Pe 2 decembrie 1864 Alexandru Ioan Cuza promulgă Codul penal român (intrat în vigoare la 1 mai 1865), alcătuit după modelul Codului penal francez (din 1810) şi a Codului prusian (din 1851), avînd la bază şi unele legi penale autohtone.
Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții. Acurateţea codului penal adoptat în urmă cu un secol şi jumătatea mergea până la individualizarea faptelor de corupţie, în funcţie de categoria funcţionarilor publici care se făceau vinovaţi de această infracţiune. De pildă, o categoria de funcţionari publici pentru care pedepsele erau dintre cele mai drastice erau judecătorii.
Categoria “Despre mituirea funcţionarilor publici”
La categoria “Despre mituirea funcţionarilor publici”, inclusă în capitolul “Crime si delicte comise de functiunari publici in exercitiul functiunii lor”, găsim o infracţiune care face referire expres la magistraţii corupţi.
“Daca mituirea s-a urmat asupra unui judecator sau jurat pronuntand in materii criminale in favorea sau in contra acuzatului, pedeapsa va fi maximul inchisoarei si pierderea dreptului de a mai fi admis in serviciu pe toata viata; el va pierde si dreptul la pensiune. Daca mituirea s’a urmat asupra unui jurat pronuntand in materii de expropriatiune, pedeapsa va fi inchisoarea dela un an pana la doi ani, pierderea dreptului de a mai fi admis in serviciu pe toata viata si a dreptului de pensiune”, se arata într-un articol din Codul Penal din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
„Orice functionar de ramul administrativ sau judecatoresc…”
În acelaşi Cod, găsim referiri şi la una dintre cele mai des întâlnite infracţiuni din ultimii ani, cea de abuz în serviciu. În Codul lui Cuza această infracţiune era descrisă în felul următor. „Orice functionar de ramul administrativ sau judecatoresc, orice agent sau insarcinat al unei administratiuni publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau prezenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act privitor la functiunea sa, fie si drept, dar pentru care n’ar fi determinata de lege o plata, se va pedepsi cu inchisoare de la doi pana la trei ani si cu amenda indoita a valoarei lucrurilor priimite sau fagaduite, fara ca aceasta amenda sa poata fi mai mica de 200 lei”.
În acelaşi Cod, în premieră, apar şi infracţiunile de falsificare de monedă sau de sigiliu, dar şi cele de falsificare de paşaport.
