Universitatea „Constantin Brâncuși” a derulat în perioada iunie – decembrie 2018 proiectul „Creșterea gradului de internaționalizare a UCB Târgu-Jiu prin participarea la târguri educaționale internaționale și organizarea evenimentului «International Week»”.
Prin cadrul acestui proiect s-a urmărit dezvoltarea relațiilor internaționale ale acestei instituții de învățământ, dar și îmbunătățirea imaginii universității. Astfel, au fost realizate materiale promoționale care au fost utilizate în cadrul participării la Conferința și Expoziția Anuală EAIE, Genova 2018 și a fost dezvoltat un pachet promoțional care va fi distribuit beneficiarilor de mobilități. Tot în cadrul acestui proiect au fost desfășurate activități de promovare ale Universității „Constantin Brâncuși” la nivel regional, național și internațional, dar și a ofertei educaționale pe care o oferă această instituție de învățământ.
În același timp, universitatea a organizat în săptămâna 19-23 noiembrie 2018, la Târgu-Jiu, evenimentul «Internațional Week în UCB». „Timp de 5 zile, UCB a găzduit un workshop pentru prezentarea bunelor practici privind internaționalizarea în învățământul superior, grupuri de lucru pe teme precum: modalitățile de creștere a numărului și a calității mobilităților internaționale, modalități de îmbunătățire a serviciilor oferite de Birourile de relații internaționale ale universităților, asigurarea internaționalizării acasă pentru studenții non-mobili. Totodată, au fost organizate evenimente culturale și recreative prin care s-a dorit dezvoltarea interesului pentru cultura română și, în același timp, dezvoltarea mentalității multiculturale: o excursie, un curs de limbă română oferit oaspeților din străinătate, vizitarea ansamblului monumental al lui Constantin Brâncuși. În cadrul acestei activități, a fost realizat un ghid de bune practici privind internaționalizarea învățământului superior”, se arată în comunicatul transmis de Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși”.