Turneul internațional Stradivarius a ajuns ieri și la Târgu Jiu. Concertul extraordinar susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu s-a desfășurat în aer liber, la Coloana fără de Sfârșit. Peste 1500 de persoane au venit să asculte concertul de muzică clasică. Încântarea a fost sentimentul care s-a citit pe chipul tuturor celor care au ascultat acordurile de vioară.
Piesele interpretate de violonistul Alexandru tomescu au fost susținute muzical de clapele pianului mânuit de Angela Drăghicescu. Cei doi au oferit un spectacol memorabil. „A fost o primire extrem de călduroasă, am fost foarte fericiți să avem un public atât de larg și, mai ales, plin de copii. A fost absolut superb! A fost extrem de emoționant pentru că ultima compoziție, balada lui Ciprian Porumbescu, trezește în inimile românilor o emoție foarte puternică. De asemenea, cuplată cu tot corul de copii este ceva cu totul deosebit”, a precizat pianista Angela Drăghicescu.
Muzicianul Alexandru Tomescu a fost prezent la Târgu Jiu cu sufletul deschis, acesta susținând că revine cu drag în Orașul lui Brâncuși. „Revin cu cea mai mare bucurie aici, în orașul lui Constantin Brâncuși, și să nu credeți că de ieri, de alaltăieri, ci chiar de când eram pe băncile școlii veneam aici la festivalul de tinere talente. Deci, înainte de 1989. Și vă garantez că voi reveni de fiecare dată cu cea mai mare bucurie și plăcere. Eu cred că reușita din această seară este efectul muzicii clasice, efectul muzicii de calitate asupra oamenilor. Mă bucur foarte mult că aici la Târgu Jiu este acea deschidere pentru evenimente de calitate și este un loc cu totul special. Poate așa peluze îngrijite se mai găsesc și-n alte orașe, dar un astfel de parc cu o coloană nesfârșită a lui Brâncuși nu este. Acest lucru ar putea atrage, într-o bună zi, turiști chiar și din afara țării, sper să se întâmple acest lucru”, a precizat violonistul Alexandru Tomescu.
Alexandru Tomescu s-a născut la data de 15 septembrie 1976 în București. Violonistul este câștigător al numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică, iar de la debutul său a susținut concerte în 26 de țări. Pentru talentul său inestimabil, acesta a primit de la statul român privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu.