Cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, marți, 21 martie, de la ora 13.00, la Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc lansarea volumului de poeme „Și Dumnezeu a fost țărână”, de Nichita Danilov, apărut la Editura Cartier din Chișinău, colecția Rotonda. Vor participa, alături de autor, și vor prezenta cartea criticul literar Isabel Vintilă și Alexandru Ovidiu Vintilă, poet și eseist, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni.
„Nichita Danilov nu e doar unul dintre poeții de mare pondere ai «generației ’80» (alături de Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan și alți doi-trei), ci și singurul ei poet metafizic în toata puterea cuvântului. Poate ultimul, la acest început de mileniu, până la proba contrarie…
Poemele lui nu sunt nici «moderne», nici «postmoderne»: ele sunt simultan dincolo, nu dincoace de aceste concepte. Critica a subliniat îndeajuns insolitul acestei poezii «nocturne», vizionare și fantastice, în care, dincolo de măștile grotești, expresioniste, romantice, absurde sau suprarealiste, transcendența există. Senzația de univers puternic simbolizant – suficient sieși, paralel celui contingent, derizoriu și îngust-biografist al poeților actuali –, prin lentila căruia lumea exterioară, contingentă își străvede, ca prin vis, umbrele, e pregnantă, ca și legătura inima cu tradiția mistică a creștinismului răsăritean.
Autorul nu joacă, precum majoritatea colegilor săi, la bursa realului contingent sau a transcendenței de hârtie (pentru el criza limbajului nu există), ci la aceea a irealității și a transfigurării. Senzația de autenticitate e obținută prin convenționalizarea discursului simbolic despre transcendență. Cum?
Prin situarea eului poetic într-un punct de fugă al perspectivei, unde contrariile fuzionează și de unde totul se vede per speculum in enigmate. Vocea lirică nu alunecă astfel nici în registrul solemn-liturgic post-gândirist ce exalta, vetust și emfatic, Divinitatea, nici în registrul plebeu al deriziunii care desacralizează grotesc, bufon și eventual parodic totul, ci se menține pe linia subțire dintre ele, ca un «martor neutru», distanțat, privind «ca dintr-o cameră ascunsă, prin ochelari fumurii».
Un stil alb, cu dicțiune gravă, discret-incantatorie, colorat de mari metafore și imagerii surrealiste, pigmentat cu umor negru și mizând pe transcrierea cât mai fidelă a meditației și a viziunilor generează jocuri de umbre care devin amețitoare atunci când ispita conceptualismului (cu demonstrativismul aferent) este evitată.” – Paul Cernat.
