Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Luminița SăceleanuÎn rândurile următoare o vom cunoaște pe Luminița Săceleanu, o persoană conștiincioasă, ce și-a lansat anul acesta un nou volum de poezii, intitulat sugestiv „Să ningă cu iubire”. Din acest interviu sper să aflăm dacă mai avem nevoie de iubire, ce ar trebui să reprezinte copilăria pentru noi, dar și dacă se mai citește poezie în zilele noastre.

Reporter: Spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră, astfel încât cititorii noștri să vă descopere așa cum sunteți dumneavoastră în fiecare zi.

Luminița Săceleanu: Am fost și sunt o persoană conștiincioasă, respect regulile, dar mi-am permis uneori să fiu și un pic mai rebelă. Am făcut lucrurile în felul meu, atunci când le-a rânduit Cel de Sus. De la persoanele pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului am avut câte ceva de învățat și în general pot spune că am fost norocoasă, viața mi-a scos în cale doar oameni buni.  M-am născut în Municipiul Vulcan, din județul Hunedoara, în iarna anului 1962…ce repede a trecut timpul, chiar în urmă cu câteva zile am împlinit  59 ani. Am absolvit Liceul Ecaterina Teodoroiu în anul 1981 și m-am angajat, imediat după terminarea liceului, la Termocentrala Rovinari, unde am avut repartiție, cum era pe vremea respectivă.

Reporter: Că tot ați deschis subiectul de această repartiție, care este cea mai frumoasă amintire care vă leagă de acest loc de muncă?

Luminița Săceleanu: Exact cum vă spuneam Dumnezeu le așază pe toate, iar la Termocentrala Rovinari l-am cunoscut pe Nicu, soțul meu, cu care m-am căsătorit în 1983. Împreună avem 2 copii, o fată Andreea și un băiat Nicușor. De la fată am două nepoțele minunate, Daria și Iulia.

Reporter: Cât timp ați lucrat în domeniul energetic?

Luminița Săceleanu: Sunt ceva ani…20 de ani în producție și încă vreo 20 de ani ca economist la Complexul Energetic Oltenia.  Anul trecut am ieșit la pensie și de atunci mă bucur de libertatea de a face lucruri noi, de a scrie poezii, de a călători sau de a fi în preajma nepoțelelor, bucurându-mă pentru a treia oară de copilărie.

„Am început să scriu poezie atunci când am realizat că se așterne uitarea peste amintiri…”

Reporter: Am o curiozitate, și anume când și cum ați început să scrieți poezie, dar și de ce poezie și nu proză, de exemplu?

Luminița SăceleanuLuminița Săceleanu: Am început să scriu poezie atunci când am realizat că se așterne uitarea peste amintiri, când am crezut că timpul ar putea să le șteargă, iar copiii și nepoții noștri nu vor mai ști cum am trăit noi.

Totodată, m-am gândi că nu va mai fi nimeni care să le povestească despre aceste amintiri. Și ca să vă răspund la întrebare „de ce poezie și nu proză?”, este simplu…prin poezie simt că îmi pot exprima trăirile și sentimentele mult mai bine și că emoția se transmite mai repede la cititor.

Reporter: Ați încercat să scrieți poezie și-n tinerețe sau această pasiune ați descoperit-o acum, după ce ați ieșit la pensie?

Luminița Săceleanu: Scriam poezie și-n tinerețe, iar acest lucru mi-a fost adus aminte de o fostă colegă de gimnaziu, practic o scânteie exista de atunci. După ce copiii au crescut am început să scriu versuri din nou și să le postez pe anumite rețelele literare, cum ar fi poezie.ro, însemne culturale sau rețeaua literară. Sunt convinsă că există și stângăcii în versurile mele, dar vă pot spune că le scriu din suflet și mă bucur nespus de mult când văd că ajung și la inima altor persoane.

Reporter: Ce teme abordați în poeziile pe care le scrieți, iar dacă printre aceste teme se regăsește iubirea, credința sau satul românesc? În cazul în care se regăsesc de ce ați ales să abordați aceste teme și din ce unghi le abordați?

Luminița Săceleanu: Temele abordate de mine sunt inspirate din ce am trăit eu până acum sau trăiesc în prezent, din ceea ce văd și simt. Teme precum copilăria, timpul, natura, oamenii cu defectele și calitățile lor, prietenia, iubirea, credința, obiceiurile tradiționale sunt prezente în poeziile mele. Exact cum vă spuneam poezia pentru mine este un mod de a-mi exprima trăirile, sentimentele, atunci când ele dau pe dinafară, când ajung la prea-plin. Le abordez prin prisma sufletului și folosesc un limbaj natural, ușor de înțeles. Îmi place sa scriu versuri clasice, dar si in vers alb, depinde de starea pe care o am în acel moment și de mesajul pe care vreau să-l transmit.

