Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În cadrul acestui interviu o vom cunoaște pe Ana Rubeli, cea care a pus bazele proiectului #Aiciastat. Ana vine din lumea finanțelor și cu toate acestea se plimbă prin țară pentru a ne prezenta locuri uitate, locuri care ar merita o soartă mai bună. Prin intermediul acestui interviu vom afla de la Ana de unde a pornit ideea proeictului „Aiciastat, cât de importantă este implicarea comunității în salvarea patrimonului, precum și care este principalul mesaj pe care vrea să-l transmită oamenilor plecând de la acest proiect.
Reporter: În primul rând aș vrea să te întreb ce reprezintă proiectul „Aici a stat…” și de unde a plecat ideea cu acest proiect?

Ana Rubeli: : #Aiciastat a încolțit în mintea mea cu mult timp înainte să ia viață în mediul online. Aș putea spune că a luat naștere odată cu primele fotografii ale plăcuțelor memoriale care încep poetic cu „Aici a stat…”, odată cu primele vizite la muzee și case memoriale, odată cu vizitarea primului sit arheologic. Dar de fapt și de drept, a început acum mai bine de 3 ani, pe când eram în Vrancea în zona Focșani și am reușit să dau de urmele conacului lui Duiliu Zamfirescu datorită unei monografii a comunei Cotești.

Și pentru că importantă este călătoria, nu doar destinația, în aventura căutării conacului marelui scriitor am descoperit conacul boierului Mătăsaru, care a și devenit prima postare #Aiciastat. Și apoi, de fiecare dată când porneam la drum prin țară eram cu ochii cât cepele să vedem ce surpriză ne rezervă drumul. „Conac la dreapta!”, strigam entuziasmată către soțul meu, care trăgea subit de volan, deschizând un nou capitol #Aiciastat. Am trăit și „aventuri urbane”: descopeream o casă care mă fascina și pur și simplu sunam la ușă să îi pot afla povestea.

Reporter: Cum ți-ai descoperit această pasiune pentru patrimoniu?

Ana Rubeli: Au fost multiple întâmplări și întâlniri providențiale din viață care mi-au dat un impuls creator. O discuție cu un sătean despre „boierul locurilor care fusese un om bun”, șansa ca un paznic să îmi deschidă o ușă către un univers spectaculos al unui conac abandonat, toate asamblate laolaltă de dorința de a transforma patrimoniul în vedetă pe social media. De dorința ca tinerii să fie captivați și de subiecte culturale în momentul în care deschid internetul.

Am avut și norocul ca tatăl meu să fie pasionat de Istorie și să cresc înconjurată de Magazinul istoric (pe lângă Gazeta matematică ce își ocupa și ea locul de onoare în bibliotecă), am avut 3 biblioteci bogate, la părinți și la cele două rânduri de bunici și am avut și o profesoară minunată de Istorie care m-a învățat să iubesc acest domeniu.

Și m-a stimulat și descoperirea istoricului familiei mele: sunt pe urmele arborelui genealogic moștenit de la unul dintre bunicii mei, am regăsit un stră-stră-…bunic printre ctitorii unei biserici de lemn din Prahova, monument istoric, am regăsit un alt stră-stră-stră-bunic cântăreț de strană la 1862 la Biserica Sf. Ecaterina din mahalaua omonimă din București, și multe alte lucruri interesante.

Una dintre ramurile familiei mele se trage din Basarabia, alta din Prahova, alta din zona Făgărașului, alta din zona Panciu, în Moldova, toate zone cu un patrimoniu cultural extraordinar pe care l-am explorat din copilărie. Dar ar trebui să mai stăm de vorbă încă o săptămână pentru a povesti toate ramificațiile.

„Cred cu tărie în puterea comunității, așa că încurajez comunicarea directă pe toate canalele.”
Reporter: Știu că proiectul „Aici a stat…” este un proiect de familie, început de tine și de soțul tău, dar în același timp există și voluntari care vă susțin. Dacă aș vrea să ma implic în acest proiect ca voluntar ce ar trebui să fac și de unde să încep?

Ana Rubeli: Un mail pe [email protected], un mesaj pe Instagram @aiciastat, un mesaj pe Facebook, un mesaj pe blogul aiciastat.ro: toate au fost și sunt în continuare metode prin care oricine poate ajunge la mine pentru voluntariat sau orice alte întrebări și sugestii.

Cred cu tărie în puterea comunității, așa că încurajez comunicarea directă pe toate canalele. Voluntarii din orice domeniu sunt bineveniți, atât pentru cercetare, pentru a veni cu informații noi, pentru abilități grafice sau alte specializări.

În ceea ce privește cercetarea, dacă sunt voluntari dornici să parcurgă literatura de specialitate: monografii, documente de arhivă, articole sau să poarte discuții cu localnicii (tezaure umane vii), sunt întotdeauna bineveniți în echipă pentru a contribui la „muzeul virtual #Aiciastat”.

