În închisorile comuniste din România au murit sau au dispărut aproximativ 150 de preoţi ortodocşi, la care se adaugă zecile de slujitori ai Bisericii, morţi la scurt timp de la eliberare. Cei mai mulţi dintre preoţii închişi în închisorile comuniste au fost arestaţi doar pentru „vina” de a-L fi slujit pe Hristos. „Fericiți cei prigoniți: martiri ai temnițelor românești”este un important volum editat în 2008, sub atenta supraveghere a lui Matei Marin, în care este tratat subiectul prigoanei creștine și al martirilor creștini. În vremurile prezente este nevoie de modele, iar mărturisitorii gorjeni, care au pierit în temnițe, pot constitui repere de demnitate creștină, dar și națională.
Arhimandritul Sofronie Saharov, citat în volumul mai sus amintit, spunea: „Prigoana comunistă din secolul XX a fost cea mai cumplită din toate prigoanele istoriei creștinismului, iar îndepărtarea lui Dumnezeu, adică îndepărtarea lucrării simțite a Harului după cele două Războaie Mondiale, a dus la faptul că lumea întreagă este afundată în criză și în nimic nu își află ieșirea, pierzând pentru totdeauna buna rânduială și așezare a firii lăsate de Dumnezeu”. Potrivit autorului Vasile Manea, care a tratat parcurgând listele cu numele celor aproape 2.000 de preoţi sau slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care au trecut prin închisorile comuniste, în anii 1945 – 1964, se remarcă prezenţa unui număr mare de slujitori ai Sfântului Altar din cele cinci judeţe ale Olteniei: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea. Zeci de preoți din județul Gorj apar menționați în cartea autorului Vasile Manea-„Preoți ortodocși în închisorile comuniste”, mulți au decedat în închisori, alții au reușit să supraviețuiască. Primul apare preotul Pantelimon Albeanu, care după 1953 a decedat la Periprava, una dintre cele mai teribile închisori din aceea perioadă. Preotul Emanoil Frumosu din localitatea Frumușani, Târgu-Cărbunești, a decedat la Periprava. Arhimandritul Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, a făcut parte din Grupul de rezistență Oltenia și a fost condamnat la 15 ani de închisoare. A decedat la Aiud în anul 1950.
A decedat după gratii, la trei săptămâni de la încarcerare
De asemenea, preotul Nicolae Marcău a murit în detenție. „Un martir al infernului ateist a fost preotul Nicolae Marcău, născut la 4 octombrie 1902, în localitatea Lelești. După absolvirea Seminarului Teologic din Craiova, a fost hirotonit preot, în Tismana. În 1928, părintele Marcău a urgentat înființarea unei biblioteci, a unei cantine pentru 38 de elevi săraci, a înzestrat biserica cu două clopote. Sub guvernul condus de Nicolae Iorga a fost ales primar al Tismanei. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, preotul Marcău a fost misionar la parohia Mălăeşti, Dubăsari, din Transnistria, unde a reuşit să renoveze biserica satului transformată de comunişti în teatru şi să le readucă în inimi sătenilor credinţa lui Hristos, prin predici însufleţite şi comportament exemplar. Reîntors în ţară, şi-a continuat activitatea misionară, ocupându-se din nou de viaţa spirituală a credincioşilor prin activităţi suplimentare slujbelor: proiecţii de filme cu caracter moralizator şi religios, convorbiri de la suflet la suflet, activităţi care în 1947 au atras atenţia autorităţilor comuniste. După 1948, a început să fie urmărit, bănuit că face parte din mișcarea de rezistență anticomunistă din Oltenia, condusă de generalul Carlaonț. La 4 octombrie 1957, a fost arestat de Securitate pe motiv că a recitat „Tatăl Nostru” altfel decât în mod normal, dându-i o tentă antisovietică. (…) La 13 noiembrie 1957, prin Sentința 499, Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat pe părintele Nicolae Marcău la patru ani de închisoare corecționară și confiscarea averii. Nu a rezistat regimului din penitenciarul Craiova și, după trei săptămâni de detenție, la 9 decembrie 1957, a murit. „De la bunica mea (fiică de preot) știu că a fost arestat într-o noapte, iar de a doua zi, au dispărut și familia, soția și copiii …! Nu s-a mai știut și nu se mai știe nimic despre ei nici până azi..!”, a spus gorjeanul Adrian Popescu.
Martir pentru credință
Preotul Foca Popesc, din satul Frasin, al comunei Vladimir, paroh al aceleiași parohii, a decedat în 1961 la Periprava. „Părintele Foca Popescu era un om extraordinar, cu o extraordinară credință. A fost închis și a avut ghinionul să moară după gratii. După închiderea sa am slujit și eu în locul lui, la Frasinu, făceam slujbe la Biserica Cocoanei, acolo unde astăzi se află și mormântul părintelui Foca. Trupul său nu a fost niciodată recuperat de la lagărul Periprava”, a spus preotul pensionar Filon Popescu din Andreești, Vladimir, care are peste 90 de ani. „Părintele Foca Popescu încercase să restaureze biserica. Părintele Foca Popescu nu a putut să își ducă la bun sfârșit planul restaurării din cauza vremurilor tulburi în care a viețuit. El a fost întemnițat pe vremea comuniștilor, decedând după gratii. Mormântul său se află în curtea Bisericii Cocoanei, dar enoriașii ne-au spus că trupul său nu a fost recuperat de familia sa. La Frasinu, în curtea Bisericii Cocoanei, se află doar mormântul și o cruce pe care familia i-a scris numele. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Jertfa acestor preoți este de neimaginat”, a spus preotul Dragomir Țicleanu, fost paroh al Parohiei Frasinu din Vladimir în perioada 2010-decembrie – 2015 și actualmente paroh la Țicleni.