Reporter: Se spune că fiecare poet are propria sa muză, care este muza dumneavoastră?

Luminița SăceleanuLuminița Săceleanu: Nu am o muză anume. Cred că mă inspiră viața, oamenii, natura și îngerul trimis de Dumnezeu să vegheze asupra mea. Un cuvânt, o imagine, o amintire, o aducere-aminte declanșează starea necesară pentru a scrie versuri.

 „Mama a fost sponsorul meu la ultimele două volume de poezii…”

Reporter: Știu că ați scos câteva volume de poezii, despre câte volume este vorba, care este primul volum, care este ultimul volum și ce teme ați abordat în fiecare? În același timp, aceste volume de poezii le-ați scris pentru cineva anume, și dacă da pentru cine și de ce?

 Luminița Săceleanu: Am publicat trei volume de poezii. Primul volum se cheamă „Aventurile celor doi amici, Nicușor si Ciufulici”, scos la editura Ethnous, în anul 2011. În acest caz vorbim despre o cărticică de versuri pentru copii, pe care am scris-o pentru copiii mei. Fiul meu Nicușor și cățelul lui Ciufulici au fost protagoniștii întâmplărilor transpuse în aceste poezii. Următorul volum de poezii l-am scos în anul 2015, la editura Singur, și se cheamă „Gânduri și visuri pe etajeră”. În cadrul acestui volum am inserat, pe lângă poezii, și fotografii de familie, mai vechi sau mai noi. Ultimul volum a fost publicat anul acesta, la editura Stef, purtând numele „Să ningă cu iubire”.

Reporter: Exact cum ați precizat și dumneavoastră, anul acesta ați lansat volumul de poezii  „Să ningă cu iubire”. Cum ați ales acest nume, ce v-a inspirat, și de ce ați lansat albumul vara și nu iarna, ținând cont de numele acestui volum, și anume „Să ningă iubire”? Și tot legat de acest volum…chiar este nevoie să ningă cu iubire?

Luminița SăceleanuLuminița Săceleanu: Volumul a fost editat încă din februarie, la Editura Ștef din Iași, dar din cauza restricțiilor am amânat lansarea până în iulie. Lansarea volumului de poezii „Să ningă cu iubire” a avut loc pe 15 iulie 2021, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” și a fost organizată de către Asociația „Uniunea Femeilor din Gorj”, condusă de Simona Rădoi.

Fac o mică paranteză, această asociație a luat ființă în urmă cu trei ani de zile și  este o asociație apolitică. De ce am vrut să fac această paranteză neapărat este legat de faptul că multe din poeziile din ultimul volum sunt inspirate de trăirile avute după ce am participat la diferitele acțiuni umanitare. Acum să revenim la întrebare și anume de ce am ales ca acest volum să se cheme „Să ningă cu iubire”.

Exact cum v-am spus m-am născut iarna, iar eu iubesc tot ce ține de acest anotimp, mai ales magia Crăciunului. Ningea când m-am născut, ningea când m-am căsătorit, cred că ninsoarea face parte din viața mea. Părinții, bunicii, sora mea și mai târziu cei care au avut un cuvânt de spus în educația mea m-au înconjurat cu iubire. La rândul meu vreau să dăruiesc iubire celor din jurul meu. Zăpada înseamnă puritate și inocență.

Reporter: Pe cine ați avut lângă dumneavoastră la această lansare?

Luminița Săceleanu: Au fost alături de mine colegele din asociație, două dintre ele chiar prezentând acest eveniment, foști colegi de liceu, de serviciu și bineînțeles membrii familiei mele. M-am bucurat de prezența Ioanei Elena Stana, o tânără de 13 ani, elevă la Școala „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu Jiu, care a cântat și ne-a încântat cu melodiile interpretate la vioară. Un alt aspect pe care nu am cum să-l uit este faptul au fost câteva eleve care au citit poeziile ce fac parte din acest volum, iar nepoțica mea Daria a citit poezia „Nae”, o poezie dedicată bunicului lor.

Reporter: Din câte știu ca să scoți în zilele noastre un volum de poezii este destul de greu din punct de vedere financiar. Cum ați reușit să scoateți volumele de poezii, cine v-a susținut și cât de mult contează să găsești sprijin când vine vorba despre un act de cultură?

