Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Stismana_img_7025fântul Nicodim are o importanță deosebită. Anul naşterii sfântului este 1310, iar potrivit călugărilor de la Tismana, Sfântul Nicodim ar fi trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani după sărbătoarea Naşterii Domnului din 1406, la 26 decembrie.
Nu se cunoaște cu exactitate descendența Sfântului Nicodim. Despre mama Sfântului Nicodim se spune că era de neam valah sau chiar voievodal, fiind fata lui Basarab I şi soră cu mama Sf. Cneaz Lazăr, însă informaţiile nu sunt certe.„Unul din reprezentanţii de frunte ai isihasmului pe pământ românesc a fost Sfântul Nicodim de la Tismana. Cine a fost acesta? Ştirile pe care le avem în legătura cu originea, copilăria, tinereţea şi întreaga viaţă a lui Nicodim până la venirea lui în Ţara Românească sunt foarte sărace. Mulţi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam, sau grec după tată şi sârb după mamă, chiar înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei. Alţii, între care şi marele cărturar Nicolae Iorga, susţin că se trăgea dintr-o familie de macedo-români din jurul oraşului Prilep, din Macedonia. Aşa se explică de ce a venit în părţile noastre şi s-a arătat atât de mult legat sufleteşte de poporul român“, explică prof. dr. Mircea Păcurariu, autorul unei biografii a Sfântului Nicodim de la Tismana.

A renunțat la bogății pentru a fi călugăr la Muntele Athos.

Sfântul Nicodim provenea dintr-o familie bogată, dar a renunţat la toate şi a preferat să se retragă la Muntele Athos. El a plecat pe ascuns cu câţiva călugări de la Muntele Athos. „S-a oprit la mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca “frate”. Noul ucenic al Athosului învaţă aici temeinic limbile greacă şi slavonă, dar culege şi multe învăţături din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti. Credinţa lui jertfelnică, dragostea lui faţă de toţi, râvna spre cele bune şi folositoare, smerenia, posturile şi rugăciunea neîncetată l-au făcut cunoscut tuturor, încât la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al călugăriei, primind numele Nicodim. A fost hirotonisit ierodiacon, iar la scurt timp – preot ieromonah. Preţuit de toţi, după trecerea la cele veşnice a egumenului, soborul mănăstirii l-a ales în fruntea obştii călugareşti de la Hilandar. S-a dovedit şi în această slujire un neîntrecut gospodar şi bun îndrumător al călugarilor, ostenind zi şi noapte alături de ei, în posturi şi rugaciuni, în copierea de manuscrise şi alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Primele ctitorii

Sfântul Nicodim a plecat de la Muntele Athos şi s-a dedicat ctitoririi de biserici. A ajuns, prima dată, lângă Dunăre, în regiunea Cladova, unde a ridicat o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime, după care a plecat ca urmare a prigoanei călugărilor franciscani. Prima înfăptuire a Sfântul Nicodim pe pământ românesc a fost Mănăstirea Vodiţa, care a fost zidită şi zugrăvită la îndemnul lui. „Dorind însă o viaţă mai liniştită, cuviosul Nicodim a plecat în ascuns de la Muntele Athos şi a venit în regiunea Cladova, la locul numit Saina, în apropiere de Dunăre (în faţa oraşului Drobeta, Turnu Severin de azi). Împreună cu ucenicii care s-au strâns în jurul lui, a ridicat acolo o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime. Tradiţia populară sârbească îi atribuie şi întemeierea mănăstirilor Vratna şi Mănăstiriţa, în regiunea Craina. Dar, la scurt timp, această regiune a fost ocupată, pentru câţiva ani, de către regele Ungariei Ludovic cel Mare, începându-se de îndată şi o puternică lucrare de răspândire a catolicismului, dusă de călugării franciscani. În aceste împrejurări, cuviosul Nicodim a trecut în ţinuturile învecinate din nordul Dunării, pe pământ românesc. Aici a ridicat o altă mănăstire, la Vodiţa, probabil pe locul unei aşezări sihăstreşti mai vechi, ca un centru de apărare ortodoxă la frontiera cu statul maghiar catolic“, menționeazăp prof. dr. Mircea Păcurariu. În timpul şederii la Vodiţa, Nicodim a făcut parte dintr-o solie trimisă la Constantinopol pentru a mijloci o împăcare între Biserica Ortodoxă Sârbă şi Patriarhia ecumenică, între care existau anumite neînţelegeri.

