Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Interpreta de muzică populară Angela Georgiana Gheonea are 23 de ani și locuiește în orașul Rovinari. Tânăra este de o frumusețe răpitoare, lucru confirmat și zecile de mii de urmăritori pe care îi are pe rețelele de socializare. A absolvit Liceule de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și, în prezent, este studentă la Master, anul I, la Universitatea „Constantin Brâncuși”, unde studiază Administrație Publică Europeană. Iubește muzica din copilărie și se consideră o norocoasă când vine vorba să interpreteze diferite stiluri muzicale, deoarece le poate diferenția cu ușurință, iar vocea ei se pliază pe orice gen muzical. Totuși, Angela susține că interpretarea muzicii populare o avantajează cel mai mult, având un repertoriu bogat, cu melodii din zone precum Banatul, Ardealul, Moldova sau Mehedințiul. De șase ani cântă într-o formație de muzică populară numită „Trandafirul Alb”, formație înființată în urmă cu 30 de ani de către Costinel Buda. Cu această formație a reușit să se facă și cunoscută în lumea muzicii, ea fiind foarte des invitată la evenimente. Deși, deocamdată, are doar două piese proprii, Angela Gheonea își dorește să scoată un album și să ajungă cât mai departe în această lume a muzicii de care este complet fascinantă. Plănuiește să se promoveze la televiziuni, radio și internet cât mai mult imediat după terminarea studiilor, deoarece vrea ca aceasta să fie meseria ei principală.   

Reporter: Care ar fi trăsăturile tale de caracter ce te-au ajutat să te afirmi?

Angela Gheonea: Aș putea spune că sunt o persoană sociabilă, prietenoasă, serioasă, sinceră. Nu tolerez minciuna și oamenii fără bun simț. Respectul este esențial pentru mine și îl ofer cui merită și doar persoanelor care mă respectă și ele, la rândul lor. Cred că acestea ar fi o parte din trăsăturile de caracter care m-au ajutat în carieră.

Reporter: Spune-mi care sunt pasiunile tale și căreia îi dedici cea mai mare parte a timpului?

Angela G.: Îmi place să citesc, dar reușesc destul de rar în ultima vreme, pentru că nu am timp. În liceu citeam mult mai des. Îmi plac romanele de dragoste, science fiction, dramă. Ultimele cărți citite au fost cele din seria „Fluturi”, de Irina Binder. Îmi place să ascult muzică, orice gen, atâta vreme cât sunt melodii pe gustul meu. Îmi place să mă machiez, nu am avut încă oportunitatea să fac un curs de machiaj, dar îmi doresc pe viitor, pentru că este ceva ce îmi place foarte mult. Și cea mai importantă pasiune a mea o reprezintă, bineînțeles, cântatul, căruia îi dedic cea mai mare parte din timpul meu.

Rep.: Cum a început dragostea ta pentru muzică și care stil muzical crezi că ți se potrivește cel mai bine? Poți cânta orice?

A.G.: Muzica am iubit-o încă de copilă. Cântam la bloc cu cea mai bună prietenă. La vremea respectivă erau în vogă manelele și mie nu mi-e rușine să recunosc, ascultam manele și ascult în prezent, dar nu orice. Melodii frumoase, nu exagerate. În copilărie îmi doream să fiu ca Denisa Răducu, Dumnezeu să o odihnească în pace. Consider că cel mai bine mă avantajează să cânt muzică populară. Am în repertoriu melodii din foarte multe zone ale țării, Banat, Ardeal, Moldova, Mehedinți și îmi place să învăț mereu melodii noi. Eu cred că pot să cânt și muzică ușoară. Vocea mea se pliază pe orice gen de muzică și am avantajul că pot să fac diferența între stilurile de muzică, mai exact nu folosesc inflexiunile de la muzică populară în melodii de muzică ușoară sau viceversa. Dintre toate zonele, cel mai mult îmi place să cânt piese din Mehedinți. Sunt făcute pe sufletul meu și consider că îmi scot în evidență calitățile vocale.

Să fiu sinceră, nu mi-a plăcut de la început să cânt muzică populară. Ascultam anumiți artiști, cum ar fi Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Emilia Ghinescu.etc, dar nu eram interesată să și cânt. Tatăl meu a fost cel care și-a dorit enorm să îmbrățișez acest gen muzical, și el a fost cel care m-a îndrumat și a insistat să aleg meseria aceasta. La început,  nu am fost 100% de acord cu el, dar acum îi dau dreptate și îi mulțumesc pentru că a insistat să merg pe acest drum. În tinerețe, și-a dorit și el să cânte la un instrument muzical, dar nu a avut ocazia și, mai ales, nu a avut sprijinul necesar. De aceea,  pentru că iubește muzica populară, a vrut ca eu să cânt și m-a îndrumat către această meserie.

