Proiectul internațional „Tradiția în folosul comunității locale și al școlii”, privind reducerea abandonului școlar, a fost finalizat. Acesta a fost implementat în ultimii șase ani de către Asociația „Agape Gorj” la atelierul meşteşugăresc de la Școala Primară Nr. 2 Buduhala, comuna Telești, județul Gorj.
Astfel, în cadrul proiectului care a debutat în anul 2011 au fost înregistrate o serie de rezultate benefice pentru comunitate, printre care funcționarea primului atelier școală din învățământul românesc după Revoluția din anul 1989, în care s-a promovat meșteșugul tradițional, formarea profesională a elevilor din Buduhala în domeniul educației tehnologice, dar și obținerea unor obiecte de artizanat. Totodată, unul dintre scopurile acestui proiect internațional a fost dezvoltarea inteligenței copiilor care învață în unitatea de învățământ din Buduhala, dar și integrarea populației minoritare rome în cadrul școlii cu ajutorul activităților din atelier.
Proiectul a fost realizabil datorită susținerii unui grup de persoane, printre aceștia amintind: prof. Christine Weitmann, prof. Josif Herlo, prof. Gîrdu Constantin Cristinel, prof. Schintee Gh. Gigi, prof. Boghiu Ana, ec. Șorop Simu Marinela, secretar – Păun Valeria. Programul s-a realizat în colaborare cu Primăria Telești și în parteneriat cu Școala Gimnazială Telesti nr. 1, finanțat de asociațiile din Germania, orașul Heidelberg, AGAPE.e.v.de și A.I. CUZA.