Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

 

Mănăstirea Lainici și-a serbat sâlainici hram 3mbătă, 6 august, hramul, de praznicul „Schimbării la Față a Domnului”. Această mare sărbătoare este hramul istoric al vechii obști monahale de pe Defileul Jiului, fiind păstrat de Schitul Locurele, așezământ care se află la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când lăcașul de închinare a fost sfințit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic. Ca în fiecare an, mii de pelerini au participat la slujbă și apoi la bâlciul organizat în zona Lainici.

Schimbarea la Față a Mântuitorului pe Muntele Tabor este una dintre cele mai mari sărbători creștine. În Sfintele Evanghelii scrie că acela a fost momentul când apostolii se conving că marele lor învățător Iisus este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat.

Anterior, discipolii lui Iisus văzuseră și se uimiseră de minunile Lui, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, dar în sufletul lor ei îl considerau tot un om — un mare prooroc. Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Față, Sfinții Apostoli înțeleg că Iisus este fiul lui Dumnezeu.

Evenimentul s-a petrecut în ultimul an al vieții pământești a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.  „Sărbătoarea Schimbării la Față este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omenești și a participării trupului trecător la bunurile veșnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale Dumnezeiești. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Față i-a atras în mod deosebit pe călugări, care și-au închinat întreaga viață căutării acestei lumini”, spune starețul Ioachim de la Mănăstirea Lainici.06_manastirea_lainici-q100

Pelerinii au venit de peste tot la slujbă

La fel ca în fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos din 6 august a adunat credincioşi de pretutindeni la Mănăstirea Lainici. Pelerinii au sosit în număr mare încă din ajunul hramului și s-au rugat la Sfântul Irodion și la Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, iar unii dintre ei merg și la Schitul Locurele.

Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici. În seara zilei de 5 august, Preasfințitul Părinte Nicodim de la Severin a participat la slujba Privegherii. Potrivit Episcopiei Severinului, la strană au cântat psalții de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu, clericii și credincioşii au fost poftiţi la tradiţionala agapă frăţească.

Cea mai mare mănăstire de călugări din Oltenia

Sfântul lăcaș de cult de la Lainici este cea mai mare mănăstire de călugări din Oltenia și una dintre cele mai vechi și cunoscute din România.

Călătorul care vine la Lainici, are parte de copleșitoare trăiri sufletești. Sărbătoarea „Schimbării la Faţă a Domnului”, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele. Hramuslujba hraml ales se leagă de o veche tradiţie monahală, după care cei ce fac sihăstrie în munţi se aseamănă Apostolilor Petru, Ioan şi Iacov care pe Muntele Taborului au văzut minunea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, aşa cum menţionează Sfintele Evanghelii.

Distribuie:

1 Comment

  • Magda Todea, 7 august 2016 @ 21:18 Reply

    Balci? Cred ca de 3 ani nu se mai organizeaza… Scuze, daca gresesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.