Artistul argeșean Sorin Dumitrescu Mihăești și-a expus lucrările la Galeriile de Artă din Târgu Jiu. Sorin Dumitrescu Mihăești s-a născut în anul 1961, în Mihăești, Argeș. A absolvit Liceul de Artă din Pitești în anul 1980, iar mai târziu Facultatea de Sociologie. Artistul a avut prima expoziție de pictură în anul 1989, iar în prezent este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Totodată, numele său apare în Internațional Dicționary of Artists – Santa Barbara CA – U.S.A.
Artistul spune despre lucrările sale, expuse și la Târgu Jiu, că sunt secvențe de trăiri, stări și revlații: ”Artistul comunică prin formă şi culoare. De fapt lucrările sale sunt secvenţe de trăiri, stări şi revelaţii. Acestea trebuie să incite privitorul să-şi pună întrebări, de a vibra la un roşu, de a se emoţiona la un galben, de a se exalta la un violet. Credinţa mea este că acesta este rolul artei. E firesc ca publicul să descopere mesaje şi sensuri noi. Chiar şi eu văd în lucrările mele înţelesuri pe care nu le-am experimentat. Pictura mea nu are subiecte epice. Pentru că eu cred că manifestările ontologice ale lucrurilor nu sunt decât iluzii” – Sorin Dumitrescu Mihăeşti.
Expoziția „Glissando” este deschisă publicului până pe 30 septembrie.