Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Intrată în legalitate, Asociația „Uniunea Femeilor din Gorj” va avea prima ședință oficială în data de 6 iunie și se dorește recrutarea a cât mai multor femei care să facă parte din asociația care și-a propus să schimbe vieți.

Deși femeile aflate deja în AUFG au mai avut acțiuni caritabile până în prezent, de data aceasta vor funcționa ca o asociație în adevăratul sens al cuvântului. Președintele AUFG, Simona Rădoi, vizionara acestui proiect de amploare, ne povestește care sunt obiectivele comune ale femeilor:  „Scopul este să antrenăm un număr cât mai mare de femei în promovarea de acțiuni umanitare și în promovarea de proiecte sociale și educaționale.

Obiectivele sunt: promovarea drepturilor femeilor, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prevenirea abandonului școlar sau familial, sprijinirea materială sau morală a diferitelor categorii de persoane, consiliere, facilitarea la programe de formare continuă, calificare etc, programe de screening, campanii de planning familial, programe cultural-educative, programe de voluntariat, susținerea familiei, prevenirea și hărțuirea la locul de muncă”.

Femeile care doresc să facă parte din Asociația „Uniunea Femeilor din Gorj” sunt așteptate, miercuri, 6 iunie, la ora 17:00, la sediul asociației din Rovinari, strada Păcii, deasupra brutăriei „Cuptorul de Aur”, la prima ședință oficială a Uniunii Femeilor din Gorj.

AUFG – „Ne unim să dăruim!”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.