Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În cadrul acestui interviu îl vom cunoaște pe Camil Berculescu, jucător de baschet la CSM Târgu Jiu. Citind acest interviu veți putea afla de la Camil cum și-a descoperit pasiunea pentru baschet, cât de mult l-au ajutat părinții să devină ceea ce este astăzi, dar și primii săi antrenori. Tot de la Camil vom afla cum este să joci baschet într-un oraș mare al României, cum este să joci pentru echipa națională, dar și cum a ajuns la capătul liniei la Târgu Jiu, în urmă cu ceva timp.
Reporter: Înainte să începem acest interviu aș vrea să ne zici trei cuvinte care te caracterizează pe tine ca om, astfel încât cei care citesc acest interviu să te cunoască mai bine. Și de ce crezi că aceste trei cuvinte te caracterizează?

Camil Berculescu: Competitiv , deoarece dintotdeauna mi-au plăcut provocările, în special obstacolele. Întotdeauna când am fost pus în fața unui obstacol, în fața unei noi experiențe, am acaparat rapid ce se întâmplă și mi-am dorit să fiu cel mai bun. Determinat, întotdeauna când mi-am pus ceva în minte, acel lucru s-a întâmplat. Dacă mi-am dorit din tot sufletul meu ceva, am făcut astfel încât să-l obțin. Luminos , de când mă știu sunt o fire optimistă, senin, most of the time. Indiferent de problemele sau situațiile pe care le-am întâmpinat în viață, indiferent de cât de grele au fost de digerat anumite momente, nu am intrat în depresii, nu m-am înrăit, nu m-am cufundat în frustrări, nu am rupt balanța, din contră. Mă mai supăr pe moment, dar atât, nimic mai mult.

Reporter: Acum, hai să discutăm despre pasiunea ta. Am văzut că îți place să joci baschet, o faci de mult timp și o faci bine. Cum ți-ai descoperit această pasiune și care au fost primii pași făcuți pe acest drum?

Camil Berculescu: Într-adevăr, mai mult decât job-ul meu sau locul de unde îmi câștig existența, clar, este pasiunea mea. Nu mulți oameni reușesc să exceleze în viață prin pasiunile lor. Poate eu am fost mai norocos având ambii părinți un model formativ. Prin puterea exemplului și nu numai, mi-au oferit niște baze foarte puternice. Niciodată nu au renunțat la pasiunile lor. Niciodată. Indiferent de cât de greu le-a fost pe plan financiar, profesori fiind, iar ca o paranteză, întotdeauna corecți, nu au renunțat. Au găsit o cale să facă ce își doresc și să aibă grijă și de familie, casă, copii, etc.

„Da, părinții mei sunt niște eroi…”
Reporter: Ce frumos, practic părinții tăi au pus bazele la ce ești tu astăzi.

Camil Berculescu: Da, părinții mei sunt niște eroi. Întotdeauna mi-au spus, fă ce îți place ție. Cu toate că voiam inițial să fiu muzician, actor sau arhitect, tot pe plan vocațional, se pare că am ales sportul.

Reporter: Apropo de părinți, ce fel de copil erai?

Camil Berculescu: De mic am fost argint viu, am iubit să sar, să mă cațăr sau să alerg, în special la „hoții și vardiștii”, aveam o energie ieșită din comun. A trebuit să o epuizez cumva. M-am dus la toate sporturile care mi-au ieșit în cale, dar am ales într-un final baschetul.

Reporter: Și uite cum ți-ai descoperit pasiunea pentru baschet…

Camil Berculescu: Da…primul impact cu baschetul l-am avut pe la vârsta de 5 ani, împreună cu un foarte bun prieten, Ștefan Niculescu. Văzându-l pe fratele acestuia, Andrei, copii fiind, am vrut să mergem și noi la baschet, așadar ajungând la antrenamente la școala nr. 8, la doamna Ada. A fost o perioada de test, să văd ce sport îmi place. Am renunțat la baschet…până la începutul clasei a 2-a, când fostul meu coleg de bancă, 9 ani de zile, la Tudor Vladimirescu și bunul meu prieten, Radu Rîșniță, m-a luat cu el la antrenamente la domnul Radu Teodor. O perioadă interesantă, eram printre cei mai scunzi, culmea.

