Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Voluntarii din cadrul Ligii Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din   Târgu-Jiu au realizat o acțiune inedită în luna decembrie a anului trecut, iar acum vor demara o nouă inițiativă lăudabilă. Aceștia au strâns mai multe volume de la studenţi, iar din cărţile donate, studenţii au construit în holul Facultăţii de Ştiinţe Tehnice, Medicale şi Comportamentale, un brad de Crăciun, acesta fiind simbolul sărbătorilor de iarnă.

Toate volumele donate vor ajunge la copiii care se află în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu. „Prin această iniţiativă, studenţii doresc să promoveze cultura în rândul tinerilor, în special celor cu posibilităţi materiale reduse. Astfel, pentru că sărbătorile de iarnă au trecut, cărţile din care a fost construit bradul, vor fi donate copiilor din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu. Iniţiativa va avea loc chiar în data de 15 ianuarie 2018, când se sărbătoreşte Ziua Naţională a Culturii. De asemenea, ziua de 15 ianurie are o semnificatie importantă, deoarece se împlinesc  168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu”, au informat inițiatorii acestei acțiuni.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.