Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Stațiunea Rânca, din județul Gorj, plină de turiștiÎn această perioadă stațiunea Rânca , din județul Gorj, a devenit un loc în care au ajuns mii de turiști din toată țara. Majoritatea turiștilor au venit pentru a schia, dar sunt și cei care nu și-au pus schiurile în picioare și se mulțumesc cu un pahar de vin, la baza pârtiei.

Turiștii se bucură de vremea frumoasă, dar și de zăpada bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pârtia a devenit plină ochi încă de la primele ore ale dimineții, iar oamenii s-au bucurat din plin. De zăpadă au fost încântați și cei mici: „Zăpada este bună, este numai bună pentru schiuri”, a declarat un copil ce se pregătea alături de un instructor să învețe să schieze.

Pe de altă parte, turiștii sunt încântați de calitatea zăpezii care este tocmai bună pentru schiat: „Nu am mai văzut de mult zăpadă naturală. Este foarte frumos, mai ales că aseară a nins. Tot aseară s-a schiat până pe la 6 și ceva, au aprins și nocturna, chiar petrecem în Rânca câteva zile de poveste.”, a spus un turist care a venit pentru prima în această stațiune.

În acest zile sunt așteptați peste 10.000 de turiști, gradul de ocupare fiind de aproape 100 %: „În momentul de față sunt undeva pe la 7000 de turiști, iar gradul de ocupare este undeva pe la 99 la sută.”, a precizat Constantin Pănescu, cel care reprezintă cabanierii din Rânca,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.