Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Veturia-Crinuța Croitoru este o tânără interpretă de muzică populară, născută la Glogova, dar școlită la Târgu-Jiu. Acum este studentă la Conservatorul din Craiova și își dorește foarte mult să ajungă profesoară de muzică, pentru a-i învăța pe cei mici dragostea față de notele de pe portativ și iubirea față de tradițiile și obiceiurile noastre!

931301_352843691509596_1857976344_n      10600634_578599735600656_1724653895125039806_n

Interpreta de muzică populară Veturia-Crinuța Croitoru are 19 ani și s-a născut și a crescut la Glogova, în satul Clesnești, acolo a aflat pentru prima dată de costumul popular și însemnătatea sa. Fata spune că mama sa a fost cea care i-a ales prenumele, cel mai drag fiindu-i Veturia, fiind unul deosebit.

„Mi-a povestit că a văzut un film în care eroina se numea Veturia și i-a plăcut mult așa că m-a botezat așa!”, spune tânăra cântăreață. A avut o copilărie frumoasă, talentul muzical fiindu-i descoperit de învățătoarea sa. În familia sa frumoasă, doar tatăl are voce, dar nu a studiat vreodată muzica. fDe la el a moștenit Veturia talentul!

Veturia-Crinuța a urmat cursurile școlii din comună, apoi a mers la Liceul de Muzică din municipiul Târgu-Jiu. Știa de mică ce drum vrea să urmeze:

„În prezent sunt studentă în anul I la Conservatorul de muzică din cadrul Universității Craiova. Pe viitor vreau să îmi urmez cariera tot în domeniul muzicii, îmi doresc să devin profesoară de muzică, căci vreau să le transmit copiilor, elevilor mei, dragostea față de muzică și mai ales față de tot ce înseamnă tradiție.

Tradițiile ne definesc pe noi ca popor, iar noi ca interpreți de muzică populară trebuie să le transmitem mai departe, generațiilor mai tinere. Una dintre cele mai importante pasiuni este muzica. Aveam vârsta de 8 ani când învățătoarea mea, Gorun Mirela, a descoperit că am talent și m-a sfătuit să merg mai departe. hhhTot la vârsta de 8 ani m-am înscris la Clubul Elevilor din Baia de Aramă, coordonat de doamna Georgeta Corlan Enache, unde am studiat trei ani.

La vârsta de 12 ani am urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu la secția canto-popular, unde am avut ca profesor pe doamna Camelia Argint. După terminarea Școlii Populare, am continuat la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, tot la secția canto-popular, unde am avut profesor pe domnul Argint Constantin”, a declarat Veturia-Crinuța.

ff         fff

Cântă la diverse evenimente
Frumoasa cântăreață merge la nunți și alte evenimente fericite și spune că pe viitor va încerca să își compună singură piesele. Momentan, cântă melodiile artiștilor pe care îi admiră.jjj

„Idolul meu este Olguța Berbec. De asemenea, printre preferații mei se numără Niculina Stoican, Nicoleta Lăcătușu, Roberta Crintea și regretata Filofteia Lăcătușu. Am deosebita plăcere de a le interpreta melodiile la diferite evenimente.

Momentan nu am compus nicio piesă, dar pe viitor îmi doresc să încerc. (…) Am participat la concursuri unde am obținut câteva premii. Cea mai frumoasă experiență a fost când am participat la Olimpiada Națională de Muzică, unde am obținut o diplomă de participare. Îmi doresc să termin studiile și să profesez în domeniul muzicii”, a spus Veturia-Crinuța Croitoru.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.