica.

Tot duminică, dar de la ora 18.00, actorii de la Reșița vin la Petroșani cu piesă de teatru „Nuntă cu navetiști’, o spumoasă comedie pentru publicul iubitor de umor de calitate.

Nuntă cu navetişti este o adaptare a lui Dan Mirea, după celebrul text al lui Ion Băieşu – Tanţa şi Costel, care a avut un mare succes pe scenele de teatru şi în televiziune. Dan Mirea a închegat o poveste dintr-o cavalcadă de întâmplări cu accente de comice și momente hazlii pe tot parcursul spectacolului.

Prețul unui bilet este de 20 de lei. Elevii, sudenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.