Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 O nouă ediție a Galei Tinerilor a fost organizată anul acesta de Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, prin Liga Studenților. Astfel, la ediția aniversară de Centenarul Marii Uniri, au fost premiați peste 100 de tineri cu rezultate deosebite în diferite domenii de activitate, dintre aceștia 53 fiind olimpici. De asemenea, au fost oferite și premii speciale celor care s-au ocupat de-a lungul timpului de promovarea tinerilor, printre premianți aflându-se și Revista Cult-ura, prin fondatorul Luis Popa. 

Gala tinerilor se află la a doua ediție. „Este un eveniment aflat la a doua ediție și care ne dorim să devină tradiție, acum suntem la început, dar în timp, cu ajutorul studenților o să reușim să îl facem de tradiție. Vreau să felicit Liga Studenților pentru că s-a implicat în organizarea unui astfel de eveniment și să îi asigur de toată aprecierea și sprijinul universității. Ne mândrim cu acești elevi care prin efortul lor au reușit să ajungă aici, să fie premiați și să aibă rezultate deosebite”, a precizat Cornelia Tomescu, prorector UCB.

Potrivit lui Ștefan Moșoi, unul dintre organizatori, au fost premiați 53 de olimpici, 12 dintre cei mai activi voluntari, dar și cel mai activ voluntar din Consiliile Scolare ale Elevilor, cinci studenți cu performanțe academice deosebite din cadrul UCB, 45 voluntari activi din cadrul Ligii Studenților, dar și cel mai implicat voluntar din Liga Studenților din UCB.

Totodată, au fost acordate și premii speciale:

  • Trupei de dans GALACTIC CREW, pentru rezultatele deosebite obținute la concursuri si pentru prezenta lor în majoritatea evenimentelor din orașul Târgu Jiu.
  • Revistei Cult-ura, pentru promovarea culturii, tradițiilor, oamenilor talentați sau cu performanțe din județul Gorj.
  • UNIUNII NAȚIONALE A STUDENȚILOR DIN ROMÂNIA, pentru susținerea activităților din cadrul organizațiilor studențești.
  • Universității „Constantin Brâncuși”, pentru susținerea acordată în desfășurarea activităților din cadrul organizației Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși”.
  • Profesorului Gabriel Sarcină, pentru implicarea în activități dedicate Centenarului Marii Uniri din 1918.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.