”School feat. Cool”, un spectacol adresat special adolescenților și tinerilor, este noua premieră a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Prima reprezentație va avea loc vineri, 23 februarie, de la ora 18, în Sala Mare a TDIDS. Piesa este scrisă de George Cocoș și aduce în prim-plan revederea a trei foști colegi de școală din România anilor ‘90, într-un oraș de provincie. Adulți acum, cei trei, cu caractere și destine foarte diferite de felul în care erau ca adolescenți, își rememorează experiențele din liceu, cu toate excesele, căutările și transformările acelei vârste.
„School feat. Cool” este un spectacol-pilot în repertoriul TDIDS, inaugurând o linie artistică specifică, ce va fi dezvoltată în perioada următoare, de producții dedicate tinerilor spectatori.
Spectacolul este regizat de Dan Mirea, iar din distribuție fac parte Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Andrei Șchiopu și Bogdan Constantin Tălmaciu.
„Acest spectacol se adresează nu doar tinerilor, ci și generațiilor anterioare, care astăzi privesc România cu scepticism. Într-o țară în care «problemele» celor ce hotărăsc destinul ei sunt aparent mai importante decât generația de tineri care vor lua în brațe România cu bune și cu rele, sunt convins că acest spectacol este mai mult decât necesar. Acest text este un mesaj, nu al unui dramaturg tânăr, ci al unei întregi generații de tineri care mai mult ca niciodată au dreptul la opinie.
În promovarea acestui spectacol prin liceele din Petroșani, am văzut nu doar reacția tinerilor ci și opinii și puncte de vedere ale lor care m-au făcut să cred că atât decizia mea cât și a conducerii Teatrului Dramatic «Ion D. Sîrbu» de a avea în repertoriul teatrului acest spectacol este o decizie bună.
Mi-aș dori ca nu doar tinerii din Petroșani și din județul Hunedoara, ci și alți tineri din această țară să împărtășească cu noi această poveste a noastră, a lor și a celor care încă nu au apucat să și-o spună”, afirmă regizorul Dan Mirea.