„Alți martiri, Dumnezeu să îi aibă în dreapta Sa”
Preotul Ion Druţu din Stoina s-a născut în 1905, iar la 1 martie 1929 este hirotonit preot ajutător pe seama parohiei Dăieşti-Argeş. A fost erudit, a reparat mai multe biserici, a editat foaia parohială „Veniţi la Mine” şi revista „Iisus vă cheamă”. Din cauză că s-a opus noilor reglementări referitoare la culte, făcute în 1947-1948 de comunişti, preotul Ion Druţu este suspendat din funcţie, cercetat fiind timp de trei luni în lagărul de la Piteşti, pe motiv că ar fi fost legionar. Este mai apoi arestat din cauza faptului că ar fi discutat cu un avocat care conducea o mişcare de rezistenţă anticomunistă ce activa pe Valea Topologului. La 2 martie 1949 este condamnat la 3 ani de închisoare corecţională pentru infracţiunea de omisiune la denunţ. A fost închis la Penintenciarele Craiova, Aiud, Bicaz şi Lugoj. În 1961 a fost eliberat. A decedat în 1999. Părintele Gheorghe Paschia, născut în 1915, în Bîrzeiul de Pădure, a stat după gratii 15 ani. Preotul Ion Pigui, de la Peștișani, a fost închis 12 ani. Preotul Haralambie Argintaru din Cloșani a fost deținut între iulie 1959-aprilie 1960. Părintele Ioan Berca, născut în 1902, la Stroești, a stat opt luni în închisoare. Părintele Pantelimon Flocosu din Pojogeni și paroh la Săulești a stat în închisoare între 1957-1962. Sebastian Chilea din Godinești a fost arestat pentru „uneltiri contra ordinii sociale” în 1959 și eliberat în 1964. Preotul Alexandru I. Ciortan, paroh în Roșiuța, a fost deținut între 1952-1955 la Canal și între 1959-1964 la Periprava. A decedat în 1978.
Părintele Adrian Făgețeanu, fost călugăr la Mănăstirea Lainici, alt martir
În volumul „Fericiți cei prigoniți” apare o mărturisire a părintelui Adrian Făgețeanu: „(…) Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo prețuiai tot darul lui Dumnezeu. În închisoare aveai nevoie, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem calendar pe degete. (…) Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât și a aruncat-o în lada cu gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen și a aruncat din nou crucea. Am ridicat-o din nou și el m-a călcat. S-a repetat de opt sau nouă ori, până ofițerul a renunțat. Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos! (…) În închisoare încetezi să exiști, doar Hristos te ține în viață. La ieșirea din Aiud, am aflat că biata mea mamă, atunci când scria catist, îmi trecea numele și la morți și la vii. În pușcărie eram și viu și mort deopotrivă!”. A stat 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis chiar și în lagărul de la Târgu-Jiu. În 2003 a decis să plece de la Mănăstirea Antim la Mănăstirea Lainici. Avea 91 de ani. A decedat în 2011 și este înmormântat la Lainici.
„În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!”
Din 1948, Mănăstirea Tismana a intrat în atenția comuniștilor, care considerau acest lăcaș de cult drept un focar de rezistență creștină și națională. În 1949, starețul Gherasim Iscu a fost arestat și a murit în temniță la Târgu-Ocna. În 1958, au fost arestați Stareța Tatiana Răduleț, Maica Nicodema și părintele Veniamin. Maica Nicodema a fost arestată o dată cu părintele Veniamin și cu stareța, fiind acuzați că au găzduit fugari. A primit 25 de ani de muncă silnică. În 1964 a fost eliberată și a revenit la Mănăstirea Tismana. S-a stins în acest lăcaș de cult.
Arsenie Boca, mărturisitorul prigonit
Școala duhovnicească creată de părintele Arsenie Boca a supraviețuit până astăzi, când numele său este cinstit de mii și mii de pelerini care vin la mormântul său. Arsenie Boca este una dintre figurile repezentative ale creștinismului românesc. A stat în lagărul de la Ocnele Mari, fiind prigonit de comuniști, în 1952 a fost trimis la Canal, la Poarta Albă. Ani și ani de zile a avut de suferit de pe urma comuniștilor. „Viaţa duhovnicească nu se deschide decât în sufletul care are curajul umilinţei. Înjosire în faţa lui Dumnezeu, dispreţul de sine şi lepădarea propriei voinţe, iată calea celor trei arme ale sufletului”, spunea părintele Arsenie Boca.
Să le cinstim memoria, să luăm exemplu de la cei plecați după ce au fost schingiuiți în temnițele comuniste doar pentru că îl iubeau pe Hristos. Ei sunt exemple de dat copiilor noștri…
1 Comment