Luminița SăceleanuLuminița Săceleanu: Financiar este greu să scoți de unul singur un volum de poezii și din acest motiv am preferat antologiile. Îi duceam mereu mamei câte un exemplar din antologiile sau revistele unde publicam, ea fiind fanul meu numărul unu. Fiind fostă educatoare mi-a zis să strâng poeziile pe care le-am scris și să le public într-un volum doar al meu. Da, pot spune că mama mea este principalul meu sponsor, atât moral, cât și financiar.

Uite, tată, ce măr frumos și mare ți-am adus…”

Reporter: Din câte mi-am dat seama din poeziile citite cred că vă aduceți aminte cu drag de copilărie și cred că această perioadă reprezintă o sursă de inspirație pentru dumneavoastră.  De ce?

Luminița Săceleanu: Am fost copilul de la oraș care își petrecea toate vacanțele la bunici. Mergeam cu vitele pe câmp, împreuna cu alți copii din sat, ne jucam, mâncam struguri din vie, făceam focul și coceam porumbi. Iernile erau atunci cu zăpadă multă, bunicii făceau cărări prin curte, ca să poată să meargă la animale, la lemne sau să ia apă. Eu și sora mea nici nu ne vedeam printre mormanele de zăpadă. Sărbătorile de iarnă începeau o dată cu Postul Crăciunului și se sfârșeau de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie. Ne bucuram de lucrurile simple, dar și de faptul că petreceam mai mult timp cu familia.

Reporter: Că tot mi-ați spus de amintiri, în cadrul acestui interviu, îmi puteți spune o amintire legată de bunicii dumneavoastră?

Luminița SăceleanuLuminița Săceleanu: Cum să nu și sunt foarte multe, nu doar una. De exemplu acum îmi aduc aminte de aceea zi când tata Pavel, bunicul meu, fost învățător, a intrat în cameră cu doua mere. A luat unul mare, roșu și mi-a zis:

„Uite, tată, ce măr mare și frumos ți-am adus!” Când am tăiat acest măr era putred în interior și atunci i l-am arătat. El s-a uitat la mine și mi-a răspuns zâmbind:

„Vezi, tată, așa este și omul. Arată bine pe dinafară, dar înăuntru nu știe nimeni ce este.”  Pe de altă parte, de la bunica mea am moștenit dragostea pentru portul popular și pentru tradiții. Ea scotea, din lada de zestre, costumele populare și ne învăța cum să le purtăm, cum să-i punem ei marama pe cap și cu care dintre ele să o îmbrăcăm atunci când va pleca dintre noi.

 „Aș vrea să fiu cât mai atentă la tot ce mă înconjoară, să nu pierd nimic din tot ce este frumos în jurul nostru…”

Reporter: Am o curiozitate și acest lucru îi întreb pe toți cei care scriu poezie. Se mai scrie, se mai citește poezie?

Luminița Săceleanu: Se scrie poezie, se scrie în vers clasic, în vers alb sau vers liber, iar cititorul alege să citească ce i se potrivește. De citit cred că se citește mai puțin ca înainte. În ultima perioadă, se citesc poeții între ei, dar mai sunt și oameni obișnuiți care iubesc poezia. Vin noile generații din urmă și îmi place să cred că sub o formă sau alta se va scrie și citi poezie în continuare.

Reporter: Acum că am ajuns la finalul interviului aș vrea să vă întreb ce planuri de viitor aveți cu această pasiune a dumneavoastră, aceea de a scrie poezie?

Luminița Săceleanu: Aș vrea să fiu cât mai atentă la tot ce mă înconjoară, pentru a nu pierde momentele acelea unice în care pot să-mi transfer trăirile în versuri. Vreau să-mi perfecționez tehnica de a scrie versuri clasice, dar aș vrea să învăț să scriu și epigrame. Recent m-am înscris pe două grupuri, unul de poezie și unul de epigrame, și încerc să fac progrese. Bineînțeles că-mi doresc să mai scot un volum de versuri, dar și unul de catrene și epigrame. Sper să reușesc (…) Doamne ajută!

Și ca de final de interviu vă las să citiți o poezie scrisă de Luminița Săceleanu, pentru bunica sa.

Trișez

„Închid ochii și-ncerc să trișez,

Printre amintiri mă furișez,

Sunt eu, beau apă dintr-un urcior

În sală, la casa cu pridvor.

Aceleași flori stau nemișcate,

Un leandru, roșii mușcate,

În curte bunica gătește,

O strig de sus, ea îmi zâmbește.

«Acuși fierbe laptele și vin

Să-ți pun și ție-n cană, puțin».

Mă-ntorc către râul ce curge,

O salcie dorul își plânge.

Se-aud râsete, glasuri zglobii

Vin de la toaie, de la copii.

Deschid ochii, nu e hipnoză,

Sunt eu și mă uit la o poză.”

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.