La un moment dat mă apucasem de atletism, role (un hobby de al meu, roller blades-urile) și din nou nu m-am mai dus la baschet. Era vară, eram cu mama într-un magazin din Târgu Jiu, Mondial îi zice, și încă țin minte cum mă întreabă, dacă vreau să vorbească cu domnul Gabriel Bekes să mă ia și pe mine la antrenamente la baschet. Pur și simplu am spus da, vreau. Moment în care am ajuns la MiniBaschet, la Brașov, împreună cu colegii mei din generația 1998, unde am și ieșit vicecampioni.

Pasiunea pentru baschet, sincer sa fiu, am descoperit-o în momentul în care am luat în înalțime și în momentul în care am reușit să dau slam dunk, la 13 ani. Toată copilăria alergând, jucându-mă pe afară, practicand diferite sporturi, am dezvoltat niste calitati fizice excelente. M-am pregatit, nu m-am protejat. În acel moment oamenii din baschet au văzut potențial, iar de fiecare dată când cineva m-a ales cu inima și a avut încredere în mine, nu a fost moment în care să nu dau randament sau să nu evoluez bine.

Antrenorul este cel mai important factor din viața unui sportiv, un factor decisiv. Antrenorul te propulsează sau te îngroapă…”
Reporter: Care a fost primul tău antrenor și cât de mult a contat relația cu acest antrenor în evoluția ta sportivă?

Camil Berculescu: Primii* mei antrenori, să spunem așa, au fost doamna profesoara care mi-a pus mingea de baschet în brațe prima oara, doamna Ada, domnul profesor Radu Teodor, care m-a primit ulterior la antrenamentele de dimineata ale dânsului.  Chiar și în ziua de azi domnul Radu îmi spune mereu că sunt bine venit oricând, un detaliu mic care face cat o mie de cuvinte.  Domn profesor Gabriel Bekeș căruia îi mulțumesc încă o dată pentru tot ce a făcut pentru mine, un om care a avut un rol extraordinar în copilaria mea și bineînțeles lui domn profesor Berca Ionuț, de la care am învățat o lecție importantă, în vara lui 2012: „Nu există nu pot, există doar nu vreau”.

Din acel moment nu am mai dat înapoi niciodată, în nimic. Vrei ceva, obții. Toate relațiile pe care le avem cu antrenorii sunt foarte importante. Antrenorul este cel mai important factor din viața unui sportiv, un factor decisiv. Antrenorul te propulsează sau te îngroapă.

Reporter: Dacă tot vorbim despre primii tăi pași pe acest drum…am o curiozitate, de fapt două. Cum a decurs primul tău antrenament, ce ai simțit când ai intrat pe teren și dacă îți mai aduci aminte primul sfat primit de la antrenorul tău, sfat de care ții cont și în prezent?

Camil Berculescu (rade): Nu am cum să uit…primul antrenament a fost in sala de la Școala Generală „Constantin Săvoiu”. Îmi aduc și acum aminte acea senzație. A fost unică. Nu puteam să ating nici panoul cu mingea. Acel moment când te apuci de un joc nou și nu cunoști absolut nimic. Un feeling excelent. Sincer, am avut de învțat de la fiecare antrenor câte ceva, indiferent de cât de bine sau de cât de rău mi-a fost mie, pe plan personal. Fiecare mi-a oferit câte un sfat, câteva morale, de care chiar am ținut cont. Am filtrat informația foarte bine și am luat ce era bun de acolo. Consider ca acesta este cel mai bun sfat.

