Vasile Zaharia este unul dintre profesorii demni de admirație ai prestigiosului Colegiu Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. În vârstă de 59 de ani, acesta consideră că și-a atins apogeul carierei în perioada 2003-2007, când a pregătit olimpicii României pentru Olimpiada Internațională de Geografie, rezultatele sale fiind apreciate și de statul român, conferindu-i profesorului Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer. Onorabilul cadru didcatic a absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității „Alexandru I. Cuza” din Iași, iar apoi a fost repartizat ca profesor la Liceul Energetic Turceni, unde a profesat timp de 7 ani. Din 1990 este profesor titular de Geografie la CNTV Târgu Jiu și spune că și-a dat seama că vrea să predea această disciplină încă din clasa a XI-a, dar fiindcă aceasta nu era predată la liceele industriale, a fost nevoit să devină un autodidact. „Contrar stereotipurilor, ca profesor de Geografie ai mai multă flexibilitate în organizarea orei și îți trebuie mai multă creativitate decât în multe alte domenii. Dacă îți place și te implici, nicio oră nu seamănă cu alta. Mereu cauți ceva interesant să faci cu elevii. Poți inventa jocuri, aplicații”, declară Vasile Zaharia pentru Revista Cult-ura.
Reporter: De ce v-ați îndreptat către meseria de profesor și când ați realizat că este cea mai potrivită pentru dumneavoastră?
Vasile Zaharia: Rezultatele profesorului se văd foarte repede și sunt foarte plăcute. Mulți copii rămân cu câte un lucru bun învățat de la tine și asta te bucură. Cred că este un loc de muncă unde ai mai multă satisfacție decât în oricare alt domeniu. Eu sunt adeptul ideii de a face în viață ceea ce ești menit să faci, adică să te preocupe pasiunea pe care o ai. Cu cât vei face ceva tot mai depărtat de pasiunile și preocupările tale, cu atât vei fi mai neîmplinit și nefericit din punct de vedere profesional. Geografia mi-a plăcut foarte mult din școala generală, dar decizia de a deveni profesor am luat-o în clasa a XI-a de liceu, când m-am apucat serios de studiat pentru admiterea la facultate; menționez că, în perioada aceea, nu se studia geografia la liceele industriale, eu fiind un autodidact în studiul geografiei.
Reporter: Care sunt lucrurile ce ar plasa meseria de dascăl în rândul meseriilor stresante?
Vasile Z.: Meseria de profesor este considerată stresantă peste tot în lume. Peste 40% dintre dascăli renunță la predare în primii cinci ani de învățământ. A fi profesor într-o societate măcinată de crize economice și lupte politice interne, lipsită de coerență și viziunea bunăstării pentru toți, devine o meserie cu risc. Contextul în care evoluează învățământul de azi este supus unor schimbări permanente: economice, tehnologice și sociale, care impun o adaptare rapidă. Excesul schimbărilor cu orice preț nu a reușit decât să-i destabilizeze pe profesori, iar capacitatea lor de a se adapta a ajuns la un anumit grad de saturație. Noi scheme de formare inițială și continuă, noi programe, noi criterii de evaluare, toate adaugă presiune asupra sistemului educativ, resimțită în primul rând de cadrele didactice. Lipsa de pregătire pentru a face față solicitărilor psihice ale profesiei de educator şi managementul slab al emoţiilor sunt principalul motiv pentru care din ce în ce mai mulți profesori abandonează această ocupație.
Rep.: Ce avantaje prezintă această carieră?
V.Z.: Contrar stereotipurilor, ca profesor de Geografie ai mai multă flexibilitate în organizarea orei și îți trebuie mai multă creativitate decât în multe alte domenii. Dacă îți place și te implici, nicio oră nu seamănă cu alta. Mereu cauți ceva interesant să faci cu elevii. Poți inventa jocuri, aplicații.
Rep.: Care sunt realizările de care sunteți cel mai mândru din anii în care ați predat?
V.Z.: De-a lungul întregii cariere didactice, am avut sute de elevi premiați la olimpiadele și concursurile școlare la toate nivelurile. În perioada 2003-2007 am avut rezultate excepționale cu elevul Tîlvescu Dragoș, care a obținut două medalii de aur la Olimpiadele Internaționale de Geografie de la Durban (Africa de Sud) și Gdansk (Polonia). În acea perioadă am participat la pregătirea elevilor care au reprezentat România la concursurile internaționale, participând alături de aceștia la olimpiada de la Durban (2004). În acest an, la Olimpiada Națională de Geografie de la Brăila, eleva Abrudan Maria a obținut premiul I , la clasa a XI-a.
Rep.: Care credeți că este secretul reușitei în profesie? Ați atins apogeul carierei?
