Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

„Jurnalul unei iubiri”, un spectacol de teatru-dans și multimedia, în două acte, realizat de coregrafa și regizoarea Andreea Tănăsescu, va avea premiera vineri, 10 martie, ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.

Jurnalul unei iubiri este un spectacol complex de teatru-dans, o creație originală realizată în primă audiție pe scena Opere Naționale București, într-o formulă stilistică și compozițională unică, la limitele posibilului, ce îmbină coregrafia performantă cu teatrul de expresie corporală, în imagini.  Proiectul s-a realizat în parteneriat cu asociația culturală A&A Associated Artist și fost realizat printr-un program nou inițiat de către Opera Națională București, numit ,,Lovitură de teatru la Operă”, program dedicat artiștilor creatori români. În spectacol vor juca excepționalii actori: Irina Movilă, Armand Calotă, Gavril Pătru alături de balerinii Operei Naționale București Andreea Vălean, Andrea Caleffi, Jacob Connor, George Pleșca, Molly Hall, Uyu Hiromoto, Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu, Cristian Gîdoi, Maxime Latapie, Horia Bucur.

Autoarea conceptului: coregrafa și regizoarea Andreea Tănăsescu își propune să realizeze o radiografie a iubirii dintre marele compozitor George Enescu și soția sa – Prințesa Maria Cantacuzino, folosindu-se de mijloacele cele  mai inovative, modern-contemporane și expresive, combinând teatrul cu dansul și efectele multi-media/sonore. Pe fondul radiografiei marii iubiri, spectacolul dă viață și realității perioadei istorice românești cuprinsă între anii 1900 și 1935, cu parfumul şi evenimentele importante care i-au marcat pe protagonişti.

Având ca bază poveştile de iubire ale prinţesei (Maruca) Maria Cantacuzino cu violonistul şi compozitorul George Enescu, textul creat tot de  Andreea Tănăsescu proiectează motivul şi modelul faustic în istoria interbelică românească, amorsând în egală măsură memoria ca act de reconstituire, de regăsire a trecutului, cât şi o asociere a istoriei moderne cu mitul şi cu ritualicul.

Spectacolul este un mecanism, o articulare ritmată de pasiune, (cu rătăcirile ei), legând criza personală de destrămarea lumii (a Europei în preajma celui de-al doilea război mondial). Textul spectacolului este inspirat de Jurnalul Mariei Cantacuzino Enescu: Umbre și lumini”.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.