Un decret prin care pâinea era raţionalizată a declanșat revolta anticomunistă de la Motru, zonă unde nu se introdusese cartela pentru pâine, pentru că minerii beneficiau de anumite avantaje, față de populația din restul țării. Mişcarea anticomunistă din Motru, judeţul Gorj, a fost una dintre cele importante revolte muncitoreşti. Istoricul gorjean Gheorghe Gorun a studiat aceast protest şi i-a alocat un capitol amplu în lucrarea sa «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)».
Motru a luat naştere în anul 1966, în urma deschiderii unor mine. Pentru că munca minerilor era considerată foarte grea, cei care trăiau în Motru beneficiau de anumite facilități, față de localnicii din alte zone. Aici nu se introdusese cartela pentru pâine şi mulţi români, chiar şi din alte judeţe, veneau la Motru pentru a se aproviziona.
„Din 1960 se deschid trei mine pentru exploatarea în subteran a lignitului: Horăşti, Leurda şi Ploştina. La 24 mai 1966, pe terenurile din lunca Motrului, proprietate a comunei Ploştina, se organizează oraşul Motru, prin decret al Consiliului de Stat.
Între timp se construiseră peste 2.000 de apartamente şi o şcoală cu 26 de săli de clasă. (…) În zonele miniere sunt «detaşaţi» mii de muncitori din alte regiuni pentru a contribui la creşterea producţiei de cărbune. Pe nesimţite, magazinele alimentare devin tot mai goale. Carnea, laptele şi untul se mai pot procura doar cu mari sacrificii. După ce sunt restricţionate consumurile de energie electrică şi termică, se trece la raţionalizarea alimentelor.
Deşi se lăuda cu producţii de 30-32 milioane tone de cereale, România comunistă nu putea asigura o pâine pentru fiecare dintre locuitorii săi. În oraşe şi centre muncitoreşti, pâinea a fost cartelată. Excepţie Bucureştiul şi centrele miniere. (…)
Şi totuşi, până în octombrie 1981, oamenii mai aveau o şansă. Centrele miniere din judeţul Gorj au fost ocolite o vreme de distribuirea pâinii pe cartele. La Motru veneau spre a se aproviziona cu alimentul subzistenţei mii de oameni din Teleorman, Ialomiţa, Olt, Dolj, Mehedinţi Vâlcea, Caraş Severin… Toată lumea îşi aminteşte de «trenul foamei» care-i aducea la Motru pe oamenii Bărăganului, pentru a se aproviziona cu pâinea obţinută prin sudoarea lor“, notează istoricul Gheorghe Gorun «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)».
Decretul 313 care provoacă nemulțumirea minerilor
Minerii încep să-și manifeste nemulțumirile în urma a două decrete. Îi pun pe mineri pe jar. Primul se referea la introducerea pedepsei cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru „cumpărarea, în scop de stocare în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea şi alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei“.
Decretul nr. 313 avea să declanşeze revolta mierilor din Motru, pentru că şi pâinea devine raţionalizată. „Scânteia care a aprins vâlvătaia a fost Decretul nr. 313 din 17 octombrie 1981. (…) Se reia teza aprovizionării cetăţenilor cu pâine, făină, mălai numai din localităţile în care îşi au domiciliul sau în care lucrează. La Motru este o situaţie specială.
În mineritul şi întreprinderile adiacente de aici lucrează aproximativ 11.000 de navetişti, aduşi de pe 87 de trasee din Gorj şi judeţele limitrofe. Cei care locuiesc în municipii şi oraşe se aprovizionează cu pâine, făină şi mălai din magazinele la care sunt arondaţi. Aprovizionarea celor care lucrează în oraşe în alte ramuri decât cele agricole se face în oraşele în care îşi au locul de muncă(…)
Pe fondul lipsurilor, nemulţumirilor, opresiunii generale a venit Decretul 313 din 17 octombrie 1981. Acest decret aprinde energiile. El este scânteia care declanşează revolta. Pâinea este cel mai important produs alimentar. Minerii şi cei din mediul rural spuneau: «Cât mai este pâine, nu murim de foame»… Decretul 313 introduce raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere“, mai arată istoricul Gheorghe Gorun.
În baza acestui decret, autorităţile comuniste au luat decizia raţionalizării pâinii şi în oraşul Motru, iar fiecărui miner îi revenea doar 0,400 kg pâine. Minerii de la mina Roşiuţa refuză să intre la lucru. „Când s-au văzut cu cele 400 de grame de pâine, minerii au fost cuprinşi de agitaţie. Cei care făceau naveta, urmau să meargă acasă cu mâinile goale.
Şi la magazinele din oraş se semnalează aceeaşi nemulţumire generală. În oraş, pâinea se distribuie numai pe baza tichetului de zahăr şi ulei şi numai câte 400 grame pâine de persoană (pe tichet era trecut şi numărul de persoane din familia respectivă). Cei care nu aveau tichetul primeau numai 200 grame de pâine. Semnalul revoltei se dă la mina Roşiuţa. Puşi în situaţia să rămână fără pâine, minerii din schimbul al II-lea refuză să se pregătească de lucru“, spune istoricul Gheorghe Gorun.
