Ion N. Ciotor a fost un dascăl ce și-a început cariera într-o clădire derăpănată, având sub supraveghere un număr de 19 elevi. Cheltuielile făcute pentru a schimba fața școlii unde preda le-a acoperit chiar el, iar spiritul său altruist l-a împins la mai multe astfel de acte de caritate.
S-a născut în localitatea Săcelu din Gorj, la 7 ianuarie 1877, într-o familie bine văzută în societate. După absolvirea cursurilor Școlii Normale din Craiova, la 1898, devine învățător în satul Poienari, meserie ce o va practica devotat timp de 36 de ani, până la pensionare.
Pune bazele unei noi școli în Poienari
La începutul carierei sale, la 7 octombrie 1898, școala în care a debutat în învățământ era o clădire șubredă care punea în pericol viața tuturor celor care îi treceau pragul. Inimos din fire, dascălul Ion N. Ciotor a hotărât să suporte chetuielile reparației școlii în care își desfășura cursurile, iar apoi a mai finanțat ridicarea unui alt local de învățământ, de data aceasta, unul modern dotat cu toate cele necesare. După doi ani de la începerea lucrării la noua școală, copiii din satul Poienari au putut păși pe ușile impresionantei clădiri, uimindu-i cu aspectul ei imaculat: „Vă dăruiesc din tot sufletul meu de român această școală, cât și curtea unde vă recreați pentru ca voi, cât și generațiile care vor urma, să învățați și să fiți folositori națiunii române”, spunea mândru de realizare sa, învățătorul gorjean, după cum putem citi în cartea lui Titu Pânișoară, „Oameni și întâmplări din Gorj”.
Deși a participat la Primul Război Mondial și a fost prizonier al nemților, Ion N. Ciotor s-a întors la ceea ce a iubit cel mai mult, la meseria de învățător.
Obține medalia „Răsplata muncii pentru învățământ”
Devine revizor școlar în anul 1919 și se implică în politică, anul imediat următor, ca deputat în Parlamentul României. Preocupările sale principale se învârt în jurul educației din mediul rural și a țăranilor români al căror trai era deosebit de greu.
Dovedindu-și aptitudinile la catedră este promovat institutor și i se acordă, pentru neobosita sa activitate, medalia „Răsplata muncii pentru învățământ”, în anul 1923.
La 1928 este ales președinte al „Asociației învățătorilor din Gorj”, vârstnicii locului unde a profesat amintindu-și de omenia deosebită de care dădea dovadă la orice oră și de profesionalismul său.
Înființează „Revista învățătorilor gorjeni” alături de cei din Comitetul Asociației, revistă care era apreciată de iubitorii de cultură pentru stilul elegant în care erau redactate articolele.
Decorat cu ordinul „Coroana României”
Om de încredere printre aleșii săi, va reprezenta din nou camera deputaților, la alegerile din 1927, fiind decorat cu ordinul „Coroana României” pentru tot ceea ce a făcut pentru învățământul gorjenesc, dar și pentru țărani.
Părăsește lumea celor vii, la 99 de ani, în 1976, fiind înhumat în Poienari, satul cel mai aproape de inima sa, unde oamenii se mândresc că au avut parte de o asemenea personalitate.
