Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

O clădire impunătoare, cu o arhitectură aparte, se găsește pe drumul care străbate Defileul Jiului și face legătura dintre Ardeal și Oltenia, la o distanță de aproximativ un kilometru de Mănăstirea Lainici. Aici a fost vama dintre România şi Austro-Ungaria, în perioada în care provincia se afla sub ocupaţie străină. Locul se află pe teritoriul judeţului Gorj, într-o zonă deosebit de frumoasă. Clădirea este, însă, într-o stare avansată de degradare, fiind în proprietatea unei firme care se confruntă cu problemele financiare.

Vama a funcţionat în clădirea respectivă, care a suferit unele modificări, după dualismul austro-ungar, între 1867-1918. Clădirea se află pe teritoriul administrativ al oraşului Bumbeşti Jiu. Alexandru Vlahuţă relata în scrierile sale despre clădirea Oficiului Vamal dintre „Regat”, așa cum era denumită Țara Românească şi Transilvania: „De la cotul stâncos ce-i zice Cârligul Caprii, mergem o bucată pe jos.

Pe lespezile calde de pe marginea şoselei, şopârle aurii, culcate la soare, clipesc somnoros din ochi, ascultând şuietul adormitor al apei şi cântecul privighetorilor. Deodată, valea se îngustează şi se-ntunecă. Doi munti înalţi de piatră îşi apropie deasupra noastră vârfurile lor colţuroase.

Între ei se deschide ca o poartă uriaşă, pe sub arcadele căreia Jiul trece maiestos, sunându-şi nahlapii de stânci c-un zgomot de fanfară ce vuie prelung prin bolţile acestui castel din basme. Ne oprim la Păiuş, la vamă. Mai sunt şapte kilometri de-aici până la graniţă.

E aşa de îngustă valea, că pe toată distanţa asta nu s-a putut găsi un loc aşezat pe care să se poată zidi o casă de vamă mai aproape de hotar. După prânz înaintăm prin strâmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stânci”.

Cum arăta vama

vama defileul

În corpul administrativ al Mănăstirii Lainici se află o fotografie cu clădirea vamei din perioada în care era în funcţiune. După ce graniţa a fost închisă, clădirea a devenit loc de cazare pentru muncitorii care au lucrat la construirea căii ferate de pe Defileul Jiului, precum şi a drumului care străbate această zonă sălbatică.

Distribuie:

1 Comment

  • Olanescu, 28 februarie 2022 @ 18:16 Reply

    Nu stiam ca a fost vama ! De fiecare data cand treceam mā gândeam – pācat de cladire ! Îmi inchipuiam cum arāta intr-o perioada mai buna ! Acum am vazut , datorita dumneavoastra , si-mi lasa un “gust amar” si mā gândesc la tinerete…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.