Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 24 iunie 2022, la „Vopsiri din drag” – o serie de ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor şi de împletire de coroniţe. Atelierele vor fi susținute pe terasa atelierului de ţesut de Lidia Stareș Ovejan, artist plastic, muzeograf și profesor.

„Flora spontană este aceea care, prin bogăția ei, ne oferă o mulțime de posibilități vindecătoare. Să nu uităm că aceleași plante, cărora li se adaugă unele experimentate deja, ne oferă prin procedee simple, dar spectaculoase, o paletă cromatică încântătoare. Rezultatele țin de îndrăzneala celui care se încumetă.

Folosirea plantelor necesită respectarea unor reguli fără de care ele nu sunt apte nici pentru a vindeca, nici pentru a colora.” a precizat Amalia Iancu, reprezentant relații publice Muzeul Național al Țăranului Român.

Program
  • între orele 11.00 – 13.00 – ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor;
  • între orele 14:00 – 16:00 – De Sânziene, împletim coroniţe pentru împlinit dorinţe.

Intrarea este liberă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.