Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Costumul popular românesc reprezintă una dintre mărturiile de seamă ale culturii acestui popor. De-a lungul istoriei, piesele de bază s-au menținut, iar progresul s-a remarcat mai ales în înfrumusețarea ținutei și mai puțin în schimbările croielii. În cele ce urmează, poți afla câteva lucruri despre istoria portului popular românesc, care sunt elementele unei ținute tradiționale, precum și cum arată costumul popular în diferite zone ale țării.

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Istoricul costumului tradiţional românesc

Costumul popular este un document de viață, descifrarea lui lămurește chestiuni ce țin de etnogeneză. Nu sunt multe dovezile istorice ale portului nostru, de prin secolul al XVIII- lea ne parvin mai multe.

Legătura dintre îmbrăcăminte și condițiile de viață ale omului este firească. Costumul popular tradițional s- a desăvârșit în urma unui proces îndelungat de creație. Surse serioase din domeniul arheologiei, documente istorice, lingvistice și etnografice atestă permanentizarea formelor de cultură și civilizație ale românilor.

Cea mai veche mărturie iconografica a portului popular traditional românesc este reprezentată de figurine ceramic din zona Craiovei datând din neolitic și despre care cercetătorii consideră că reproduce decorul costumului popular.

Alexandru Odobescu remarcase similitudinea între costumul popular românesc şi costumul dacilor de pe Columna lui Traian: „Cămaşa cu mâneci strânsă la mijloc şi crestată la poale de ambele părţi, iţarii şi opincile ce le acoperă picioarele, gluga lăţoasă, sau sarica atârnată pe  umeri… vălurile ce îmbrobodesc capul femeilor dace sunt maramele sătencelor noastre…”

Un alt document, în piatră, este cel de la Adamclisi, unde apare cămaşa încreţită la gât (IA) şi fota

Portul popular românesc își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci și se aseamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative și colorit. În decursul istoriei, structura și evoluția costumului popular românesc și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale.

De asemenea, numeroasele dovezi arheologice, datate din epoca bronzului, atestă podoabe precum salbele purtate la gât, dar şi cusăturile de pe haine, statuetele având desenate croiala pieselor vestimentare precum cămașa, catrința sau opregul cu ciucuri lungi.

Deși elementele principale ale portului popular românesc nu s-au schimbat foarte mult din punctul de vedere al croielii, în schimb atunci când vine vorba de ornamentație prin brodare, modelele s-au diversificat de-a lungul timpului, existând în prezent stiluri diferite pentru  regiunile din țara noastră.

„Ia încrețită la gât apare pe Columna lui Traian, dar și pe statuete neolitice, apoi sistematic pe alte însemne dacice, dar și ilirice. Arheologii vorbesc despre o asemănare importantă între costumul dacic, fie bărbătesc, fie femeiesc și cel iliric.

Până la urmă e vorba de un spațiu comun, unde se vorbea aceeași limbă și existau și elemente culturale românești. Pânza pe care coseau bătrânele din satul tradițional românesc era făcută în casă, la război. Ulterior, pe la începutul secolului al XX-lea, apar pânzeturile fine. După anii ‘40 apare pânza industrială, marchizetul.

Ca o constanță, în ultimii 200 de ani, foarte multe ii au fost făcute pe borangic“, a declarat pentru Gazeta de Sud Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei.

În prezent, acest port se regăsește în muzeele lumii, în colecțiile particulare dar și în lucrările de specialitate. Acestor atestări străvechi, încă de pe vremea geto- dacilor, ale portului popular se alătură începând din secolul al XIV- lea și o altă sursă de informație, imagini ale unor costume purtate de domnitori, boieri și țărani, așa cum apar în diverse documente și cronici pictate, desene, acuarele, gravuri, jurnale de călătorie, tablouri votive din biserici, iar, mai târziu, în veacul al XX- lea și fotografii.

În aceste mărturii nenumărați cărturari, clerici și artiști din Europa, dar și din lumea Orientului, impresionați de pitorescul și estetica de care dădeau dovadă românii la capitolul îmbrăcăminte, redau elementele prezente pe costumul diferitelor pături sociale din provinciile istorice.