„Am insistat foarte mult să plec, probabil pentru faptul că îmi doream să simt că sunt liber, «voiam doar să zbor »...”
Reporter: Totodată, știu că faci parte din generația 1998, o generație de succes în baschetul juvenil gorjean. În același timp, știu că ai un palmares bogat din punct de vedere sportiv. Aș vrea să ne zici ce titluri ai luat până în prezent și cât de mult ai muncit pentru fiecare în parte?

Camil Berculescu: O generatie interesanta, 1998. Vorbind la nivel național, a fost o generație decentă. Suntem puțini din aceasta generație care încă suntem jucatori activi, nici 9-10 jucatori. În baschetul juvenil gorjean, a facut istorie generația 1998, performanțe care sper ca se vor mai repeta la noi în Gorj și sper să culeagă laurii oamenii care chiar vor merita. Le mulțumesc frumos foștilor mei colegi din echipa CSS Targu-Jiu 1997-1998, pentru tot ce au facut pentru mine, de altfel le mulțumesc și părinților acestora care ne-au susținut pe toate planurile și ne-au fost alături de fiecare dată. Au fost foarte multi factori împletiți și multe sacrificii pentru a se ajunge la acele performanțe.

De la o anumită vârstă, când am început să iau în serios baschetul de performanță, odată cu prima selecție la perform baschet și Lotul Național, de la 13-14 ani, dacă bine îmi amintesc, munceam ca un adult. Era o sete de perseverență diferită față de vârstele înaintate, o sete nebună.

Cu siguranța nu am fost singurul, ne-am motivat unii pe ceilalți, eram ieșit din comun de competitivi, un lucru constructiv, de acolo și rezultatele pe care le-am obținut. Cu CSS Targu-Jiu am ieșit de 3 ori campioni naționali, de doua ori vicecampioni, iar la generația 1997 am reusit sa obtinem medalia de bronz, și multe altele auxiliare, dar cele mai importante acestea fiind. Cu U-Mobitelco Cluj Napoca, am luat două medalii de argint la U18, respectiv U20. Au fost mult mai multe performanțe, chiar și în cadrul ONSȘ, camp-uri, multe premii individuale per total, au fost momente de neuitat

Reporter: Mai am o curiozitate, cred că o să fie un interviu plin de curiozități. Cum ai ajuns să joci la U-BT Cluj-Napoca și cât de greu a fost să joci într-un oraș precum Clujul, unde pretențiile din punct de vedere sportiv sunt foarte mari, indiferent de ce sport vorbim?

Camil Berculescu: Sincer, initial nu la Cluj trebuia să merg. Ar fi trebuit să merg la București, la Steaua, prin intermediul antrenorului Ionuț Bâscoveanu. Acesta mă chemase deja să fac parte din echipa lor. Am ales Clujul la insistențele mamei mele. Ai mei părinți nu au vrut de nici o culoare să mă lase să plec de acasă, fiind mai rebel de fel și având nici 16 ani, s-au temut probabil să nu mă pierd. După multe discuții, am insistat foarte mult să plec, probabil pentru faptul că îmi doream să simt că sunt liber, „voiam doar să zbor”. Au fost de acord să mă lase să merg, dar doar la Cluj.

Sunt sigur ca dacă nu aș fi făcut acest pas nu aș mai fi jucat baschet în momentul de față. Cel puțin, daca nu la Cluj, în altă parte oricum ar fi trebuit să plec, datorită lipsei de talie pe care o aveam la echipa din Târgu-Jiu și datorită faptului că nu s-a insistat pe mine, care clar aveam cel mai mare potențial. Am ajuns în Cluj pe 9 Septembrie, după Lotul Național de U16. M-am adaptat usor la început, cu toate că au fost niste mori de vânt destul de puternice.

Reporter: Mori de vânt…

Camil Berculescu: Au fost, au trecut, nu mai contează. Ce îți pot spune este că la Cluj fost o competitie foarte mare, toti eram buni acolo, toti prindeam loturile nationale, unii chiar și echipele de seniori. Jucam și mixat între generatii, 1998-1997-1996-1995. Competiție mare, dar extraordinar de benefică. Ciudat a fost faptul că dintotdeauna mi-a plăcut să fiu om de bază, lider, în orice, nu doar în baschet, niciodată nu am fugit de responsabilități, din contra.