Rep.: Cine este resposabil pentru cunoștințele pe care le-ai dobândit ca artist?

A.G.: Cunoștințele pe care le-am dobândit ca artist se datorează mai multor persoane. La Școala Populară de Artă din Târgu Jiu am avut ocazia să studiez cu doamnele profesoare Camelia Argint și Liliana Ciochină Neoagă. Doamna Liliana a avut o influență mare asupra mea ca artist, în ceea ce privește tehnica vocală. M-a ajutat cu multe sfaturi și a fost foarte apropiată de mine, iar eu sunt o persoană care apreciază și ține minte mereu persoanele care o ajută și îi sunt enorm de recunoscătoare. În Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, am studiat canto cu domnul profesor Stelian Florescu, un profesor cu o vastă experiență în muzică și care mi-a dat multe sfaturi bune și m-a ajutat să îmi perfecționez tehnica vocală. Mi-a repetat tot timpul să fiu serioasă și muncitoare, ca să pot să realizez ceva în viață. De asemenea, am primit îndrumări și de la domnii profesori Emil Lăcătușu, Nicoleta Lăcătușu, Cristina Boian. Pot spune că m-am obișnuit puțin cu publicul și am mai scăpat de emoții, la început de carieră, în urmă cu șase ani, cu ajutorul unei colege de liceu, Roxana Oprian. Ea m-a luat să cânt împreună cu ea și părinții ei într-un local din Târgu Jiu. În ultimii cinci ani, pentru „șlefuirea” vocii și pentru a înțelege mai bine cum să evoluez, trebuie să îi mulțumesc domnului Costinel Buda, organistul cu care cânt în prezent în formație. Și dumnealui a avut ocazia să studieze cu domnul Stelian Florescu. Cântând împreună de aproape șase ani, a avut timp să îmi explice multe lucruri despre muzică și îi mulțumesc enorm! Cât de mult m-a ajutat să evoluez, poate oricine să vadă, ascultând pe Youtube cum cântam acum cinci ani și cum cânt în momentul de față. Eu nu mă consider perfectă și cred că mereu e loc de mai bine, mereu voi încerca să mai îmbunătățesc câte ceva la mine.

Îmi amintesc o vorbă spusă de un coleg de breaslă, „Cel mai rău este să nu fii conștient că nu știi!”. Niciodată nu e bine să ne considerăm perfecți, pentru că mereu se mai poate îmbunătăți ceva.

Rep.: Cum îți place să-ți petreci timpul liber?

A.G.: În puținul timpul liber  pe care îl am, pentru că facultatea și muzica îmi ocupă destul de mult timp, ascult foarte mult muzică, învăț melodii noi. Îmi place să mă plimb, și ca oricărei fete, îmi place să fac cumpărături. Citesc, vizionez filme.

Rep.: Povestește-mi despre formația din care faci parte.

A.G.: Formația „Trandafirul Alb” a fost înființată în urmă cu 30 de ani, de către domnul Costinel Buda. Au fost foarte cunoscuți, în Rovinari și în țară, între anii 1996-2006, toată lumea știa de Niculina Buda și formația „Trandafirul Alb”. Componența formației a fost modificată de-a lungul timpului, pentru că oamenii vin și pleacă. Eu fac parte din această formație de aproximativ șase ani și chiar m-am atașat de ei și îi apreciez. Mulți au vrut să mă convingă să renunț la această formație, pentru că își doreau să cânt cu ei, dar unul din lucrurile pe care le-am învățat de la domnul Stelian Florescu este că e bine să fiu statornică. Să nu cânt azi cu cineva, mâine cu altcineva. În afară de asta, în momentul în care un solist se obișnuiește cu o anumită formație care îi cunoaște repertoriul, îi e mult mai ușor să cânte și evenimentele trec imediat.

Rep.: Cât de des ești invitată la evenimente și cum ți se pare viața pe care o duci acum? Nu este un pic periculoasă pentru o tânără?

A.G.: Sunt foarte des invitată la evenimente, avem sezonul aproape plin. Îmi place viața pe care o duc pentru că fac ceea ce îmi place și ador să văd că oamenii se distrează în prezența mea, iar la finalul fiecărui eveniment primesc mulțumiri și cuvinte de laudă de la ei. Mă încarc cu energie când știu că pot să aduc un zambet pe fețele oamenilor, doar prin simplul fapt de a cânta.

Rep.: Știu că ești anul I la master, cum te descurci cu școala și cu evenimentele?

A.G.: Fiind la master, programul este mai lejer. Se întâmplă să am cursuri și în weekend, de regulă sâmbăta, și în același timp să am și eveniment, dar reușesc să mă descurc cu ambele. Din fericire am colegi buni și reușesc să programeze examenele când sunt și eu libera. Merg la toate cursurile și nu am avut niciodată restanță. Întotdeauna mi-a plăcut să învăț și să am note bune, pentru că educația este esențială.