Consemnez cele două miniaturi incluse în Chronicon pictum (1358), mărturiile episcopului Antonius Verancius și Francois de Pavie, ale sirianului Paul de Alep (secolul XVII), ale călătorului Antonio Maria del Chiaro Fiorentino ce îmbogățește în Revoluțiile Valahiei referințele despre pieptănături, podoabe și îmbrăcăminte ale femeilor românce (1718).

Desenatorii, gravorii și pictorii realizează stampe ce reprezintă surse de informație pentru cercetătorii costumului românesc. Reunite în albume, aceste lucrări sunt conservate în țară și în străinătate. Cel mai valoros album despre costumul românesc de patrimoniu este Codicele pictat de la Graz, ca și Kostumbilder aus Siebenburgen. Tabulae pictatae et coloratae. Codicele de la Graz conține o stampă ce înfățișează cămașa femeiască având mânecile răsucite pe braț, model păstrat doar în Vrancea și Banat și care nu mai poate fi văzut în prezent decât în marile muzee ale lumii.

În secolul XX se înființează Muzeul de Artă Națională sub conducerea profesorului Alexandru Tzigara- Samurcaș. Impresionată de imaginea și bunul gust al portului popular românesc, Regina Maria preia acest veșmânt în cadrul întâlnirilor diplomatice de la palat. Institutul Social Român sub conducerea lui Dimitrie Gusti și Muzeul Satului sunt inițiative ale aceluiași secol și înaintează cercetarea asupra purtării și a portului românilor.

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Haine tradiționale reprezentative

Astfel, de- a lungul timpului, elementele principale distinctive ale costumului popular românesc au rămas cămașa (piesa de baza), purtată atât de bărbați, cât și de femei (sub denumirea de ie populară sau tradițională), ițarii (specifici costumului popular bărbătesc) și fota sau catrința (prezente în portul tradițional al femeilor). Alte piese vestimentare românești includ, de asemenea, sarica, dar și pieptarul, confecționat din piele de animal, sau căciula influențată de daci – toate acestea fiind specifice sezonului rece.

Portul românesc, ca trăsături generale are aceeași asemănare pe tot cuprinsul țării, având desigur deosebiri de amănunte, cu schimbări de formă, croială sau doar de modul de folosire a pieptănăturii și a podoabelor. El are ca trăsătură esențială unitatea în varietate, diferitele costume fiind caracteristice regiunilor și zonelor respective.

Pornind de la materiile prime produse în gospodăriile ţăranilor, portul popular românesc a dovedit şi confirmat măiestria ţăranului român, în brodarea şi ornarea ţesăturilor, dar şi în obţinerea culorilor vegetale. Cu răbdare, pricepere şi simţ artistic, femeile au creat haine ce îşi păstrează spectaculozitatea şi în prezent, ia populară românească fiind model de inspiraţie pentru marii creatori de modă, obiectul de vestimentaţie fiind purtat de personalităţi internaţionale, ce activează  în domenii diverse.

Conform specialiștilor, costumul popular tradițional românesc a trecut prin diferite etape de-a lungul istoriei

Într-o primă etapă hainele tradiționale au cunoscut o diferențiere față de cele ale popoarelor vecine, creându- se, concomitent, stiluri și motive diferite pentru zonele țării, dar și cromatici/ modele pentru categorii de vârstă, sociale etc.

România a fost împărțită de- a lungul timpului în numeroase zone folclorice, în funcție de regiuni, văi ale râurilor mai importante, județe sau subregiuni ale unui județ. Acest sistem de diviziuni, evidențiază multitudinea de obiceiuri, tradiții, datini care, însumate, relevă identitatea românilor, existența lor străveche.

Principalele zone folclorice românești sunt: Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Dobrogea, care sunt, la rândul lor, subdivizate în zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de particularitate în ceea ce privește producțiile folclorice.

În a doua etapă, care a avut loc în plină dezvoltare economică și industrială, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Totodată, au apărut piese cu influență orășenească: de exemplu, marama alba a fost înlocuita de năframă.

În a treia etapă, portul popular a început sa fie înlocuit treptat de hainele „orășenești” și să nu mai fie purtat în mod regulat, la treburile casnice. Astăzi, portul popular se folosește pentru valorificarea tradițiilor artistice, dar și la evenimente sau sărbători locale din regiunile unde se păstrează datini și obiceiuri străvechi.

