Cula Glogoveanu păstrează vie amintirea unor vremuri apuse

Cula Glogoveanu, înconjurată de arbori peste care au trecut anii, păstrează și astăzi vie amintirea unor vremuri de mult apuse.

Culele sunt construcții apărute într-un anumit context social și istoric, iar după secolul al XVIII-lea aceste imobile, care aveau funcția de apărare, s-au „adaptat” la noile cerințe ale stăpânilor. Din construcții cu rol militar, au devenit imobile de locuit, iar multe dintre ele au fost și abandonate.

Din păcate, o dată cu trecerea secolelor, dintre zecile de cule care existau pe teritoriul județului nostru, majoritatea au fost distruse în special de ignoranța oamenilor și mai apoi de intemperii. Din vechile și magnificele construcții de apărare au rămas ruinele unor timpuri trecute și paginile scrise de cercetătorii pasionați de istoria poporului nostru.

„Interesul sistematic pentru acest capitol al arhitecturii românești se manifestă numai în anii 1950-1990 când Radu și Sarmiza Crețeanu, dar și I. Atanasescu, V. Grama și arhitectul Andrei Pănoiu au realizat importante lucrări de cercetare. (…) Ultimele lucrări dedicate culelor se datorează lui Ion Godea (2006), specialist în arta populară, ceea ce i-a permis o bună plasare social-istorică a acestor construcții și albumul Luizei Zamora (2006)”, spun autorii volumului „Cule. Casele fortificate între fală și ruină”-2014.

În peisajul acelor timpuri, cula și biserica erau clădiri reper, impozante și care „stăpâneau” satele cu locuințe din lemn, scunde. 

Cula Glogoveanu

Din volumul „Cule. Casele fortificate…” aflăm că marele pitar Necula Glogoveanu avea o casă în Glogova, la mijlocul secolului al XVII-lea. O legendă locală spune că un negustor sârb cu numele de Glogovan s-ar fi așezat in această zonă și ar fi întemeiat localitatea, iar urmașii lui si-au luat numele de Glogoveanu –devenind boierii acestor locuri.

Arhitectul Iulian Cămui scria în Revista „Litua”-1982 că monumentul a fost considerat de mulți drept o casă întărită. Cula are metereze, dând apărătorilor din trecut posibilitatea de a trage în orice direcție, în cazul unui atac. Meterezele sunt întâlnite și la cerdac, în parapetul de zid.

„Tehnica construcției vizibilă la interior arată două etape distincte. Prima, pe care tradiția o atribuie lui Necula Glogoveanu (secolul XVII), e constituită din beciul a cărui vechime pare să se piardă în negura vremurilor, existența boierilor Glogoveni încă din secolul al XVI-lea justificându-ne acest lucru. Situat la nivelul solului, beciul este o construcție masivă din piatră și cărămidă cu asize alternante în ziduri de peste un metru grosime.

Scara de acces la etaj era exterioară, aflându-se în porțiunea retrasă, dinspre sud-vest, unde se constată în prezent existența a două ziduri paralele, unul interior și altul exterior, care îl dublează pe primul și corespunde adaosurilor din secolul al XVIII-lea.”

Existența unei scări exterioare la clădirea Glogovenilor constituia un mare neajuns. În această situație, necesitatea unei scări interioare pare justificată, locul ei putând să fi fost în spațiul din mijlocul beciului, în porțiunea ce nu are boltă, ci tavan drept de lemn.

Restaurând casa la începutul secolului al XVIII-lea, Matei Glogoveanu sau fiul său Ioniță regularizează planul culei și îl măresc, desființând vechea scară și înlocuind-o cu cea actuală de sub cerdac. Părțile adăugate în această perioadă se recunosc ușor, având ziduri mult mai subțiri, printre cărămizile de tip nou văzându-se și destule cărămizi de tip vechi, dovadă că zidarii au folosit și cărămizile rezultate din demolarea caturilor superioare. (…)

Restaurarea făcută de Gheorghe Vernescu la sfârșitul secolului al XIX-lea impunea ca o necesitate a confortului mărirea ferestrelor, alterând caracterul de locuință fortificată. Tradiția amintește de existența unor subterane ce făceau legătura între culă și biserica paraclis din apropiere și dintre culă și un luminiș din apropierea Motrului, subterane folosite în cazul unui asediu prelungit”, arată arhitectul Iulian Cămui.

Tudor Vladimirescu, ucenic la Cula de la Glogova

Trebuie precizat faptul că monumentul istoric de la Glogova este locul unde Tudor Vladimirescu, cel care urma în anul 1821 să conducă Revoluția de la Padeș, și-a făcut ucenicia.

Tudor avea aceeași vârstă cu Nicolae Glogoveanu, iar Ioniță Glogoveanu văzându-l ca are mintea dezghețată l-a pus să învețe carte împreună cu fiul său Nicolae. Astfel a învățat germană și greacă, iar la vârsta de 15 – 16 ani a devenit administratorul moșiei boierilor Glogoveni.

Revoluționarul Tudor Vladimirescu ar fi fost amantul domniței Elena, soția boerului Nicolae Glogoveanu, fiul lui Ioniță, cel care a pus bazele acestei cule.

Tudor Vladimirescu s-a îndrăgostit de Elena, care era deosebit de frumoasă și avea înclinații artistice. În odăile culei s-a consumat dragostea dintre cei doi, iar legenda care circulă spune că că Tudor ar fi fost tatăl unuia dintre copiii Elenei.

Alte nume mari sunt legat de Cula de la Glogova

Documentele istorice spun că pragul Culei de la Glogova ar fi fost trecut chiar și de către domnitorul Țării Românești, Mihai Viteazul. Se spune că, atunci când a devenit ban al Craiovei, Mihai Viteazul a venit la Glogova pentru a-și sărbători înalta funcție, spune Nicolae Tutilă.