«Jos dictatorul!»
Liderii comuniști iau decizia ca o serie de reprezentanți ai instituților și liderii de sindicat să meargă şi să discute cu minerii în sălile de apel. Lucrurile aveau să devină de necontrolat într-o perioadă foarte scurtă.
„Minerii care veniseră în schimbul doi au refuzat să primească raţia de pâine. Cuvântul de ordine a fost: «Nu luăm pâinea, nu intrăm în mină» şi «aşteptăm să iasă fraţii noştri din subteran». Începe organizarea. pe lopeţile tip «inima lui Stalin» se inscripţionează lozinci: „Vrem pâine!», «Ceauşescu-PCR-pâinea noastră unde e?», «Jos Ceauşescu», «Jos dictatorul».
Primele lozinci sunt scrise la Roşiuţa, iar autorul lor este muncitorul Gheorghe Nicolae. (…) A susţine că la Motru a fost o bătălie pentru mai multă pâine este un fals istoric. Este ca şi când am accepta ideea că Timişoara s-a răsculat pe 15 decembrie 1989 numai pentru a împiedica deportarea lui Tokes. (…) «Jos dictatorul» este sinonim cu cel mai radical program politic“, este de părere Gheorghe Gorun.
Minerii au aruncat cu cartofi în cel de-al doilea om din PCR
Revolta se amplifică, după ce ortacii din schimbul I ies din subteran. Minerii își confecționează lozinci „În perimetrul oraşului Motru şi în zonele de exploatare a cărbunelui se conturează mai multe centre de opoziţie. În centrul oraşului, populaţia îşi strigă nemulţumirile la magazinele de pâine. La toate unităţile miniere situaţia este foarte sensibilă. Cei mai radicali se dovedesc cei de la Roşiuţa şi cei de la Leurda. (…)
Când ortacii din schimbul I ies din subteran, minerii de la Roşiuţa hotărăsc să plece la Consiliul Popular pentru a-i trage la răspundere pe diriguitorii partidului. Înainte de plecare se completează recuzita contestatară. Sunt confecţionate şi alte lozinci. Cele mai radicale erau «Jos Ceauşescu» şi «Jos comunismul».
Este pentru prima oară, în perioada comunismului naţional promovat de Ceauşescu, când se formulează această revendicare. De aceea, consider că momentul Motru-1981 se constituie într-o veritabilă mişcare anticomunistă şi este, din această perspectivă, prima manifestare a rezistenţei colective târzii la dictatura comunistă“, notează Gheorghe Gorun.
Emil Bobu, atacat cu cartofi de mineri
La Motru a fost trimis Emil Bobu, al doilea om din PCR, ca să rezolve situația, dar minerii au aruncat cu cartofi în el şi i-au dat şapca jos de pe cap. În ziua de 19 octombrie 1981, minerii se organizaseră în trei centre de rezistență: în zona centrală a orașului, la mina Roşiuţa şi la mina Leurda. La mina Leurda au ajuns cei mai mulţi activiști de partid în frunte cu primul secretar de atunci N. Gavrilescu. Protestatarii refuză dialogul.
În curtea unităţii erau aproximativ 1000 de oameni, care-i cer să vină Ceauşescu. Primul secretar informează conducerea centrală de partid şi securitatea, iar Emil Bobu, secretarul cu probleme organizatorice la CC al PCR, care se afla într-o vizită de lucru la Craiova primeşte ordin din partea lui Ceauşescu să vină la Motru. Bobu a venit la Leurda, dar minerii îl aşteptau pe Ceauşescu. Acesta le spune că Ceauşescu nu vine şi să-i spună lui problemele.
„Asupra tribunei improvizate s-a abătut o ploaie de cartofi. Lui Bobu i-a căzut şapca de activist de pe cap. Se mai discută şi acum că cineva din mulţime a luat şapca, a scuipat în ea şi i-a îndesat-o lui Bobu pe cap. (…) Numărul 2 în PCR îi spune şefului că minerii sunt nemulţumiţi de raţionalizarea pâinii, dar o să rezolve situaţia.
Probabil, la cererea lui Bobu au venit din nou la Leurda maşinile cu pâine. Minerii resping categoric compromisul. Sosesc şi opt maşini ale pompierilor pentru intimidarea mulţimii. Nu au curaj să deverseze apa peste mulţime”, menţionează Gheorghe Gorun.
Decizia de a raționaliza pâinea, retrasă, dar minerii nu renunță
În faţa unui bloc din centrul municipiului Motru în care se aflau sediile tuturor instituţiilor s-au strâns 3000-4000 de mineri. Alături de mineri mai protestează şi locuitorii oraşului, iar numărul protestatarilor era în creștere.
„În faţa ripostei hotărâte a minerilor, autorităţile comuniste renunţă la aplicarea Decretului de raţionalizare a pâinii. Decizia este luată la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, minerii nu încetează revolta. Aceasta înseamnă că revendicările lor sunt mult mai serioase. Au pornit de la lipsa pâinii, dar, de fapt, s-au săturat de regimul comunist opresiv”, specifică istoricul Gheorghe Gorun.
