Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În data de 10 iunie, ora 18, comunitatea din Valea Jiului este așteptată  la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, să ia parte la premiera trilogiei de spectacole de eco teatru sonor – ”Mină faci, M I N E găsești”. Eco-teatru sonor este un format artistic nou, care investighează cu mijloace performative și prin creație de sound-design, probleme ecologice.

Produs de grupul artistic Plastic Art Performance collective / Asociația Macaia, în parteneriat cu Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu”, spectacolul, compus din trei părți, va lua forma unei audiții însoțite de o creație vizuală new-media.

Trilogia este bazată pe mărturiile colectate din comunitate, ce semnalează preocupările locuitorilor referitoare la diferitele tipuri de poluare cu care Valea Jiului se confruntă astăzi. Pornit din sondarea urmelor post-industriale din memorie și a relației comunității locale cu mediul înconjurător, cele 3 creații de eco-teatru sonor traduc în limbaj dramatic trecutul, prezentul și un viitor ce trebuie evitat.

Premiera va avea loc în prezența echipei de autori: Alina Tofan (direcție artistică/regie, dramaturgie), Răzvan Omotă (dramaturgie, documentare), Adrian Budrițan și Ștefan Blănică (compoziție sonoră), Ioana Buraga (new media), Georgiana Vlahbei (documentare). Interpretează actorii: Bianca Holobuț, Mihai Alexandru, Mihai Sima,  Laurențiu Vlad,  Ionela Purcaru, Matei Șchiopu, Irina Bodea-Radu, Daniel Cergă, Izabela Badovics, Nicoleta Bolcă, Andrada Dobre, Oana Liciu-Gogu, cărora li se alătură Răzvan Omotă și Alina Tofan.

Spectacolul face parte din proiectului de intervenție culturală ”Eco Teatru Sonor – Povești din cartier” și va fi urmat de 3 audiții  în București, în luna iunie.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.