Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Autoritățile județene au anunțat că „Drumul Regelui” va fi redeschis pe 1 iunie, deoarece vremea a fost favorabilă și Transalpina nu mai este un pericol pentru cei care doresc să o tranziteze. Redeschiderea celei mai înalte șosele din România este așteptată cu nerăbdare atât de turiști, cât și de cabanieri, mai ales că începutul lunii iunie este marcat de o minivacanță. Transalpina este, fără îndoială, un traseu fascinant, pe care, odată ce ai pornit, trebuie să îl parcurgi până la capăt.

Transalpina-5-300x199 biciclisti-transalpina

În prezent, cea mai înaltă şosea din România rămâne închisă circulaţiei rutiere, însă veștile făcute publice de autorități sunt îmbucurătoare: pe 1 iunie Transalpina se va redeschide!  Povestea drumului de peste munți sau a Transalpinei a început pe vremea dacilor și a romanilor. Se spune că ostaşii lui Traian au construit Transalpina în anul 101 e.n., iar numele acesteia  înseamnă „ţara de dincolo de munţi”, trece prin Gorj, o parte din Vâlcea și din Alba. Transalpina măsoară în total 148 de kilometri. „DN 67C face legătura între Novaci-Gorj şi Sebeş-Alba. Este un traseu foarte frumos care, pe alocuri, urcă la peste 2.140 m – Pasul Urdele. Acesta este cel mai înalt punct, Transalpina fiind astfel șoseaua cea mai înaltă din România.

Transalpina a fost pietruită de nemţi în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Acum, este una dintre cele mai vizitate! „Sunt vești bune în acest moment, iar vremea ne-a ajutat, așa că la începutul lunii iunie Transalpina va fi redeschisă circulației. Astfel, turiștii vor putea să o parcurgă. Așa cum știți, Transalpina este un important punct de atracție turistică din Oltenia”, a spus Ciprian Florescu, prefectul județului Gorj.

transalpina_s_a_redeschis_02030300 transalpina 2

„Aflat la peste 2.000 m altitudine, acest drum-bijuterie a fost numit și ‘Drumul Regelui’, deoarece Regele Carol al II-lea l-a inaugurat parcurgându-l împreună cu familia regală și cu prim-ministrul de la acea vreme, Gheorghe Tătărescu. Transalpina nu este doar o șosea senzațională la înălțime, presărată cu peisaje mirifice, ci parcurgând acest traseu pot fi vizitate numeroase atracții impresionante, precum Lacul Oașa, Lacul Gâlcescu, Lacul Roșiile, Peștera Muierilor, Peștera Polovragi. Totodată, formele de relief spectaculoase întâlnite pe acest drum, fauna și flora specifice munților înalți completează tabloul care se întinde în fața călătorului și îl atrage prin frumusețea și sălbăticia naturii”, anunța, vara trecută, Romfilatelia, care a pus atunci în circulație o colecție de timbre cu imagini de pe Transalpina-  „Transalpina, călătorie printre nori”. A parcurge Transalpina de la un capăt la altul e bucurie pură… și dorința de a reface, cât mai curând posibil, traseul!

În curând și Stâna Ștefanu își va deschide porțile, așteptându-i pe turiști cu bunătăți bio!

Stâna Ștefanu, locul de pe Transalpina care atrage zilnic 1.000 de turiști. Ion Țiriac vine aici aproape în fiecare an!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.