Eu nu reușesc să ajung întotdeauna la sursa primară din arhive și ar fi minunat să am ajutor aici: procesul de cercetare în arhive poate fi extrem de anevoios, dar îți oferă o satisfacție extraordinară să fii printre primele persoane care ating un document originar scos la lumină după 50 de ani. În plus, suntem deschiși la sugestiile comunității #Aiciastat, de unde primim recomandări și invitații spectaculoase. Este minunat să văd ciclicitatea în toată această poveste: oferim și primim la rândul nostru povești într-un fir neîntrerupt de Istorie.

Reporter: Totodată, am văzut că organizați tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale şi concerte de muzică clasică pentru a promova clădiri istorice. Cum reacționează omul, turistul la genul acesta de tururi ghidate, de evenimente, cât de receptivi sunt?

Ana Rubeli: Am avut plăcerea să umplem locurile la toate evenimentele organizate în doar câteva ore de la lansare, deci pot spune că receptivitatea comunității #Aiciastat către astfel de evenimente este foarte mare și mă bucur că am ajuns la un public cumulat de peste 30.000 de iubitori de patrimoniu în mediul online, care ne susțin și activitățile offline.

„Am trecut prin 50 de ani negri de comunism, în care ne negam rădăcinile și erau promovate non-valorile. Apoi au mai trecut 30 de ani „gri” de post-comunism…”
Reporter: Am văzut că aveți și o asociație cu ajutorul căreia susțineți proiectul „Aici a stat…”. Cât de greu vă este să obțineți finanțarea necesară pentru susținerea acestui proiect și cât de deschise sunt firmele sau oamenii să susțină un astfel de proiect?

Ana Rubeli: Da, am fondat Asociația culturală “Aici a stat” anul trecut cu scopul de a oferi o personalitate juridică acestui proiect început din pasiune. Cei 3 membri fondatori sunt tata, soțul meu, Andrei, și cu mine. Metode de finanțare sunt multiple, contează mult să avem co-finanțarea necesară și timp pentru a scrie proiectele corect. Ca resurse aș enumera: Timbrul pentru monumente, timbrul de arhitectură, programe AFCN, programe ARCUB, fonduri naționale și granturi internaționale. Important este să se pună bazele unui proiect cu cap și coadă, și a unei echipe solide și profesioniste.

Dar din păcate trăim vremuri dificile (pandemie, conflict geopolitic) care direcționează resursele financiare către alte arii prioritare, de exemplu sănătatea, apărarea. Trebuie să luptăm pe toate canalele pentru a menține și cultura în lista de priorități. Astfel că am participat la câteva demersuri de strângere de fonduri, prima oară pentru reabilitarea unui spital istoric, și apoi pentru o biserică de patrimoniu. Însă pentru a demara propriile proiecte de reabilitare ar trebui să ne întregim echipa cu mult mai mulți specialiști. Deocamdată ne concentrăm pe primul pas: cunoașterea. Nu poți salva ceea ce nu cunoști.

Reporter: Din câte am văzut și am urmărit proiectul, mi-am dat seama că încercați și o conștientizare asupra nevoii de salvare a patrimoniului nostru cultural. Cât de mult este nevoie să ne salvăm patrimoniul nostru cultural?

Ana Rubeli: Acesta este scopul primordial: conștientizarea nevoii de salvare și refacerea relațiilor afective ale oamenilor cu trecutul lor. Nevoia de salvare este de 100%. Am trecut prin 50 de ani negri de comunism, în care ne negam rădăcinile și erau promovate non-valorile. Apoi au mai trecut 30 de ani „gri” de post-comunism în care anumite hăuri s-au adâncit și doar anumite greșeli au început să fie reparate. Iar acum timpul nu mai are răbdare, trebuie să accelerăm reînnodarea firelor afective cu istoria noastră pentru a crește sustenabil. Așa cum nu poți construi o casă fără fundație, cum nu poate crește un copac fără rădăcini, așa nu poți evolua ca societate fără să îți înțelegi și iubești trecutul.

„Protejarea patrimoniului ține de comunități, de autoritățile locale, de specialiști, de fonduri, de resurse.”
Reporter: M-am plimbat foarte mult prin România și am văzut case, pline de istorie, lăsate de izbeliște. De ce crezi că se întâmplă asta și de ce crezi că oamenii, indiferent de poziția lor socială, sunt uneori indiferenți când vine vorba despre patrimoniul nostru?

Ana Rubeli: N-aș generaliza, pentru că există și locuri și comunități locale care au devenit exemple de bune practici. Dar cred că stadiul în care se află locurile la care faci referire ține mult de gradul de înțelegere a valorilor trecutului, de educație, de gradul de înțelegere că nu există evoluție sustenabilă fără păstrarea patrimoniului. Iar din păcate cei aproape 50 de ani de comunism a distrus radical relația afectivă a oamenilor cu proprietățile lor. Conacele și castelele și tot ce se afla în cadrul lor și a terenurilor lor deveniseră ținte de distrus (cu tot cu mobilier și cărți, oricât de valoros ar fi fost), marcă a exploatatorilor care au „chinuit muncitorul și țăranul de rând”, proprietatea a devenit „națională” prin naționalizarea brutală, proprietatea privată nu mai avea nicio valoare. Este o discuție amplă.

