Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cu ocazia Zilei Naționale a României reprezentanții Salvamont Gorj o să fie prezenți în Piața Prefecturii. Cu această ocazie târgujienii vor putea să vadă o expoziție tehnică de intervenție folosită de salvamontiști.

„Suntem alături de celălalte structuri din județ, structuri care se ocupă de ordinea publică, de apărare și vom face o expoziție tehnică de intervenție, în zona cuprinsă între Primărie și Sala Sporturilor. Credem noi că o să fie un eveniment deosebit de interesant pentru că fiecare structură își va prezenta echipamentele cu care intervine și cu siguranță acestea vor face deliciul celor mici și o să stârnească interesul celor mari, pe care îi așteptăm într-un număr cât mai mare”, a declarat Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.

Cei care vor merge să vadă această expoziție vor putea să vadă și drone, Salvamont Gorj introducând în premieră Serviciul de Salvare cu Drone.

„Serviciul Salvamont Gorj și Consiliul Județean vor avea de prezentat câteva noutăți, în special dronele cu care am realizat un proiect unic în Europa și vreau să vă spun că acest proiect pe care l-am început la Gorj s-a extins în toată țara. Proiectul este nominalizat la două categorii de premieră la Congresul Mondial al Salvatorilor cu Drone, care va avea loc la jumătatea lunii decembrie la Paris, este o informație aproape în premieră. Sperăm să primim și noi un premiu”, a mai precizat Sabin Cornoiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.