Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Mi-am propus de ceva ani buni să-mi aștern pe hârtie câteva din gândurile mele, gratitudinea față de tine… Mă apucam, dar mă împotmoleam și mă temeam că va suna ca un clișeu și își va pierde din credibilitate. Faptul că sunt, la rându-mi, mamă m-a făcut să realizez cât de important este să ți se confirme că ești un părinte bun și că, deși o spunem prea rar, ești apreciată și ești iubită, mamă. Mă dezbrac de orice teamă și îți scriu cuvintele astea din profunzimea gândurilor mele; cuvinte pe care te voi ruga să ți le amintești ori de câte ori te vei îndoi de iubirea, gratitudinea și respectul pe care ți le port.

Îți mulțumesc pentru că ai fost cu mine oricând am avut nevoie, îți mulțumesc pentru curajul de care ai dat dovadă în orice circumstanțe; curajul acela nebun ce definește o mamă care ar fi în stare de orice ca să-și apere puiul. Tu, mami, ai avut un curaj fără margini… Cea mai vie amintire în capul meu este aceea în care erai gata să sari într-o luptă „corp la corp” cu ditamai namila de câine ciobănesc, doar să nu mă muște pe mine. Nu s-a ajuns până acolo, dar sigur ai fi ieșit victorioasă! Orice probleme am avut, oricât de mari, nici nu mă îndoiam că n-ai să le găsești o rezolvare. Doar erai mami.

Îți mulțumesc pentru bunătatea ta, pentru răbdare, pentru că m-ai lăsat să aleg singură și pentru că m-ai lăsat să cad, să mă lovesc, să mă ridic și să cad din nou, însoțită de tine la orice pas, m-ai lăsat să fiu eu. M-ai susținut în alegerile mele chiar dacă ai știut că nu sunt cele mai bune. Îți mulțumesc pentru că ești, în continuare, sprijinul meu în tot ce fac și pentru că nimic nu pare imposibil de atins când îmi sari în ajutor.

Vreau să știi că datorită felului în care m-ai crescut și în care m-ai tratat am devenit o mamă care dorește să le ofere copiilor săi aceiași siguranță pe care am avut-o eu crescând alături de tine. Nu e nimic mai liniștitor și mai reconfortant decât gândul că ai o persoană pe care te poți baza și care te poate scoate din orice încurcătură. Acest sentiment este și motivul pentru care sunt un adult ce-și permite să mai copilărească, uneori. Atât timp cât exiști, rămâi eroina mea.

Deși mamele nu trebuiesc sărbătorite doar de 8 martie, pentru că nici ele nu sunt mame doar o dată pe an, le urez „La mulți ani!”. Nu e ușoară meseria de mamă, așa cum nu e ușor să fii nici copil, dar este atât de satisfăcător. O mamă este atât de perfectă pe cât o vede copilul ei, iar copilul este cel care o motivează constant să atingă perfecțiunea.

„La mulți ani, femei!”, „La mulți ani, mame!”, dar mai ales, „La mulți ani, mami!”

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.