Acolo este zona unde mă simțeam și unde mă simt cel mai bine, iar in acele momente nu am mai găsit-o, ăla a fost cel mai ciudat moment. Când începusem să prind FirstFive-ul și să nu mai vin de pe bancă, am prins niște aripi foarte puternice, atunci am „explodat”. De regulă nimic nu este ușor în viață, acum depinde de fiecare în parte, câtă anduranță are la stres, cum preia creierul fiecăruia problemele.

Reporter: Crezi că experiența de la Cluj te-a maturizat mult mai mult din punct de vedere sportiv?

Camil Berculescu: Da, pot spune că m-am maturizat mult prea rapid. Am fost destul de singur o bună perioadă de timp și a trebuit să învăt să mă descurc, nu doar pe plan sportiv. A trebuit să învăt ce este bine, ce este rău, să învăț să spăl, să fac curățenie, să calc, chiar să și gătesc, plus școala. Din nefericire, m-au încurcat și niste accidentari.

Reporter: Și referitor la pretențiile sportive, ce te-am întrebat mai sus?

Camil Berculescu: Aici este interesant…în conformitate cu pretențiile pe care le are sportul clujean, în general, răspunsurile la aceste pretentii sunt chiar performanțele sau rezultatele. Nu mai vorbesc de investiții și de atragerea investitorilor. Ar fi anormal să nu fie pretenții. Este anormal atunci cand există pretenții, fără să faci ceva concludent, iar foarte grav este atunci când ai impresia că faci ceva sau dai impresia că faci ceva și ai și pretenții.

Toata lumea, exclama: «Doamne, cât potențial», dar nimeni nu mișca un deget...”
Reporter: Din câte am urmărit, la un moment dat spunea-i că ai plecat din Târgu Jiu pentru că vedeai capătul liniei. Ce înseamnă asta și cât de mult te putea afecta acest aspect din punct de vedere sportiv?

Camil Berculescu: La 16 ani încă jucam poziția 5, pivot/centru la CSS Târgu-Jiu, datorită faptului că eram cel mai înalt din echipă și săream cel mai mult, era nevoie de un big man, de om la recuperare. Am fost un om de sacrificiu pentru rezultatele pe care le-a obținut CSS Târgu-Jiu. Nu îmi pare rău, sunt recunoscător pentru tot ce am în viața mea. Probabil, dacă în momentele cheie, de la 10-12 ani în sus, se lucra cu mine individual și eram pus să joc pe pozițiile 1-2, era o situație total diferită, altfel discutam. Asta a și fost problema, dezvoltarea skill-urilor individuale.

Ulterior, înaintând în vârstă și din nefericire sărind abecedarul, antrenorii și oamenii baschetului au devenit foarte reticenti vis a vis de evoluția mea. Toata lumea, exclama: „Doamne, cât potențial”, dar nimeni nu mișca un deget. Sfaturi peste sfaturi, dar cand era vorba să lase rezultatele pentru acoperirea lacunelor unui jucator, un pas înapoi. Moment în care, la lotul national de U16, era iarna de la Gheorgheni, m-a luat de o parte antrenorul Eugen Ilie și a facut cu mine toata perioada aceea individualizare, în special corectarea shot-ului, aruncarii la coș. Moment în care am început să deschid mai bine ochii.

Mi se mai spusese de foarte multe ori, chiar și Virgil Stănescu doi ani la rând mi-a spus același lucru la turneele finale dupa ce am intrat in best five pe pozitia 4: „Copile, nu ai ce să cauți sub panou”. Într-adevar, daca nu aș fi plecat în acel moment, era capat de linie, cu siguranță. Antrenorul Razvan Cenean este omul care mi-a pasat cea mai importantă minge, a investit în mine, mi-a permis să greșesc cu mingea, m-a lasat să mă descopar. Lucru pe care nu oricine l-ar face cu jucatorii lui.

