Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Ediția a V-a a Festivalului Internațional de Folclor a avut loc pe 17 martie,  la Horezu, județul Vâlcea, și a fost pe măsura așteptărilor întemeietorului acestuia, Dorin Brozbă. Vedetele festivalului au fost copiii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina și Serbia. Una dintre tinerele talente care au strălucit pe scena festivalului „Filofteia Lăcătușu” a fost gorjeanca Melinda Mitran a cărei prestație impecabilă i-a adus Premiul Special al Casei de Cultură „Constantin Brâncoveanu” Horezu.

Melinda Mitran are 12 ani și este din Rovinari, iar noua adiție în lista sa de premii este exact ce lipsea. Tânăra este extrem de încântată de experiența avută la Festivalul „Filofteia Lăcătușu” și, mai ales, de Premiul Special obținut. „Vă mulțumesc din suflet, domnu’ Dorin Brozbă, pentru tot ceea ce faceti pentru noi, copiii.Vă doresc din suflet multă sănătate dumneavoastră și întregii echipe care a participat la acest minunat festival!”, spune Melinda pe pagina sa de socializare.

Trofeul festivalului a ajuns în Slatina, județul Olt

Marea câștigătoare a celei de V-a ediții a Festivalului Internațional de Folcor „Filofteia Lăcătușu” este Andreea Denisa Popescu, are 11 ani și este din Slatina, Olt. Următorii clasați sunt:

  • Premiul I – Pațanghel Roxana, în vârstă de 12 ani, din Balș, Olt;
  • Premiul II – Cotea Elena Alexandra, în vârstă de 13 ani, din Craiova, Dolj;
  • Premiul III – Borș Paula, în vârstă de 13 ani, din Chișinău, Republica Moldova.

Dorin Brozbă îi consolează pe ceilalți participanți ai concursului: „Pentru a fi obiectivi, în urma acestui concurs de rang internațional, unicul de acest fel din țară dedicat micuților talentați, au ieșit câștigători toți finaliștii care, probabil, într-un viitor apropiat, vor deveni artiști cunoscuți pentru iubitorii de folclor. Mulțumiri sincere autorităților locale, domnului primar Nicolae Sărdărescu, minunatei și valoroasei orchestre ,,Rapsodia Vâlceană” condusă de maestrul Cristi Caliu, părinților și profesorilor acestor minunați copii, dar și colaboratorilor mei apropiați care și-a făcut datoria pe măsura acestui elitist eveniment.” , se arată pe pagina sa de socializare.

Ediția de anul viitor se va desfășura pe parcursul a trei zile

Se pare că succesul și frumusețea acestui festival l-a cucerit și pe primarul orașului Horezu, care a hotărât ca următoarea ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Filofteia Lăcătușu”, cea din 2019, să se desfășoare pe parcursul a trei zile. Această decizie este una primită cu mare bucurie de Dorin Brozbă, realizatorul acestui eveniment.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.