Rep.: Ești foarte populară și în mediul online; cum te face acest lucru să te simți?

A.G.: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să fiu foarte populară și pe Youtube, iar de curând și pe Facebook. Mă simt onorată si fericită văzând cât de bine reacționează oamenii la vocea mea și câte cuvinte frumoase, de încurajare și apreciere primesc. Publicul are un rol foarte important în cariera unui solist, pentru că ei sunt cei care ascultă muzică și cei care apreciază. Bineînțeles că mai sunt și oameni răutăcioși, dar eu nu îi iau în seamă, pentru că sunt în număr mic în comparație cu miile de oameni care apreciază ceea ce fac, și știm cu toții că nu este imposibil să mulțumim pe toată lumea.

Rep.: Se poate spune că ești o tânără vedetă. De ce ai ales să rămâi în Rovinari? Ce drumuri ai de gând să urmezi?

A.G.: Eu nu mă consider vedetă. Nu îmi place să mă laud, da, sunt cât de cât cunoscută, dar pentru a ajunge vedetă e nevoie de multă muncă și investiție financiară. Deocamdată, stau în Rovinari, pentru că aici locuiesc de când aveam trei ani, aici este familia mea, de aici este formația cu care cânt. Nu știu pe viitor dacă o să rămân tot aici, nu știu unde mă va duce viața. Am de gând să urmez drumul muzicii, nu voi renunța. Dar nu pot să știu ce îmi aduce ziua de mâine.

Rep.: Îți dorești să trăiești din muzică sau vrei să urmezi o altă carieră?

A.G.: Dacă voi reuși să ajung unde îmi doresc, muzica va fi meseria mea principală, ca să zic așa. Numai în cazul în care nu voi mai putea să continui cu muzica, voi urma o altă carieră, legată de specializarea pe care o urmez în facultate. Eu îmi doresc să cânt mereu, dar viața este imprevizibilă.

Rep.: Care sunt țelurile tale în viață? Cât de departe ți-ai propus să ajungi?

A.G.: Îmi doresc să ajung cât de departe posibil. Vreau, în viitorul apropiat, să scot propriul album muzical, și să filmez multe videoclipuri. Momentan, am doar două piese proprii, la care nu am videoclipuri, piese la care m-a ajutat domnul Costinel Buda și pe care le-am înregistrat în studio-ul lui Florin Bordeianu, cunoscutul interpret și organist. Deocamdată, aștept să îmi termin studiile, ca să îmi pot dedica tot timpul muzicii. Și plănuiesc să mă promovez la televiziuni, radio și bineînțeles pe internet, în momentul în care voi avea propriul album.

Pe plan personal, ca orice om, îmi doresc să îmi întemeiez o familie, îmi doresc copii, pentru că iubesc copiii.

Distribuie:

7 Comments

  • Tudor Marius Eugen., 21 ianuarie 2022 @ 18:28 Reply

    Imi placi/imi place foarte mult Angela G.Gheonea.Canti foarte frumos/esti foarte bine pregatita sau instruita.Din partea mea esti pe un fagas/pe un drum al tau,ce te va duce departe.Tine-o tot asa si numai bine iti va fi.Pwpyci!

  • aurel popa, 5 februarie 2022 @ 15:04 Reply

    Frumoasă și talentata, sănătate și fericire îți doresc!

  • Gigi, 13 februarie 2022 @ 20:11 Reply

    Frumoasa și talentata,îți doresc mult succes.

  • Laurențiu Constantin, 29 aprilie 2022 @ 12:03 Reply

    Angela are o voce de aur eu aș numi-o Maria Ciobanu a noii generații în care manele sunt la modă ea reușește să cânte și să încânte multi admiratori!Eu personal ii urez mult succes!

  • Laurențiu Constantin, 29 aprilie 2022 @ 12:08 Reply

    Angela are o voce de aur eu aș numi-o Maria Ciobanu a noii generații în care manele sunt la modă ea reușește să cânte și să încânte mulți administratori!Bravo Angela eu personal ii urez mult succes!

  • Svetlana, 3 iunie 2023 @ 0:13 Reply

    Ești foarte talentata draga mea Angelica sa fii sănătoasă și Dumnezeu să te binecuvânteze pentru ceea ce faci și succese mai departe îmi place foarte mult cum cinti Bravo îmi place și mie sa cint foarte mult cintecul me-a plăcut de cînd eram mica și îmi place și acum la momentul de față

  • Maria, 7 august 2023 @ 15:11 Reply

    CU AJUTORUL DOMNULUI, PUISOR,
    NUMAI INAINTE❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.