Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Echipa „Technogods“ a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu“ a reușit să obțină un rezultat istoric pentru România la Campionatul Mondial de robotică, din Statele Unite ale Americii: locul IV într-una din cele două divizii, cea mai bună clasare dintre cele șase echipe românești participante și calificare în faza semifinalelor. Echipa târgujiană a făcut alianță cu o formația românească XEO a Colegiului Național „Horia, Cloșca și Crișan“ și o echipă americană, dar victoria a aparținut alianței formată doar din echipe din SUA, care a reușit să și câștige Campionatul Mondial. Este cel mai bun rezultat obținut până acum de o echipă românească la Campionatul Mondial de Robotică. Mai mult decât atât, „Technogods“ a fost declarată cea mai bună echipă din Europa.

Alex Budin, unul dintre cei doi mentori ai echipei, a acordat un interviu pentru Cult-ura.ro. Acesta trăiește și lucrează în Londra, fiind director tehnic la o companie importantă din domeniul publicității, dar este alături și de echipa „Technogods“.

Reporter: Care sunt cele mai puternice impresii de la Campionatul Mondial de robotică din Statele Unite ale Americii?

Alex Budin: Cel mai impresionat am fost de cât de unite sunt echipele din SUA și copiii între ei, chiar dacă sunt din echipe diferite sau nu se cunosc. Faptul că toată lumea sare în ajutorul tău e extraordinar.

Rep.: Ce a lipsit să vă calificați în finala?

A.B.: Nu cred că a fost ceva ce ne-a lipsit. Suntem o echipă unită și am ajuns unde ne-am propus. Pregătirea noastră nu era ca a celor din SUA. Ei aveau experiență de ani întregi la aceste competiții, aveau suportul statului, suportul unor sponsori extrem de mari (NASA, Google, DeWalt, FORD…etc), dar asta nu ne-a demoralizat. Copiii nici nu au tratat ca pe o competiție, ci ca pe ceva unde pot învăța mai mult.

Obiectivul principal nu trebuie să fie să învingi la aceste competiții, ci să înveți cât se poate de mult, să îți faci prieteni și totul vine după.

„Toți eram ca o mare familie“

Rep.: Ce au spus americanii despre performanța voastră? Ați fost cea mai bună echipă din Europa.

A.B.: Toată lumea era uimită de câte echipe romanești sunt acolo și de cât de mare este FIRST la noi în țară, și mai ales de ce au reușit să facă cei de la „Nație Prin Educație“ la noi în țară. Am primit sprijinul tuturor acolo. Nu a contat că era american sau chinez. Toți eram ca o mare familie și toți ne sprijineam unul pe altul. Ne-am bucurat că am fost prima echipă din România care să ajungă în semifinale fără să fie aleasă de cineva.

Rep.: Culmea e ca partenerii voștri din Coreea au avut o problemă tehnică, deși asiaticii sunt cunoscuți prin tehnologia avansată. Cum a reușit o echipă din România să se ridice la un asemenea nivel?

A.B.: Noi suntem sinceri și putem zice că nu am avut cel mai bun robot de acolo, dar am reușit să ne descurcăm având strategii bune cu echipele din alianțele în care eram puși, în fiecare meci din divizie. Competiția nu este numai despre robot, ci si despre chimia dintre echipe și de comunicare. Au fost echipe mult mai pregătite ca noi care nu au trecut mai departe și cred că motivul principal este ca au venit porniți numai să câștige, ignorând comunicarea cu echipele din alianțe.

„O să promovăm în rândul copiilor tehnologia și robotica“

Rep.: Ce planuri aveți pentru anul viitor?

A.B.: Vom încerca să ne concentrăm mai mult pe evenimente în care să promovăm în rândul copiilor tehnologia și robotica. De acest proiect mă voi ocupa eu și cu alți câțiva membri din echipă. Vom fonda o echipa de LEGO ca să putem să deschidem apetitul la tehnologie și copiilor mai mici. Îi vom numi Technogods Juniors. Am învățat enorm de multe în această competiție de la Detroit și știm că vom reveni cu forțe proaspete și mult mai puternici.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.