Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Începând cu această lună și până la sfârșitul lui iunie, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din municipiul Târgu-Jiu, în colaborare cu Agenția Pentru Protecția Mediului Gorj desfășoară proiectul județean „Orașul este al nostru, noi suntem ai lui!”. Prin activitățile ce vor avea loc se încearcă integrarea problemelor de mediu în activitatea școlară, atât prin intermediul activităților extrașcolare cât și printr-o abordare inter și transdisciplinară a acestui subiect.

ion mincu 3m proiect Ion Mincu 11

Proiectul județean „Orașul este al nostru, noi suntem ai lui!” promovează cooperarea cadrelor didactice în vederea integrării problemelor de mediu în activitatea școlară atât prin intermediul activităților extrașcolare cât și printr-o abordare inter și transdisciplinară a acestui subiect, spune profesorul Mădălina Cucăilă de la Colegiul „Ion Mincu”. În cadrul acestui proiect, marți a avut loc Simpozionul „Un viitor sănătos prin educație ecologică. Rolul activităților extrașcolare în educația ecologică”. La activitățile din cadrul simpozionului, care s-a ținut la Colegiul din Târgu-Jiu, au participat 37 de cadre didactice din județ, dar și profesorul Melania Popescu, inspector discipline tehnice, și Cristina Merfu, reprezentant al Agenției Pentru Protecția Mediului Gorj. Echipa de proiect a fost formată din profesor Cucăilă-Ciulică Mădălina, profesor Maricoiu Raluca, profesor Grigore Graziela și profesor Marina Daniela. În cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe lucrări de specialitate.

ion mincu hg proiect Mincu 55

„În cadrul aceluiași proiect, se poate participa la concursul Cel mai bun ecolog, activitate care se va desfășura în data de 15 mai 2017. Puteți obține informații despre condițiile de participare  la adresa de email [email protected]”, a spus profesor Mădălina Cucăilă.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.