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Varietatea costumului popular românesc și piesele

Chiar dacă, la început, materiile prime se produceau în gospodăriile țărănești, iar tehnica era una modestă, modelele realizate erau de o măiestrie artistică uimitoare. Predominau ornamentele și broderiile din fire colorate în culori vegetale.

De asemenea, erau folosite materiale tradiționale precum bumbacul, inul, cânepa, borangicul (cel puțin în ultimii 200 de ani) și lâna. Cămășile erau croite din pânză de in, cânepă sau bumbac, țesute în două ițe, iar ițarii se croiau din două sau patru ițe. În general, pânza cu fir gros era folosită în Transilvania și Moldova, în timp ce în zone precum Oltenia, Dobrogea sau Muntenia, firul era subțire și trebuia răsucit.

Costumul popular era diferit de la o regiune la alta, dar și în cadrul aceleiași zone. Diferențele apărute depindeau de profesie, ocazie, anotimp, sex și vârstă. De exemplu, piesele folosite pentru lucrul câmpului erau simple, fără ornamente. La femei, diferența majoră era găteala capului, pentru a deosebi tinerele de femeile căsătorite.

De regulă, costumul popular femeiesc era format din cămașă, poală și piesa de la brâu în jos (care varia de la o regiune la alta). Aceasta se numea, în funcție de zonă, „catrință”, „vălnic”, „opreg” sau „fotă” și era țesută din lână cu ornamente mai simple sau mai complexe, în funcție de ocazie. Găteala capului era compusă din maramă, năframă, ceapsă ori cunună. Indiferent de materialul folosit (in, cânepă, lână), predomina culoarea albă.

Costumul popular bărbătesc, prin comparație, era mult mai simplu. Portul era format dintr-o cămașă lungă, în estul și sudul țării, și ceva mai scurtă, dar mai largă, în vest și nord, croită din pânză sau postav țesut în casă. Brâul și chimirul din piele erau așezate peste cămașă.

În sezonul rece, peste brâu se mai punea o haină de postav cu ornamente frumoase sau cojoace din piele și pieptare. Tot iarna sau la munte, se mai purtau sarica sau căciula, cu motive care aminteau de portul dacic.

Ornamentele erau simple și inspirate din natură: păsări, animale, flori. În costumele populare, exista un echilibru în cromatică, iar culorile sobre erau combinate armonios cu nuanțe de roșu, cafeniu închis, albastru, verde și violet. În general, femeile tinere purtau costume viu colorate, bărbații – cel mult 2-3 culori, iar vârstnicii purtau ținute închise la culoare.

Diferențele dintre costumele populare din zonele țării

Indiferent de zona țării, costumul popular îmbina aspectul practic cu ornamentele spectaculoase, modelele inedite și inspirația luată, de cele mai multe ori, din natură.

Costumul popular în Bucovina

Fie că e vorba de Suceava, Fălticeni, Vatra Dornei, fie de satele din jurul acestor orașe, portul se remarca prin unitate, cromatică și linia croiului. Iile și cămășile erau croite simplu, în patru foi care se strângeau în jurul gâtului prin creți. Boierii aveau cămăși ornate cu fire de aur și argint sau mărgele. Spre deosebire de alte zone, iile din Bucovina erau cu altiță și nu aveau guleraș. Altița, partea de sus a iilor, mânecile și piepții erau brodate cu flori, imagini de păsări, animale colorate sau linii geometrice. În zilele de toamnă, peste ie se lua o bundiță, iar zilele geroase includeau un cojoc sau un suman, pentru ambele sexe.

Mai apoi, catrința sau fota (fusta tradițională sau șorțul) era croită dintr-o bucată dreptunghiulară de material și înconjura corpul. Creată, de regulă, din lână de culoare închisă, mai ales negru, avea pe margini și pe lungime culori precum roșu sau auriu. Uneori, era împodobită cu alesături sau paiete. Pentru fixarea catrinței, se folosea un brâu care înconjura talia de câteva ori.

Majoritatea localnicilor din zona Bucovinei purtau opinci lucrate manual din piele de vită sau porc. La început, pe post de șireturi, se folosea păr de cal, pentru ca, mai apoi, să se treacă la fire de lână. Aceste șireturi timpurii se înfășurau în jurul gleznei, iar opincile se purtau cu ciorapi din lână, numiți în zonă colțuni. În partea de sus a acestora, apăreau, mai ales în zilele de sărbătoare, câteva decorațiuni. Basmaua era accesoriul pentru păr în acele vremuri și era, de regulă, roșie sau neagră, cu franjuri.

