Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

14089553_10207058330765314_943840394_nDouă eleve de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din municipiul Târgu-Jiu, olimpice la etapa națională a Olimpiadei de Industrie Alimentară, au participat luna aceasta la tabăra olimpicilor organizată de către Ministerul Tineretului și Sportului. Cele două fete se numără printre cei mai buni elevi din județul Gorj.

Elevele Mirabela Gordin, clasa a XII-a – locul I și Gabriela Daniela Nichifor, clasa a XI-a – locul II, au mers în Centrul de Agrement pentru Tineret „New Paradise” din Eforie Sud. Au participat elevi olimpici la diferite discipline din mai multe județe: Gorj, Vaslui, Neamț, Iași, Arad, Cluj, București. Elevii olimpici au participat la diverse activități printre care vizite la Muzeul de Istorie, Cazinoul, Delfinariul și Planetariul din Constanța, activităţile „O zi din istoria românilor”, „Prevenire antidrog” şi au participat la meciuri de handbal, au 14111785_10207058330885317_381213429_nefectuat exerciții fizice folosind aparatele care erau montate pe terenul de sport. În ultima seară, la festivitatea de închidere, elevii au primit din partea organizatorilor diplome de participare, s-a organizat discotecă și au fost lansate lampioane. „În tabără a fost în regulă, am legat repede prietenii cu ceilalți elevi care au fost în grupa mea, dar și cu câțiva din alte grupe. Am legat, de asemenea,  prietenii frumoase și am realizat lucruri de care ne vom aminti. Premiile pe care le-am obținut sunt: la olimpiada de industrie alimentară am obținut locul II pe țară, la concursul de matematica «Adolf Haimovici» nu am obținut nimic la etapa națională, dar la Olimpiada de chimie «Petru Poni» am luat locul III pe județ, acestea sunt de anul acesta. Anul trecut m-am clasificat la olimpiada de chimie, faza națională, dar am renunțat, deoarece în perioada aceea a trebuit să plec în Polonia datorită unui proiect de la școală. La matematică am obținut locul II la faza județeană, în clasa a IX-a am obținut locul I pe județ la chimie, dar la națională nu am reușit să obţin nimic. În clasa a XI a am obținut media 10”, a spus olimpica Gabriela Nichifor.

Mirabela Gordin a câștigat medalia de aur la Olimpiada Naţională de Industrie Alimentară de la Sibiu. „Olimpiada Națională a fost o competiție dificilă, însă fetele s-au pregătit intens. Au participat elevi din 35 de județe. La această tabără au participat amândouă fetele. Bineînțeles, elevii s-au bucurat de apă și soare, şi nu au lipsit plimbările pe malul Mării Negre. A fost foarte bine”, a spus profesorul Lavinia Rada.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.