Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

20170401_101913Ediţia de primăvară a campaniei de împădurire, intitulată „Rotary plantează”, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în zona Obştei Suseni.

La acţiune au participat membrii Clubului Rotary şi Interact, prieteni şi colegi ai acestora. Printre participanți s-a numărat și norvegianul Torleif Hauge, membru al Clubului Rotary din Oslo, care a apreciat în mod deosebit ideea, interesul numărului mare de voluntari participanţi şi modul de desfăşurare al acţiunii.

În cadrul acţiunii au fost plantaţi peste 400 de puieţi de molid. Plantarea molizilor s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Silvice Gorj şi a Obştei Suseni care au asigurat terenul, materialul săditor şi coordonarea de specialitate. Acțiunea a fost organizată de cluburile Rotary şi Interact Târgu-Jiu.

Scopul acțiunii este creșterea suprafețelor împădurite

Campania „Rotary plantează” se integrează unui proiect naţional de implicare voluntară în creşterea suprafeţelor împădurite cu scopul de a reface mediul şi de a asigura un mediu de viaţă cât mai sănătos în cadrul comunităţilor. Deviza sub care se derulează acest proiect este „Când toată lumea taie, Rotary plantează”.

„Acțiunea noastră se dorește un îndemn al tuturor comunităților spre a fi preocupate de menținerea sănătății mediului prin protejarea pădurilor și refacerea suprafețelor despădurite. Doresc să mulțumesc tuturor participanților, Obștei Suseni și Direcției Silvice Gorj care s-au alăturat proiectului nostru. O mențiune specială pentru rotarienii care s-au ocupat de această acțiune, respective: Nicolae Goață, Dumitru Contoloru și Cătălin Dăneț” a declarat Victor Troacă, președintele Rotary Club Târgu-Jiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.