Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Proiectul internațional „Tradiția în folosul comunității locale și al școlii”, privind reducerea abandonului școlar, a fost finalizat. Acesta a fost implementat în ultimii șase ani de către Asociația „Agape Gorj” la atelierul meşteşugăresc de la Școala Primară Nr. 2 Buduhala, comuna Telești, județul Gorj.   

Astfel, în cadrul proiectului care a debutat în anul 2011 au fost înregistrate o serie de rezultate benefice pentru comunitate, printre care funcționarea primului atelier școală din învățământul românesc după Revoluția din anul 1989, în care s-a promovat meșteșugul tradițional, formarea profesională a elevilor din Buduhala în domeniul educației tehnologice, dar și obținerea unor obiecte de artizanat. Totodată, unul dintre scopurile acestui proiect internațional a fost dezvoltarea inteligenței copiilor care învață în unitatea de învățământ din Buduhala, dar și integrarea populației minoritare rome în cadrul școlii cu ajutorul activităților din atelier.

Proiectul a fost realizabil datorită susținerii unui grup de persoane, printre aceștia amintind: prof. Christine Weitmann, prof. Josif  Herlo, prof. Gîrdu Constantin Cristinel, prof. Schintee Gh. Gigi, prof. Boghiu Ana, ec. Șorop Simu Marinela, secretar – Păun Valeria.  Programul s-a realizat în colaborare cu Primăria Telești și în parteneriat cu Școala Gimnazială Telesti nr. 1, finanțat de asociațiile din Germania, orașul Heidelberg, AGAPE.e.v.de și A.I. CUZA.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.