Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

ROJAM 2017 a reprezentat cel mai mare camp cercetășesc multinațional organizat în ultimii ani în România, la acesta au fost prezenți 1.800 de cercetași români și străini, veniți din toate colțurile lumii. La ROJAM 2017 au participat mai mulți cercetași din Gorj, membri ai patrulei Orion, din Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu. „(…) După mai bine de 15 ore de hike, zărim o poiană, la care ajungem după câteva zeci de minute, liderul ia decizia de a campa la marginea acesteia, așa că am început să montăm corturile și să pregătim supă la plic, încălzită la Primus. Astfel a trecut și cea de-a doua zi de hike, înoptând într-o poiana aproape de La Table, printre porci mistreți. (…) După această mareață aventură, una dintre cele mai mari din cei 7 ani de când sunt cercetaș, au urmat zile de relaxare în camp, odihnă și activități plăcute, precum Gala Fashion în Bocanci”, a spus Antonius Eftenoiu, cercetașul care este implicat și în multe acțiuni de voluntariat.

 

Peste 2.000 de cercetași, atât din România, cât și din toate colțurile lumii, din țări precum Taiwan, China, Anglia, Spania, Franța, Germania, Cehia, Ungaria, Polonia, Belgia, Portugalia, Israel etc, au participat în perioada 4 – 15 august la Jamboreea, intitulată RoJam 2017. A fost una dintre cele mai mari întâlniri cercetășești de la înființarea Organizației Naționale „Cercetașii României”. Întâlnirea a avut loc în comuna Cristian din județul Brașov, fapt ce a permis ca cercetașii să bată cărările Munților Carpați. „Jamboreea Română din 2017 a reprezentat, pentru mine, apogeul celor șapte ani de cercetășie împliniți de curând. Organizarea Jamboreei a avut anumite aspecte defectuoase, dar cu toate acestea, ROJAM 2017 a fost o experiență unică și inedită. Jamboreea Română din 2017, a fost o experiență uimitoare din toate punctele de vedere atât pentru mine cât și pentru ceilalți cercetăși, membri ai patrulei Orion, din Centrul Local Ecaterina Teodoroiu Târgu Jiu”, a spus, pentru Revista Cult-ura, Antonius Eftenoiu. Motto-ul ales pentru acest eveniment a fost „schimbă perspectiva”, un motto care nu a fost ales întâmplător, deoarece a avut loc transferul între generația cercetașilor ce activează de peste 20 de ani, constant, și generația tânără de cercetași. Coordonatorul evenimentului a fost cercetașa Cristina Filip, o tânără de 25 de ani, este de 13 ani la cercetași și face parte din Centrul Local Hunedoara.

Activități interesante și inedite

Potrivit cercetașului Antonius Eftenoiu, după ceremonia ridicării steagurilor și deschiderii oficiale a Jamboreei, cercetașii, împărțiți pe subcampuri denumite după plantele Căii Lactee, au început să ia parte la diverse activități și ateliere, care mai de care mai interesante, precum construcții de camp mici și mari, construirea mecanismelor de lifturi, circuite electrice, toate alimentate de energie eco, jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală, leadership, lucru în echipă. Delegația cercetășească a Centrului Local „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu a fost repartizată în subcampul Jupiter. În ziua următoare, patrula Orion a fost repartizată pentru „Aventura Urbană”. Această activitate a presupus dezgroparea elementelor istorice, de legendă și mistice ale vechilor Bastioane din Brașov. Ziua a culminat cu un hike de câteva ore alături de cercetașii din Muntenegru până la rămășițele vechii cețăți din Vârful Tâmpa.

Marea aventură!

