Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Lansare de carte la Muzeul Țăranului Român
afiș lansare de carte

Sâmbătă, 18 septembrie, începând cu ora 11:00, are loc lansarea cărții „File din tradiția prelucrării lânii în «Țara Branului» ”, în Sala Medie, a Muzeului Național al Țăranului Român, avâdnu-i ca autori pe Emil Stoian și pe Horia Tătulea.

„Lucrarea File din tradiția prelucrării lânii în «Țara Branului» , apărută recent la Editura Marist, Baia Mare, este un omagiu adus harnicilor țărani de la munte și a civilizației pastorale. Odinioară, brăneanca mergea pe ulița satului cu furca în brâu, torcând.”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Emil Stoian, cât și Horia Tătulea, au cunoscut încă din perioada copilăriei procesul tradițional de prelucrare a lânii. Totodată Emil Stoian este doctor în istorie, iar Horia Tătulea este inginer.

Cei care veți citi această carte veți descoperi date despre evoluția oieritului, dar și a tradiției locale, din zona Branului, cu privire la prelucrarea lânii.

Invutați la această lansare sunt prof. univ. dr. Ioan Opriș,  Mihail Gorgoi, manager al Muzeului Național Bran, dar și dr. Virgil Ştefan Nițulescu, manager al Muzeului Național al Țăranului Român

Intrarea la această lansare de carte este liberă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.