Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Universitatea „Constantin Brâncuși” organizeaza pe 21 noiembrie, începând cu ora 13:00, Târgul de Ofertă Educațională. În cadrul acestui eveniment se vor prezenta programele de studii oferite de instituția de învățământ, dar și rezultatele obținute de studenții și absolvenții acestei universități.

„Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează în data de 21.11.2018, începând cu ora 13.00, Târgul de Ofertă Educațională. În cadrul acestui eveniment se va realiza prezentarea programelor de studii oferite de instituția noastră, precum și a unor rezultate deosebite obținute de studenții și absolvenții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Programul va cuprinde și prezentarea unor experiențe trăite de studenții universității în cadrul stagiilor ERASMUS +, derulate în universități din Uniunea Europeană. De asemenea, prin intermediul proiectului cu titlul „Accesul la educație – o șansă pentru toți!”, realizat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, se va organiza evenimentul „Educația – un pas spre viitor”, în cadrul căruia vor fi premiați elevii admiși cu medii mari la facultățile noastre, la concursul de admitere pentru anul universitar 2018 – 2019”, se arată în comunicatul transmis de Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși”.

Evenimentul se va desfășura la sediul Universității din Târgu Jiu, str. Tineretului, nr. 4.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.