Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un tânăr elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” s-a clasat pe locul II la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie „TERRA”. Mihălescu Eduard Ștefan este elev în clasa a VII-a A și s-a pregătit pentru concursul național cu profesorul coordonator Vasile Zaharia, profesor renumit pentru rezultatele pe care le-a avut la geografie cu elevii săi, de-a lungul anilor.

Concursul Național de Geografie „TERRA” se adresează elevilor de clasele V-VII pasionați de această disciplină, iar Eduard Ștefan a participat și în clasa a V-a, când a obținut Mențiune, dar și anul trecut, când s-a clasat pe locul I. Anul acesta, participarea i-a adus locul II, dar profesorul său este la fel de mândru de reușita sa întrucât este singurul elev al CNTV care a ajuns la etapa națională a concursului.

Este un elev eminent

Eduard Ștefan se află printre elevii de de top ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”. Excelează  la geografie, dar este foarte bun și la istorie, engleză și literatură. „Mihălescu Eduard Ștefan este un elev cu o cultură generală vastă. A participat la mai multe olimpiade, dar la geografie a obținut rezultate la nivel național.Aceasta este materia pe care o îndrăgește cel mai mult și la care este și cel mai bun. Ne-am pregătit mult pentru concursul „TERRA” și sunt mulțumit de rezultatul obținut, chiar dacă speram la locul I. Dar contează mult și starea elevului din ziua concursului”, ne spune profesorul de geografie Vasile Zaharia.

Concursul de geografie „TERRA”

Este competiția de geografie cu cea mai mare participare, cu aproape 500 de elevi la nivel național, ”TERRA” fiind popular și în mediul rural. Din acest an, competiția s-a ținut în mediul online, cu posibilitatea contestării rezultatelor obținute. Locul I a fost obținut de un elev de clasa V-a din Rovinari, dar au mai fost premianți și din Motru, Turceni și Hurezani.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.