Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) organizează, la nivel naţional, duminică, 25 iunie, o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Și la Gorj, mai exact în municipiul Târgu-Jiu, vor avea loc o serie de activități în Parcul Central. 

Începând din 1987, în fiecare an, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri. La nivelul județului nostru, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj, împreună cu partenerii locali tradiționali -DSP Gorj, CCD Gorj, Crucea Roșie – Filiala Gorj, DJST Gorj, IJJ Gorj, IPJ Gorj- organizează o serie de activități de informare și sensibilizare a comunității locale cu referire la cadrul legislativ, factorii de risc și de protecție privind consumul, efectele nocive ale consumului de droguri și  noi substanțe psihoactive (SNP).

Duminică, în intervalul orar 11.00-18.00, va fi instalat un punct de informare în Parcul Central din Târgu Jiu, în zona „Foișorului”, unde trecătorii vor primi materiale de informare și sensibilizare cu privire la fenomenul traficului și consumului de droguri. Tot aici, în intervalul orar 11.00-15.30, CPECA Gorj, în parteneriat cu Decathlon România, va organiza activități sportive (meciuri de tenis de masă, badminton). Va avea loc şi un cros cu mesaj antidrog, la care vor participa sportivii de la Clubul „Pandurii”, Secția Atletism. „Activităţile vor continua cu un flashmob și cu mesaje scrise pe panourile special amenajate, la care vor participa elevi de la unitățile de învățământ de pe raza orașului Târgu Jiu și persoanele prezente în Parcul Central. Tot cu această ocazie, asistentele medicale comunitare și mediatoarele sanitare din cadrul DPPS Târgu Jiu vor măsura gratuit valorile tensiunii arteriale la  persoanele doritoare”, a spus Laurențiu Șoșoi, coordonator CPECA Gorj.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.