La bărbați, portul popular includea o ie mai lungă, cu broderii geometrice, care se lega cu o curea din piele la mijloc. Ținuta era completată de ițari din lână, opinci simple și căciulă din lână de miel. Peste cămașă se punea, în zilele mai reci, o bundiță din blană de miel sau jder.

Astfel de porturi populare încă pot fi observate mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă în satele din Bucovina. Copiii plecați la colindat, gospodinele care pregătesc bucatele tradiționale sau flăcăii care merg să își viziteze mândrele fac deliciul acestor zone și reprezintă un respiro de la agitația orașului.

Costumul popular în Maramureș

Elementele specifice zonei Maramureșului sunt zadiile. Acestea sunt țesături de lână folosite în costumul popular feminin și decorate cu dungi late, negre, care alternează cu altele roșii sau portocalii (ori alte culori). Sunt purtate peste poale, una pe partea din față, iar cealaltă la spate. Proveniența era identificată, de regulă, prin culorile prezente pe zadii. Astfel, în Valea Marei, dungile negre alternează cu cele verzi sau galben deschis, în Valea Vișeului, întâlnim dungi negre și portocalii, iar pe Valea Izei, dungi roșii și negre.

Pe lângă zadie, costumul feminin mai include cămașa cu decolteu dreptunghiular și mâneci trei sferturi și o basma înflorată (femeile mai în vârstă purtau basma în culori închise, negru sau maro). Peste cămașă se poartă pieptar din pănură sură sau un lecric (un fel de jachetă) și gubă din lână albă (varianta locală a sumanului). Pe post de accesorii, fetele poartă zgărdănele, niște țesături de mărgele mici sau mărgele de corali (numite, probabil, datorită rarității sale, „zgardă scumpă”).

Costumul popular bărbătesc din Maramureș include o cămașă albă, scurtă și cu mâneci largi, gatii (izmene) lungi până la mijlocul gambei vara și cioreci din lână albă în sezonul rece. Similar femeilor, și bărbații poartă lecric și gubă. Drept accesorii, bărbații poartă straiță (traistă) în culori vii și clop (pălăria locală).

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Costumul popular în Transilvania

În Transilvania, portul popular feminin includea năframă, cămașă brodată cu motive populare (flori, animale, păsări), brâu, poale, pieptar și opinci din piele tăbăcită de porc sau bou, legate cu fire de lână sau curele din piele. Pentru bărbați, costumul popular era mai simplu și consta într-o cămașă lungă, pantaloni lungi, strâmți, din material țesut la țesătoare, un brâu țesut manual sau un chimir din piele. Pieptarul, atunci când era folosit, era împletit în nuanțe de roșu și combinații de piele subțire, colorată vegetal, sau mătase neagră.

De-a lungul timpului, portul a evoluat, de la țesutul în 2-3 ițe la o varietate impresionantă de tehnici, pentru a obține motive geometrice sau amorfe. Pentru broderii, predominau culori precum roșu, negru, galben și albastru și fire de aur și argint.

Terminarea unei ținute complete putea dura câteva luni, iar cum îmbrăcarea unui astfel de costum popular putea să ia chiar și câteva ore, era de înțeles de ce țăranii alegeau să le poarte doar la sărbători.

Costumul popular în Banat

Banatul are și el particularitățile sale în ceea ce privește costumului popular. Opregul cu ciucuri (o bucată dreptunghiulară și îngustă cu ciucuri sau franjuri, purtată peste poalele cămășii), purtat de sute de ani, și conciul purtat de femei reprezintă elemente vestimentare întâlnite doar în această regiune a țării. Conciul este un cerc din lemn sau lână împletită, învelită în pânză, care se poartă drept accesoriu de păr, sub basma, de către femeile măritate.

Cămășile, cotrânțele, cepsele, brâurile, climurile sau ponievile sunt țesute și împodobite cu migală, iar modelele și tehnicile au diferențe chiar și în același sat. În Banat, portul popular are rolul de a distinge vizual o comunitate de alta, dar și o familie de celelalte.

Banatul se remarcă și printr-un număr impresionant de sălbi, brâuri, peceniși, fruntari sau tulbente (panglică purtată de femeile tinere pe frunte).

