Omul care a descoperit zăcăminte de sare şi petrol, a condus Institutul Geologic al României, a pus bazele Academiei de Ştiinţe şi a susţinut peste 140 de comunicări la congrese de geologie în ţară şi în străinătate, Ion Popescu Voiteşti, merită mai mult decât un nume de stradă în Cluj. E drept că, cine vrea să ştie mai multe despre savantul de recunoaştere internaţională născut la Gorj în urmă cu 132 de ani, poate să viziteze casa memorială din comuna Bălăneşti, aflată la câţiva km de Târgu Jiu, dar puţini români şi chiar gorjeni ştiu de existenţa ei.
Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat întreaga viaţă cercetării structurii pământului românesc, din analiza trecutului geologic descoperind modul de adăpostire a bogăţiilor minerale. De asemenea, alături de sinteza tectonică a Carpaţilor, evoluţia paleontologică a pământului românesc a reprezentat partea cea mai de seamă a operei sale.
După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe (1898)- secţia de Ştiinţe Naturale a Universităţii Bucureşti- gorjeanul nostru a fost profesor de ştiinţele naturii în mai multe şcoli şi licee, până când, în 1905, Universitate a din Bucureşti a premiat întâia sa lucrare de geologie:
„Studiul geologic al văii Argeşului începând mai jos de Boteni şi până mai jos de Nămăeşti” Cu cei 1000 de lei câştigaţi drept premiu, a plecat la Viena, unde a lucrat sub îndrumarea renumitului paleontolog Diener şi a urmat cursurile marelui tectonician al Carpaţilor, Uhlig. Cu studiul „Contribution a l’ etude stratigraphique du nummulitique de la depression getique” (Contribuţii la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică) şi-a susţinut, cu mare succes, lucrarea de doctorat în iunie 1910, la Paris, având ca preşedinte de comisie pe marele stratigraf şi tectonician al Franţei din acea vreme, Emil Haug.
A descoperit petrol şi sare
Ca ofiţer de rezervă, Voiteşti a participat la campania din 1913, fiind rănit în luptele de la Turtucaia, apoi a luat parte activă la războiul din 1916-1918, ajungând până la gradul de maior. Primind sarcina de a mări producţia de petrol şi de a găsi un nou masiv de sare (cel de la Târgu Ocna fiind în bătaia artileriei) el a indicat adâncirea sondelor de petrol de la Solonţ şi Moineşti, fapt care a dus la sporirea producţiei cu zece vagoane pe zi şi a descoperit masivul de sare de la Sărata -Bacău.
A condus Institutul Geologic al României
Ion Popescu Voiteşti şi-a început cariera universitară în anul 1919, când a fost numit, pe bază de concurs de lucrări, profesor titular la Universitatea din Cluj şi director al Muzeului de Geologie şi Paleontologie ataşat universităţii clujene. Dovadă a respectului pentru contribuţia avută la dezvoltarea învăţământului şi ştiinţei din Cetatea Ardealului, clujenii au dat numele său uneia dintre străzile oraşului.
Cea mai înaltă recunoaştere a meritelor sale în dezvoltarea ştiinţelor naturii a fost, însă, în anul 1930, când a fost numit în postul de director al Institutului Geologic al României.
Numele său a depăşit cu mult graniţele ţării, acesta participând cu peste 140 de comunicări la congrese naţionale şi internaţionale, printre care: Congresul Internaţional de la Bruxelles (1922); Congresul Internaţional de Geologia Petrolului de la Londra (1923); Congresul Geografic de la Cairo (1924); Congresul Asociaţiei Geologilor Carpatini de la Lwow (1925), Bucureşti (1927), şi Praga (1931); Congresul Internaţional de Mine, Metalurgie şi Geologie Aplicată de la Liege (1930); Congresul Internaţional de la Paris (1935); etc.
A făcut cercetări în teren, împreună cu studenţii săi
Marele savant nu s-a limitat la activitatea didactică şi de laborator, ci a fost permanent în teren, la cercetări, alături de studenţii săi. Mărturie stau fotografiile documentare, manuscrisele şiobiectele ce se află în casa memorială de la Bălăneşti, sat Voiteşti, unde s-a retras după ieşirea la pensie. De altfel, el a fost toată viaţa mândru de originea sa, dovadă faptul că şi-a
adăugat numele satului de baştină la numele de familie. Mai mult, a lăsat aici, posterităţii, o veritabilă colecţie paleontologică şi de mineralogie.
A fost odată…
La 4 octombrie 1944, inima celui ce a iubit atât de mult pământul a încetat să bată, în timp ce se afla în mijlocul naturii. „Într-o incursiune în zonă, pornind de la şcoala generală ce-i poartă numele şi până la cimitirul unde e înmormântat, este lesne de observat că întreaga comunitate e însufleţită de spiritul înalt al celui născut şi reîntors pe meleagurile natale, al marelui OM Ion Popescu- Voiteşti- emblemă nemuritoare a acestor ţinuturi gorjene.”
