Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Yasmine Polacek, elevă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, a câștigat premiul I la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania, Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular „Mureş pe marginea ta”. Și colega sa, Elena Soceanu, a fost premiată la un alt festival național: copila în vârstă de 13 ani a obținut premiul I la Festivalul Tinerelor Speranțe din județul Cluj. 

La festivalul național de interpretare a cântecului popular „Mureș pe marginea ta” au participat 20 de tineri interpreţi de folclor din întreaga ţară. Competiția a avut loc duminică, 29 octombrie, la Ocna Mureş, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din localitate. Tinerii interpreţi au fost din judeţe precum Cluj, Gorj, Sălaj, Hunedoara, Sibiu, Satu Mare, Mureș, Harghita, Bihor şi Alba. Yasmine Polacek are 16 ani și a câștigat premiul I la acest festival.. „A fost un concurs destul de dificil, datorită concurenților, care au fost buni. Sper să mai merg acolo, deoarece oamenii sunt prietenoși. Am cântat după o perioadă în care am stagnat, dar mă bucur că am ales să merg la Ocna Mureș și îi mulțumesc doamnei profesor Camelia Argint. Sunt elevă de șase ani la SPA Târgu-Jiu”, a spus Yasmine Polacek. „Am avut emoții pentru eleva mea, mai ales că Yasmine a fost la Ocna Mureș fără mine. Am stat acasă și am avut emoții mult mai mari. (…) Avem două piese noi la care lucrăm de două luni, piese cu care ne vom prezenta și la Festivalul <Maria Lătărețu>. Sunt piese vechi, o doină foarte frumoasă și o piesă foarte ritmată și e din repertoriul unui rapsod popular, piesă foarte veche”, a adăugat profesorul de canto popular Camelia Argint. Tânăra solistă Elena Soceanu, pregătită de interpretul Ion Drăgan, a participat la un festival național care a avut loc la Gherla, județul Cluj. Fata, care are 13 ani și este eleva SPA Târgu-Jiu de 7 ani, a câștigat locul I la această competiție.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.