Reporter: Că tot te-am întrebat de această declarație a ta, aș vrea să te mai întreb ceva. Care este meciul pe care nu ai cum să-l uiți niciodată și care este meciul pe care, dacă ai putea, mâine l-ai șterge cu buretele și ai vrea să uiți de el?

Camil Berculescu: Sunt multe meciuri pe care aș dori să le șterg cu buretele, unele dintre ele fiind chiar cele în care pe plan individual am jucat foarte bine, dar le-am pierdut. Un meci pe care nu o să-l uit niciodată este cel de la Campionatul European U20 Divizia A – Chemnitz, chiar contra Germaniei.

Este normal să greșim, suntem oameni, nu suntem programați, nu suntem roboți, dar când deja repetam greșelile și nu învățăm nimic, asta este o problemă...”
Reporter: Știu că ai fost convocat, totodată, și la loturile naționale. Cum este acolo, practic printre cei mai buni, și cum te simți când îți cântă Imnul României înaintea unui meci?

Camil Berculescu: Într-adevăr am făcut parte din toate loturile naționale de juniori, U14-U20. Au fost și sunt niște amintiri de neuitat, experiențe pe care le voi avea întipărite în suflet toată viața. Unul dintre puținele momente atât de motivante din viața mea a fost chiar imnul național. Cu cât am înaintat în vârsta, am înțeles din ce în ce mai clar ce înseamnă să reprezinți lotul național și ce înseamnă să ți se cânte imnul național înainte de meci. Este un moment foarte special, care trebuie luat in serios. Când ești acolo, plin de energie, gata de meci, gata de combat, poate nu realizezi cât de important este, dar țin să subliniez că este un sentiment pe care nu îl mai trăiești a doua oara. Sper ca viitoarele generații să aibă parte de aceleași emoții frumoase, de care am avut si eu parte.

Reporter: Acum că am ajuns la finalul interviului, aș vrea să te mai întreb ceva plecând de la declarația ta cu capătul de line. Crezi că se vede din nou acest capăt de line la Târgu Jiu pentru tine și vrei să pleci în altă parte sau acest capăt de line este foarte departe și vrei să obții performanțe sportive în orașul tău?

Camil Berculescu: Țin să te anunț că am semnat încă un angajament cu CSM Tîrgu-Jiu, al 4 – lea sezon. Având în vedere faptul că în fiecare an am avut oportunitatea de a alege altceva și nu am facut-o, denotă foarte multe lucruri. Nu am intenționat niciodată sa fac rau cuiva, dar nici nu am trecut cu vederea de multe ori când cineva m-a luat peste picior sau m-a subestimat. Se iartă, nu se uită. Sunt foarte multe lucruri de spus, foarte multe lucruri de adăugat, detalii foarte importante pe care nu le poți cuprinde în câteva rânduri.

Cred în faptul că se pot aduce performanțe pe plan baschetbalistic din nou, în Târgu-Jiu. Cred în faptul ca oamenii baschetului gorjean nu o sa repete greșelile pe care le-au facut predecesorii lor. Este normal să greșim, suntem oameni, nu suntem programați, nu suntem roboți, dar când deja repetam greșelile și nu învățăm nimic, asta este o problemă. Nu, nu văd un capăt de linie la CSM Târgu-Jiu.

Scheletul lotului sunt sigur că nu va mai fi ca sezonul precedent. S-au mai schimbat puțin și regulile pe parcurs, am avut o intuiție bună cand am semnat. Am plecat pe un drum, iar pe lângă asta, eu când îmi dau cuvântul, mi-l țin. În orice caz, cum am mai spus, sunt încrezător, sunt optimist. Întotdeauna am pus binele înainte, indiferent de cât de rău a fost, iar când mi-am dorit ceva, am obținut. Cu siguranță în momentul de față îmi doresc ca viitorul sezon să aibă un parcurs sănătos, din toate punctele de vedere, pentru toți.

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.