Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei găzduieşte, în zilele de 8 şi 9 iunie, Conferinţa internaţională cu tema „Martiriu și mărturisitori ai dreptei credințe din perioada 1948-1989”. În închisorile comuniste din România au murit sau au dispărut aproximativ 150 de preoţi ortodocşi, la care se adaugă zecile de slujitori ai bisericii, morţi la scurt timp de la eliberare. Cei mai mulţi dintre preoţii închişi în închisorile comuniste au fost arestaţi doar pentru „vina” de a-L fi slujit pe Hristos. Zeci de preoți din județul Gorj apar menționați în cartea autorului Vasile Manea-„Preoți ortodocși în închisorile comuniste”, mulți au decedat în închisori, alții au reușit să supraviețuiască.

 

Evenimentul a debutat joi, în prima zi susținând prelegeri Preasfinţitul Părinte Conf. Dr. Emilian Lovișteanul, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova, tema fiind „Mărturisirea ortodoxă și suferința monahilor români în perioada regimului comunist”, Pr. Conf. Dr. Octavian Moșin, Universitatea de Stat a Republicii Moldova, cu tema: „Martiri și mărturisitori basarabeni din a doua jumătate a secolului al XX-lea”, Pr. Prof. Constantin Pătuleanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București şi Pr. Conf. Dr. Claudiu Cotan, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității “Ovidius” din Constanța. De asemenea, au fost prezenţi şi membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Manifestarea „Martiriu și mărturisitori ai dreptei credințe din perioada 1948-1989” reprezintă o secţiune a Conferinţei internaţionale „Politică. Diplomație Cultură”, organizată de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman”, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, Academia Oamenilor de Știinţă din România – Secţia de Știinţe Arheologice şi Istorice şi Universitatea din Craiova – Facultăţile de Știinţe Sociale şi Teologie Ortodoxă. Potrivit organizatorilor, peste 70 de profesori şi cercetători, specialişti şi doctoranzi în domeniile ştiinţelor umaniste, ştiinţelor sociale sau studiilor culturale, s-au înscris în cadrul conferinţei cu titluri dintre cele mai interesante.

Părintele Adrian Făgețeanu, fost călugăr la Mănăstirea Lainici, alt martir

În volumul „Fericiți cei prigoniți” apare o mărturisire a părintelui Adrian Făgețeanu, unul dintre preoții care a fost închis în perioada regimului comunist: „(…) Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo prețuiai tot darul lui Dumnezeu. În închisoare aveai nevoie, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem calendar pe degete. (…) Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât și a aruncat-o în lada cu gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen și a aruncat din nou crucea. Am ridicat-o din nou și el m-a călcat. S-a repetat de opt sau nouă ori, până ofițerul a renunțat. Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos! (…) În închisoare încetezi să exiști, doar Hristos te ține în viață. La ieșirea din Aiud, am aflat că biata mea mamă, atunci când scria acatist, îmi trecea numele și la morți și la vii. În pușcărie eram și viu și mort deopotrivă!”. A stat 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis chiar și în lagărul de la Târgu-Jiu. În 2003 a decis să plece de la Mănăstirea Antim la Mănăstirea Lainici. Avea 91 de ani. A decedat în 2011 și este înmormântat la Lainici.

Martirii neamului: Preoţii ortodocşi din Gorj, chinuiți în închisorile comuniste! Cutremurător: „În închisoare încetezi să exiști, doar Hristos te ține în viață”

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.