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Costumul popular în Crișana

Costumul popular din Crișana are câteva deosebiri față de alte zone. În Crișana, poalele au încrețituri fixe și lipsește catrința de la spate în costumul feminin; la bărbați, cămașa este scurtă și se poartă fără brâu, iar izmenele sunt largi. Totuși, se păstrează motivele tradiționale românești de inspirație vegetală și tehnica de țesături și cusături.

Costumul popular feminin din Crișana este format din îmbrăcămintea capului, cămașa sau poala, zadia, brâul și opincile. În ultimii 100-200 de ani, femeile poartă capul descoperit, iar părul este împletit și se poartă cica (asemănătoare conciului din Banat), părul atârnând pe spate. Anterior acestei perioade, femeile purtau părul în două cozi împletite și așezate deasupra urechilor, unde erau răsucite în formă de coarne (această tehnică purta numele de „pieptănătură cormi”) .

Portul feminin vechi mai includea spătoiul (cămașa) și poalele, ambele încrețite, apoi unite în talie. La poale se folosea cânepă, iar pentru spătoi, cânepă și bumbac. Mâneca era terminată în volan cu încrețituri. La marginea mânecii, existau benzi orizontale cu motive geometrice sau roșii la tinere și negre la femeile în vârstă. Modelul de costum popular mai nou, apărut în ultimele două secole, includea același spătoi, însă acesta avea mâneca prinsă din umăr, iar în față avea un „cheptar” asemănător cămășilor bărbătești purtate la oraș.

Costumul popular bărbătesc din Crișana se compunea din cușmă (căciulă), cămașă, cioareci (izmene) și încălțăminte. Cușma era țuguiată și avea vârful îndoit. Cămașa era croită drept și avea mâneci largi, gulerul era îngust, iar gura cămășii era tivită cu o margine roșie sau neagră. Era strânsă în talie cu un chimir lat, care ajungea până la subraț. Cioarecii erau din fir gros de lână albă, fiind croiți drept și simplu, fără ornamente. În zilele geroase, se purta cojocul binșenesc cu ciucuri sau cojocul cohănesc ornamentat cu broderie din fire de lână.

Sumanele din această zonă au o mare varietate de ornamente, care este diferită de la un sat la altul. Poate cele mai cunoscute sunt sumanele cu aplicații de șireturi sau fire de postav colorat.

Costumul popular în Moldova

Specifică zonei Moldovei este păstrarea elementelor străvechi ale portului popular. Față de alte zone istorice, forma arhaică de port s-a păstrat într-o mai mare măsură. Acest lucru poate fi explicat de izolarea geografică din acele vremuri și de existența unui număr limitat de căi de comunicație.

Costumul popular feminin din Moldova avea o structură unitară și consta în ie, cămașă tradițională, poale, catrință, brâu, bârneață, pieptar sau bundiță, opinci, batic înflorat, traistă și podoabe.

Ia din Moldova este încrețită, iar broderiile predomină pe piept și pe mâneci. În general, pe piept și spate apar decorațiuni simple, sub forma unor șiruri verticale. Dintre culorile folosite se remarcă albul, roșul, verdele și negrul.

Foarte răspândite, mai ales pentru pieptare, sunt motivele solare. Astfel, sunt folosite ruja, o floare înscrisă în cerc și având șapte sau zece petale, înconjurată de crenguțe verzi, care amintesc de simbolul pomului vieții. Bobocul, panseaua sau frunzele de tot felul sunt alte elemente care decorează colțurile pieptarelor. Bundița înflorată reprezintă un alt element specific Moldovei. Drept accesorii, se poartă cercei, mărgele, inele și panglici cu motive florale.

Costumul popular bărbătesc este mai sobru și constă în cămeșoi sau cămașă cu fustă (o cămașă mai lungă ce ajunge până la genunchi, purtată mai ales de bătrâni), cu mici decorațiuni negre sau roșii, ițari încrețiți pe picior, strânși cu o sfoară și cingători (brâu, bârneață sau curele).

În sezonul rece, este comun sumanul lung sau scurt. Acesta are clini la poale, guler îngust sau lat. Predomină nuanțele de negru sau cafeniu. Opincile, traista și bundița sunt simple și seamănă celor din portul feminin.

