Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 13330499_10206472565481548_838127842_nTânărul scriitor Valentin Chepeneag a lansat, de Ziua Copilului, volumul de debut în poezie intitulat „Veșmântul unui gând”. Personalitate complexă, profesor și iubitor de istorie, implicat în mișcarea unionistă de pe ambele maluri ale Prutului, Valentin Chepeneag ne arată prin gând și slovă scriitorul implicat în viața cetății, inclusiv ca membru al Cenaclului „Columna”, spunea despre el profesorul Cornel Șomâcu.

Tânărul scriitor, Valentin Chepeneag, este una dintre speranțele literaturii gorjene, meritele literare fiindu-i răsplătite în cadrul unor festivaluri. Profesorul Chepeneag este și preşedinte al filialei Gorj a organizaţiei unioniste „Acţiunea 2012”, face parte din Cultul Eroilor Filiala Gorj și se implică în viața comunității din care face parte. Volumul de poezie „Veșmântul unui gând” este prima sa carte, iar evenimentul de lansare a avut loc chiar de 1 Iunie, la Biblioteca Județeană Gorj. Volumul a fost realizat sug egida Editurii Pim, Iași. „Cartea este debutul meu și lucrez de ceva timp la ea, dar am crezut că abia când poemele vor fi șlefuite, vor ieși pe piață. Manuscrisul a fost premiat la Festivalul Național de Literatură «Tudor Arghezi», a luat premiul întâi. Scriu și proză. Nu am o temă de poezie, sunt stări de momente. Fac parte din Cultul Eroilor Gorj cu mare dăruire și mândrie. Sunt profesor de istorie la bază, lucrez ca arhivist. Sper ca anul viitor să dau drumul la cel de al doilea volum de poezie, la care deja lucrez”, a spus tânărul scriitor Valentin Chepeneag.

13330492_10206472570601676_271928290_nCriticile primite până acum anunță un succes reputat pentru poetul Valentin Chepeneag. „În poeziile sale se regășește sensibilitatea, afectivitatea, iubirea de părinți, plaiuri natale, mari teme de meditație, nu formulează aforisme. El merge direct la suflet, la acel suflet care nu și-a finalizat orășenizarea, poeziile sale se citesc cu ușurință și își fac cale spre sensibilitatea noastră, ne rămân în memorie. Are o relație sinceră cu lumea înconjurătoare. Autorul nu și-a pierdut puritatea cu care se apropie de persoanele care l-au format ca om. În poeziile sale regăsim bunicii, părinții, povești pe care Valetin Chepeneag le deapănă frumos, lin, simțitor. Cu această carte, Valentin ne-a convins că știe să comunice, are sensibilitate și și-o poate exprima. Consider un succes volumul de față”, a spus scriitorul Marius Iorga, președintele Cenaclului „Columna”.

Implicat în diverse activități

La începutul acestui an, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” a găzduit, la invitația Consiliului Școlar al Elevilor, o întâlnire între scriitorii gorjeni de la Cenaclul „Columna” și elevii liceului care, de-a lungul ultimilor ani, s-au evidențiat prin premiile literare obținute de către aceștia. Printre scriitorii invitați s-a numărat și Valentin Chepeneag. Tema întâlnirii dintre scriitori și elevii Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” a fost despre locul și rolul literaturii contemporane în viața tinerilor. Tot atunci a fost inaugurat Cercul de literatură din cadrul Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” și a fost lansată revista „Buletin literar CNET”, colectivul de redacție al revistei fiind alcătuit exclusiv din elevi.

Psalm (1)

Te-aș ruga, Doamne,

Să nu-ți mai așterni

Zăpada pe tâmpla bătrână

A satului meu.

Că-ntr-o zi,

Din cauza greutății,

O să-i cedeze genunchii

și se va prăbuși

peste noi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.