Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În Duminica a XII-a de după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Motru II, Protoieria Târgu Jiu Nord. IPS Părinte a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul Bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cunoscută sub numele de Catedrala din Motru. Marţi, 29 august, de praznicul Tăierea capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul,  Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Cămărăşeasca din orașul Târgu-Cărbunești.

Câteva sute de credincioşi au venit la rugăciune duminică, 27 august, la Catedrala „Sfânta Treime” din municipiul Motru. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfânta Liturghie a avut conotaţii speciale pentru parohul sfântului locaş, pr. Dumitru Ciobotea, cel care a coordonat lucrările de ridicare a sfântului locaş şi care a marcat prin această  slujire alături de chiriarhul locului, 44 de ani de activitate pastoral misionară în ogorul Bisericii lui Hristos. În semn de recunoaştere a acestor merite, părintele Dumitru Ciobotea a primit cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Olteniei, Crucea Sfântului Nicodim, clasa I. IPS Părinte Irineu a vorbit despre faptul că răspunsul Mântuitorului la întrebările tânărului bogat se adresează tuturor oamenilor pe care îi preocupă viaţa cea veşnică. „Şi noi trebuie să păzim poruncile, să păstrăm în minte şi în inimă Cuvântul lui Dumnezeu, pe care să-L păzim cu toată străşnicia şi să ne ferim de cel rău, aşa cum spunem şi în rugăciune: <<…şi ne izbăveşte de cel viclean.>> Când ne-am izbăvit de cel viclean, în sufletul nostru rodeşte gândul şi fapta cea bună aducătoare de mântuire. <<Doamne, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?>> Să-L întrebăm şi noi permanent aceasta pe Dumnezeu şi ceea ce ne spune El prin cuvântul Evangheliei şi al Bisericii Sale, aceea să facem. Numai aşa vom fi bogaţi şi aici, dar mai ales în viaţa cea veşnică, acolo unde va fi bucurie şi fericire nesfârşită”, a spus Mitropolitul Olteniei.

Piatra de temelie a Bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost pusă în anul 1996 de vrednicul de pomenire, înaltpreasfinţitul părinte Nestor Vornicescu, pe atunci Mitropolit al Olteniei. Lucrările de construcţie au fost finalizate în anul 2003. La data de 4 aprilie 2004, sfântul locaş a fost sfinţit şi dat în folosinţă cultului de IPS Părinte Teofan. Pictura, executată în tehnica fresco, a fost realizată de o echipă de artişti plastici condusă  de părintele Adrian Tuluc, iar resfinţirea bisericii a fost săvârşită la 5 septembrie 2011, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.