După această activitate a urmat cea mai mare aventura a Jamboreei pentru Antonius Eftenoiu. „Împreună cu ceilalți membrii ai patrulei Orion, am ales să parcurgem cel mai greu traseu din Munții Piatra Craiului, dintre toate cele practicabile în această perioada. Patrula noastră a fost singura, dintre toți cei 1.800 de cercetăși, care a reușit să ducă la bun sfârșit acest traseu. Acesta avea să dureze trei zile și să culmineze prin cucerirea, în a doua zi, după 16 ore de hike continuu, plin de peripeții, a trei vârfuri: Vârful Turnu (alt. 1923 m), Vârful Ascuțit (alt.  2150 m), Vârful La Om (alt. 2238 m). În prima zi a hikeului, am început urcarea din comuna Zărnești, prin păduri de conifere, prin pajiști rar călcate de picior de om, pe pante abrupte acoperite de  grohotișuri și peste stânci ude, căci înainte de a începe urcarea, am fost întâmpinați de câteva mici furtuni cu ploi abundente. Finalul zilei ne-a găsit la Cabana Curmătura ( alt. 1470 m), ascunzându-ne de furtună în corturi, la o diferență de peste 800 de m altitudine față de punctul de plecare. A doua zi, dis de dimineață, am luat hotărârea de a nu ne lăsa învinși de amenințarea furtunilor și a ceții, ce aveau să ne îngreuneze destul de mult aventura, și am continuat parcurgerea traseului, ba chiar ne-am abătut pentru câțiva kilometri de la el pentru a ne bucura de alte priveliști amețitoare și îmbătătoare prin frumusețea lor. După aproximativ 1 kilometru de hike am început urcarea pe lanțuri către Vârful Turnu. Potecile ce se șerpuiau peste șeile munților și crestele mărșăluite ne-au dus, printre norii de ceața, printre aglomerațiile de jnepeni, în cele din urmă, în Vârful Turnu, primul pe care l-am cucerit în acea zi. După câteva minute de pauză, am continuat urcarea pana la Vârful Ascuțit, unde am servit prânzul în apropierea refugiului denumit după primul om ce a bătătorit aceste minunate trasee, Carol Lehman, odihnindu-ne pentru o jumătate de oră”, a spus Antonius Eftenoiu.

Program educațional unic!

ROJAM 2017 este un program educațional unic, implementat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și care și-a propus să creeze un program orientat spre stimularea educației pentru știință și tehnologie, identificarea de soluții pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale, precum și pe încurajarea și promovarea diversității în societatea românească. Programul evenimentului a fost astfel construit încât la finalul acestuia fiecare participant să își poată evalua progresul personal atins, câștigând noi abilități pentru viața de zi cu zi și pentru a-și asuma un rol activ în comunitatea locală din care face parte. Fiecare participant a avut parte de exeperiențe pe care nu le va uita. Pentru Antonius Eftenoiu a fu fost zile minunate, care i-au arătat despre sine lucruri pe care nu e știa! „La jumătatea zilei am reînceput sa mărșăluim către Vârful La Om, aflat la 2.238 m alt. Această parte a traseului avea să fie cea mai extenuanta, prevestind peripețiile ce aveau să urmeze. Urcând și coborând șa după șa, creastă după creastă, vârf după vârf, epuizând resursele de apă, am ajuns în cele din urmă la Vârful La Om, răzbind ceața și amenințarea furtunilor, urcând mult deasupra norilor, dar ne mai având apă de câteva ore bune, ajungând din nou la o diferență altitudinală de aproape 800 de m. Aproape de ora 21:00, am început coborârea către spațiul de campare, aflat în apropierea locului denumit „La Table”, după ce liderul nostru și-a depus promisiunea de cercetaș, ținând în mână drapelul țării și pe cel al centrului nostru. La doar câteva sute de metri de la începerea coborârii, pe pantele abrupte, acoperite de grohotișuri, doi dintre noi s-au accidentat la glezne, iar ritmul de marș al întregii patrule a fost redus considerabil, dar datorită lipsei de apă, patru cercetași au plecat înainte pentru a căuta un izvor în negura nopții. La ora 22:30 mă aflam în fruntea grupului, încercând să găsesc marcajele ascunse în întunericul nopții, între norii de ceață, printre brazi, picioarele începeau să-mi obosească din ce în ce mai mult, iar rucsacul să mă apese din ce în ce mai tare, fiindu-mi din ce în ce mai greu sa deslușesc potecile, afundându-ne din ce în ce mai tare în nori. 

După mai bine de 15 ore de hike, zărim o poiană, la care ajungem după câteva zeci de minute, liderul ia decizia de a campa la marginea acesteia, așa că am început să montăm corturile și să pregătim supă la plic, încălzită la Primus. Astfel a trecut și cea de-a doua zi de hike, înoptând într-o poiana aproape de La Table, printre porci mistreți. Căci se pare că poiana era terenul lor, în care se adunau în timpul nopții, auzindu-le grohăitul și jimând la mai putin de un metru de unul dintre corturi, lucru observat abia dimineața, când am văzut urmele proaspete. Cea de-a treia zi a hikeului a fost ocupată de întoarcerea în Zărneti, după care în Campul ROJAM. După această măreață aventură, una dintre cele mai mari din cei 7 ani de când sunt cercetaș, au urmat zile de realxare în camp, odihnă și activități plăcute, precum Gala Fashion în Bocanci”, a mai povestit gorjeanul. În cele zece zile, participanţii şi-au construit un oraş propriu în mijlocul naturii şi au învăţat unii de la alţii cum să trăiască armonios împreună şi să construiască o lume mai bună. Evenimentul a fost un proiect de voluntariat sprijinit de cinci sute de lideri adulţi, cu suflet şi pasiune!

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.