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Costumul popular în Dobrogea

Costumul popular din Dobrogea include o cromatică specială și motive geometrice și vegetale. A fost purtat la curtea regală a reginelor Elisabeta și Maria a României.

Portul popular feminin din Dobrogea cuprinde marama din borangic, care oferă o notă elegantă ținutei, cămașa decorată cu ornamente florale și linii roșii sau negre pe mâneci, piept și la poalele sale și bundița din lână de oaie.

Un element special este reprezentat de cele două pestelci dreptunghiulare, dispuse la poalele cămășii (una în față și una în spate). Acestea sunt decorate cu romburi, pătrate, dreptunghiuri și linii frânte. Atunci când poartă o fustă din lână, fetele preferă doar o pestelcă, pe cea din față. Brâul așezat peste cămașă poartă numele de bârneață.

Costumul popular bărbătesc din Dobrogea constă în căciula țuguiată din lână de miel, cămașa dreaptă cu broderii florale sau geometrice pe guler, pe manșete sau pe piept, chimirul roșu țesut la război sau realizat din piele și pantaloni largi și încrețiți, realizați din stofă albă, postav sau borangic.

Costumul popular în Muntenia

Costumul popular din Muntenia era purtat în zona Argeș, prelungindu-se până la Muscel, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Râmnicu Sărat. Fota este specifică acestei zone și consta dintr-un material lat din lână, care se petrece în jurul corpului și ținea locul fustei. Această fustă veche este decorată cu linii verticale ori cu fire aurii sau argintii.

Excepție de la fota strâmtă, pe corp, face fota din Prahova, care se aseamănă cu o fustă largă ce avea cute. Costumul de Teleorman constă în purtarea a două catrințe, în față și în spate.

Străbătută în secolele anterioare de drumurile comerciale care legau Orientul de Occident, în Muntenia au pătruns pentru prima oară firele aurii și argintii, paietele, mătasea și mărgelele care au înnobilat costumul popular de la sfârșitul secolului al 18-lea. Tot în această perioadă se purtau poturile (pantalonii bărbătești cu turul larg), găitanele (fire) negre din mătase, pentru a decora hainele groase și monedele de aur (numite icușari și mahmude), pentru găteala capului tinerelor.

Marama din Muscel și zona Argeșului impresionează prin lungime și prin ornamentele cu bumbac alb, fire aurii și mătase colorată. Cămașa este simplă, iar mâneca este încrețită. Specifice zonei Muscelului sunt pânzele cu margini portocalii, mâneci lungi și fire aurii sau argintii.

Costumul popular, tradiții și obiceiuri la români

Costumul popular în Oltenia

Oltenia este o zonă etnografică diversă, care se remarcă prin mai multe tipuri de costume populare.

Astfel, costumul popular din Mehedinți este format din vânic, cămașă din bumbac sau borangic și catrință. Culoarea neagră predomină în decorarea pieselor vestimentare, mai ales a cămășilor și a catrințelor. Aceste elemente de decor sunt plasate în partea inferioară a hainelor și au aspectul unei hore. Cele mai comune accesorii sunt mărgelele din sticlă colorată, care sunt purtate la gât sau la mână, pentru a preveni deochiul.

În împrejurimile Vâlcei, costumul popular se remarcă prin coloritul viu al catrinței și prin cămășile în albastru sau roșu aprins. În Romanați, catrința poartă numele de boscele, iar decorul este dispus în partea inferioară a ținutei și include cele trei culori: roșu, galben și albastru. Acestea apar în diverse forme și la șube sau giubele (haină lungă din postav fin și căptușită cu lână, purtată mai ales de boieri).

Costumul popular bărbătesc este compus din cămașă albă din mătase, cioareci, opinci, căciulă și șubă. În sudul Olteniei, se poartă ipingeaua, o manta bărbătească din postav, cu broderii la guler și pe piept.

Costumul popular românesc reprezintă un motiv de mândrie, indiferent de localitatea în care te-ai născut. Marile zone ale țării se aseamănă prin materialele folosite și prin motive, inspirate mai ales din natură și se deosebesc prin culori și modele. Cunoașterea trecutului, inclusiv a portului popular, ne ajută să ne aflăm rădăcinile și să ne înțelegem mai bine strămoșii. Doar prin prețuirea acestor comori vom evita pierderea lor în negura vremii.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.