Reporter: Totodată, am văzut că scoți în relief și acele restaurări de succes, care pot deveni un exemplu de bună practică și pentru alții. Din discuțiile purtate cu cei care au reuși acest lucru aș vrea să te întreb cât de greu este să restaurezi ceva în zilele noastre și care sunt principalele provocări care trebuie parcurse?

Ana Rubeli: După cum am spus puțin mai devreme, este esențial pentru a face o restaurare ca la carte să existe echipe de specialiști bine pregătiți și de meșteri implicați, resurse financiare și iubirea pentru trecut și pentru istorie.

Reporter: Totodată, am văzut că avem și zone, comunități mici, unde sistemul de restaurare merge, dar avem și zone, gen Băile Herculane de exemplu, unde totul este la pământ. De ce crezi că în unele zone merge, iar în altele nu?

Ține de atât de mulți factori, încât e greu de pus punctul pe „i”, pe un singur aspect. Protejarea patrimoniului ține de comunități, de autoritățile locale, de specialiști, de fonduri, de resurse. Uneori am văzut chiar intenții bune care au stricat monumente istorice de referință (ex. casa lui Marin Preda, iremediabil mutilată din cauza lipsei de cunoștințe de specialitate). Așa că este important să încurajăm tinerii pasionați să urmeze căi academice pentru a se specializa formal și practic: cercetare, arheologie, restaurare de pictură etc.

„România este o țară care a suferit enorm…”
Reporter: Știu că ați pus bazele și unui muzeu vitual, un lucru care mi se pare foarte fain. Cum vă pot descoperi cei care vor să viziteze acest muzeu virtual?

Ana Rubeli: Muzeul virtual se află în permanentă construcție și evoluție pagina de Instagram/ Facebook, unde te poți „plimba virtual” printre felurite destinații despre care am reușit să cercetez istoria și/ sau arhitectura. Comunitatea #Aiciastat are posibilitatea să facă oricând o călătorie în spațiu și timp prin intermediul paginii și Highlight-urilor create de mine.

Reporter: De când ai început acest proiect, alături de soțul tău, care este casa de care te simți cel mai atașată și care este poveste ei?

Ana Rubeli: Îmi este foarte greu să punctez un singur loc, o singură casă, pentru că de fiecare mă atașez emoțional la momentul cercetării, dar o să îți spun prima care îmi vine în minte. Casa doamnei Marina Costescu era deosebită, un adevărat muzeu viu, cu mobilier Biedermeier, cu obiecte de colecție, cu sculpturi, fotografii și tablouri valoroase. De exemplu o bucată de tapiserie dintr-un palat de la Austerlitz preluată de tatăl doamnei Costescu în timpul războiului. Casa a fost de fapt ridicată de fapt de Valeriu Pușcariu și soția sa, Maria, amândoi în generație cu Sextil Pușcariu. Puteți descoperi întreaga poveste pe blog, aici: https://aiciastat.ro/la-un-ceai-cu-nepoata-marelui-lingvist-sextil-puscariu/

Reporter: Multă lume te consideră un influencer în acest domeniu. Care este principalul mesaj pe care vrei să-l transmiți oamenilor, în general, plecând de la acest proiect?

Ana Rubeli: Aș vrea să transmit principalul mesaj că România este o țară care a suferit enorm, care are o multitudine de bijuterii culturale și arhitectonice care pot fi descoperite și că are nevoie de noi, de sevă, pentru a-și atinge adevăratul potențial.

Reporter: Acum că am ajuns la finalul interviului aș vrea să te întreb ce ai învătat tu de la patrimnoul nostru cultural și dacă patrimoniul nostru a învățat ceva de la tine, de la acest proiect?

Ana Rubeli: Eu învăț lucruri în fiecare zi de la clădirile pe lângă care trec și pe care le analizez când fac cercetare de teren. Învăț să le ascult, să le înțeleg nevoile și durerile. Dar sunt matematician-economist ca formare (mai precis actuar), sunt un om al cifrelor, al probabilităților, așa că ți-aș răspunde tot cu o întrebare pe care i-o adresez patrimoniului nostru (și mi-o adresez și mie însămi și mi-aș dori să o adresez unui public cât mai larg): “care este probabilitatea ca patrimoniul nostru să devină perisabil, să dispară, și cum pot eu învinge această probabilitate?”.

Accesând următoarele link-uri puteți afla mai multe informații despre proiectul #Aiciastat: https://www.facebook.com/aiciastat și https://aiciastat.ro/

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.