V.Z.: Lumea exterioară își imaginează că un dascăl bun este cel care dovedește calmitate infinită, este echidistant față de toți elevii, nu are prejudecăți, are răspuns la toate întrebările elevilor, nu greșește niciodată, este foarte ordonat, liniștit, adică un om mult mai bun decât majoritatea oamenilor. În acest moment al dezvoltării societății, trebuie reconsiderate competențele unui dascăl bun, el trebuie să fie eficient la clasă. Dacă elevii s-au schimbat, și dascălii trebuie să se schimbe, să se adapteze noilor necesități ale acestora, să rezolve problemele de indisciplină, lipsa de interes pentru învățătură, lipsa de încredere în forțele lor, teama de a veni la școală, să impună elevilor, părinților și comunității întregi respectul față de dascăli și față de activitatea didactică, care în ultimul timp și-a estompat culorile, fiind zugrăvită mai mult în culori cenușii. Da, în perioada 2003-2007, când am pregătit olimpicii României și am obținut premii la Olimpiadele Internaționale de Geografie, iar rezultate mi-au fost apreciate de statul român care mi-a conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer.
Rep.: Ce faceți pentru a vă relaxa?
V.Z.: Călătoresc, vara merg în drumeții la munte, ascult muzică și gătesc.
Rep.: Știu că pregătiți foarte mulți olimpici. Vi s-a întâmplat să fiți depășit de vreo situație sau să fiți depășit de un elev?
V.Z.: Da, am avut elevi eminenți și aș aminti pe Dragoș Tîlvescu și Călugăru Dumitru. Când m-am ocupat de pregătirea lotului pentru olimpiadele internaționale aveam niște programe foarte complexe și ne pregăteam împreună, multe probleme fiind noi și pentru mine. Aveam un elev care mai participase la edițiile anterioare și am avut de învățat din experieța lui. Dragoș Tîlvescu avea un foarte bun simț al observației în teren, reușea să observe toate amănuntele și asta l-a ajutat foarte mult la probele practice.
Rep.: Care sunt cele mai importante lecții de viață pe care le-ați învățat până acum?
V.Z.: – Nu exista greșeli, doar lecții pe care trebuie să le înveți.
– Dacă nu crezi în tine, nimeni nu o va face.
– Nu lua decizii pripite când ești supărat.
– Singura răzbunare care provoacă plăcere este succesul tău.
Rep.: Care sunt, în viziunea dumneavoastră, avantajele traiului în România? Dar dezavantajele?
V.Z.: România este o țară frumoasă, dar care trebuie mai mult îngrijită, cu multe tradiții care se păstrează, cu oameni ospitalieri și sociabili. Mă simt bine aici, cu toate defectele ei. Ca dezavantaje, o populație mai puțin educată, îmbătrânită, valorile nu sunt apreciate corect în societate, nepotismul, corupția.
Rep.: Este o educație aleasă garanția unei meserii de succes? Ce exemplu din lume am putea urma pentru a îmbunătăți educația în România?
V.Z.: Nu întotdeauna. Am cunoscut persoane fără educație aleasă și care au avut success. Mulți profesori din Europa ar alege Finlanda. Eu aș alege asiaticii, care au așezat educația la baza dezvoltării sociale și economice și au depus eforturi constante în vederea îmbunătățirii performanțelor din acest domeniu (Coreea de Sud, Japonia și Singapore, top 3 la testele PISA). Această atitudine a atras după sine și o convingere puternic înrădăcinată în mentalul colectiv – elevii, părinții și întreaga societate consideră că rezultatele bune la școală sunt fundamentale pentru a reuși în viață, pentru a avea un job bun și chiar pentru a întemeia o familie. Orice elev își stabilește ca obiectiv absolvirea unei facultăți (adesea, una de prestigiu), iar eforturile sale, care nu sunt deloc mici, sunt susținute moral și financiar de către familie. Pentru că se încurajează performanța, examenele sunt dificile, testele fac parte din viața de zi cu zi a elevilor, iar numărul de ore alocate studiului – la școală, în instituții private sau acasă – este foarte mare.
Rezultatele remarcabile ale elevilor niponi sunt în strânsă legătură cu valorile acestei culturi – meritocrația, austeritatea, colectivismul și nevoia de acceptare din partea grupului și a familiei. În practică, asta înseamnă că:
-toți copiii au acces egal la educație; -accesul la resurse se face în funcție de merit, iar meritul se stabilește mai ales în funcție de rezultatele școlare/universitare;
-cei mai buni dintr-o clasă îi vor ajuta pe cei mai slabi, rezultatele elevilor fiind astfel destul de similare;
-rezultatele bune nu sunt doar responsabilitatea elevului, ci și a părinților și a profesorilor; la fel este privit și eșecul;
-școlile nu încurajează individualismul și pun accent mai degrabă pe funcționalitate decât pe confort (de exemplu, toți elevii poartă uniforme și toți fac curățenie în sălile de clasă după terminarea orelor).
1 Comment