Minerii au dat foc sediului miliției
Minerii devin din ce în ce mai agresivi şi de necontrolat. O prima piatră a fost aruncată într-un geam, iar activiştii şi miliţienii aflați pe scară se retrag în interiorul blocului.
Autorităţile organizează un „comandament de criză” din care fac parte şeful Miliţiei Judeţene, al Securităţii, Emil Bobu, Nicolae Gavrilescu, primul secretar, şeful Procuraturii militare. Conform mărturiilor, toate geamurile clădirii în care se aflau sediile instituţiilor sunt sparte şi se dă foc sediului miliţiei aflat la parter, după ce au rupt gratiile.
Pompierii civili au încercat să intervină, dar maşina a fost distrusă. Oamenii securităţii infiltraţi îi îndemnau pe oameni să meargă acasă că sunt filmaţi. „În jurul orei 22:00, Motrul este în stare de război. Atitudinea autorităţilor îi îndârjeşte pe răzvrătiţi. Ei nu fac decât să toarne gaz pe foc. În piaţă se găseau câteva mii de oameni. Alte mii umpleau străzile şi aleile învecinate. (…) În disperare de cauză, diriguitorii politici aduc la Motru sute de tone de pâine, carne, conserve şi brânzeturi”, menţionează Gheorghe Gorun.
Motru, cucerit de mineri
Minerii au intrat în sediul Consiliului Local şi al Miliţiei, punând stăpânire pe acestea.
„Momentele culminante ale luptei se desfăşoară între orele 22:00 şi 1:00 (20 oct). Ca la un semn, uşile de la intrare, gratiile de la ferestre şi tocurile acestora au fost smulse şi protestatarii au pătruns în interior. O lovitură cu parul i-a zburat pistoletul din mână comandantului miliţiei. V. Nişulescu s-a căţărat pe firul telefonic până la etajul IV. Acolo a găsit un securist pe care l-a pus să-i ţină de cablu, iar el l-a tăiat cu piconul.
După ce mulţimea pătrunde în primărie se întrerupe curentul electric. Un manifestant intrat în birourile miliţiei aprinde dosarele cu caziere. Se declanşează incendiul. Se sparge camera în care era depozitat armamentul. Şeful miliţiei trage în plafon pentru a-i speria. Manifestanţii renunţă la intenţia de a prelua armamentul.
Minerii se împrăştie prin toate încăperile. Sunt aruncate pe geamuri tablourile lui Ceauşescu, steagurile roşii, butelii de aragaz, maşini de scris, alimente, ţigări, băuturi. Cei baricadaţi se retrag spre etajele superioare. S-a instalat deruta. (…) Bătălia asupra sediului este câstigată de mineri. Din acest moment intervin trupele de represiune”, menţionează istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)».
Militarii au intervenit pentru înăbușirea revoltei
Efective militare de la Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin şi Motru au fost aduse pentru înăbușirea revoltei. Intrările în oraş au fost blocate, iar o grupă antitero a pătruns în incinta Consiliului Local, iar minerii au fost atenţionaţi să părăsească piaţa pentru că vor fi împuşcaţi.
De pe toate blocurile şi din incinta şcolii generale începe să se tragă cu arme automate. „În legătură cu caracterul focului, părerile sunt împărţite. Cei mai mulţi spun că s-a tras cu cartuşe de război, dar focul nu a fost executat asupra mulţimii.
Atmosfera este descrisă ca una de groază. (…) De cartuşe de război vorbeşte şi Gh. Sîrbu: «În Şcoala nr.1 au ajuns gloanţele. Sub tencuială se pot vedea urmele gloanţelor». V. Lupu: «A fost o noapte de groază. Multe trasoare şi împuşcături de mitralieră» (…) Cu certitudine a fost un foc combinat: cartuşe de război, cartuşe trasoare, cartuşe de manevră. S-a creat un adevărat vacarm. În timpul executării focului, securiştii de la dezinformare au revenit în mulţime. Aceştia au reţinut mai multe persoane pe care le-au condus la puncte de triere. Nu ştim ce s-a întâmplat cu aceşti oameni. Cei condamnaţi sunt convinşi şi acum că mulţi răsculaţi au fost omorâţi”, mai notează istoricul Gheorghe Gorun.
Maşini de pompieri militari au fost încărcate de la canalul rezidual, pentru ca manifestanții să fie împroșcați. Miliţienii şi securiştii au intervenit în forţă și i-au arestat pe toţi care cad în mâna lor. „Conţinutul cisternelor şi al tunurilor de apă a fost deversat peste participanţi. Uzi şi îngheţaţi, epuizaţi psihic şi fizic, minerii încep să se retragă de pe câmpul de luptă. Din fericire, la Motru nu a curs sânge…”, scrie Gheorghe Gorun în lucrarea sa.
A doua zi, liniștea s-a instalat în orașul care a început să fie aprovizionat puternic cu alimente, iar decretul de raţionalizare a pâinii nu mai avea să se aplice. Nouă dintre participanţii la revoltă sunt condamnaţi la pedepse cuprinse între 7 şi 8 ani de închisoare.
1 Comment