Ctitorul Mănăstirii Tismana

Sfântul Nicodim a fost nevoit să plece de la Vodiţa, după ce ţinutul Severinului a fost ocupat de regatul maghiar. A căutat un loc favorabil pentru a ridica un nou lăcaş de cult şi l-a găsit pe valea râului Tismana, în nordul Olteniei. „Încă înainte de anul 1376, ţinutul Severinului, în care era situată şi mănăstirea, a fost ocupat de regatul maghiar. În aceste împrejurări, a pornit în căutarea unui loc mai potrivit pentru a ridica un nou aşezământ de viaţă călugărească. Acest loc a fost găsit în părţile de nord ale Olteniei, pe valea râului Tismana, la poalele munţilor. Se pare că, datorită felului în care şi-a îndeplinit misiunea încredinţată la Constantinopol, s-a bucurat acum şi de anumite ajutoare materiale din partea cneazului Lazăr al Serbiei. Lucrările de zidire au durat mai mulţi ani, sub domnitorii Radu I şi Dan I, care au şi oferit o seamă de danii. Un fapt îmbucurător a fost acela că, prin anii 1383-1384, Severinul a reintrat în stăpânirea Ţării Româneşti. Cuviosul Nicodim a putut astfel să preia şi conducerea mănăstirii Vodiţa. În felul acesta, a cârmuit cu vrednicie amândouă mănăstirile, până la moarte“, arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Ce mănăstiri a mai ctitorit Nicodim

Tradiţia îi mai atribuie şi ridicarea primelor aşezări mănăstireşti de la Topolniţa (lângă Vodiţa), Cosuştea – Crivelnic, Gura Motrului şi Visina, toate în Oltenia, precum şi Prislopul, în Ţara Haţegului. „Adevărul este că acestea au fost ctitorite de ucenici de-ai săi, dar în ele s-au ţinut aceleaşi rânduieli de viaţă monahală pe care le-a introdus el la Vodiţa şi Tismana“, notează prof. dr. Mircea Păcurariu..

Făcător de minuni

Cuviosul Nicodim avea puteri miraculoase. „Încă din timpul vieţii, cuviosul Nicodim a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Se ştie de trecerea lui şi a ierodiaconului său, îmbrăcaţi în odajdii, prin foc, fără ca acesta să se atingă de ei; de vindecarea unei tinere, rudă cu regele Sigismund al Ungariei, stăpânită de un duh necurat şi de alte fapte minunate. Pentru toate acestea, drept credincioşii creştini l-au socotit ca «sfânt» încă din timpul vieţii“, se mai arată în lucrarea prof. dr. Mircea Păcurariu. Trece la cele veşnice la 26 decembrie 1406, cuviosul Nicodim, fiind îngropat în mormântul dinainte pregătit în apropierea bisericii mănăstirii Tismana, care se vede şi azi. Îndată după moarte, la mormântul său s-au petrecut fapte minunate, mai ales vindecări de boli, semn că Dumnezeu îl învrednicise cu cununiile sfinţeniei. Cuvioşii călugări din obştea Tismanei le-au scos şi le-au pus într-o raclă, care a fost aşezată cu cinste în biserica mănăstirii. „Tradiţia spune că, după mai mulţi ani, fiind în primejdie de a fi luate, Sfântul Nicodim s-a arătat în vis unui călugar, apoi egumenului, poruncindu-le să-i ascundă moaştele, lăsând numai un deget de la mână pentru mângâierea credincioşilor. Ele au fost ascunse în locuri tainice, dar cu timpul li s-a pierdut urma, încât astăzi nu se ştie unde sunt. La Mănăstirea Tismana se mai păstrează doar degetul de care am pomenit şi câteva obiecte care i-au aparţinut: o cruce de plumb, un epitrahil şi o bedernita. Pentru viaţa sa îmbunătăţită, ca şi pentru minunile sale şi multele sale osteneli întru slujirea lui Dumnezeu şi a credincioşilor, Sfântul Nicodim este prăznuit cu evlavie în fiecare an la 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, când este şi sărbătoarea numită Soborul Maicii Domnului“, mai notează prof. dr. Mircea Păcurariu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.