MOL România și Fundația pentru Comunitate au decernat Premiile Mentor pentru excelență în educație pentru al șaptelea an consecutiv, în cadrul unei ceremonii organizate ieri seară la Teatrul Odeon din Bucureşti şi care l-a avut ca invitat de onoare pe violonistul Alexandru Tomescu. Au fost premiați zece profesori din România, printre care și Valeria Teoteoi, profesor de chimie la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.
Gala Premiilor Mentor a avut loc pe 3 mai, la București, unde MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al şaptelea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori. În cadrul evenimentului, organizat la Teatrul Odeon din București, a fost lansată cea de-a opta ediție consecutivă a programului, nominalizările putând fi depuse până la sfârșitul anului. Cei zece profesori și antrenori distinşi în cadrul acestei ediţii au fost selectați dintre cele 250 de propuneri transmise în anul 2016. Laureații acestei ediţii au primit câte un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi, și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei. „MOL România oferă de şapte ani Premiile Mentor pentru excelenţă în educaţie, alegând astfel să recompenseze profesori şi antrenori de excepţie, care prin dăruirea şi pasiunea lor au şlefuit talente şi caractere, pregătind generaţii întregi nu numai pentru cariere de succes, ci şi pentru viaţă. Prin acordarea acestor premii ne-am dorit să le spunem tuturor acestor mentori minunaţi că le mulţumim pentru ceea ce au făcut şi fac încă pentru atâtea şi atâtea generaţii”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.
Laureații Premiului Mentor pentru Excelență în Educație, ediția a 7-a, 2016 sunt:
Nicolae Antonescu, profesor de vioară, București
Petre Arnăutu, antrenor tenis de masă, Slatina
Bogács Nóra Ágnes, profesor de limbă și literatură maghiară, Miercurea Ciuc
Csiszár Ferenc, antrenor de scrimă, Satu Mare
Elvira Groza, profesor de filozofie, Oradea
Pető Mária, profesor de fizică, Sfântu Gheorghe
Constantin Radu, antrenor de gimnastică ritmică, Iași
Elena Valeria Teoteoi, profesor de chimie, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu
George Florian Zamfir, profesor de muzică, Craiova
Mihaela Eleonora Zamfirescu, profesor de pian, București
Valeria Teoteoi: „Îmi doresc să fiu profesor (…) numai profesor!”
De-a lungul anilor săi la catedră, dascălul Valeria Teoteoi a pregătit mai mulți olimpici, la fel de pasionați de chimie ca și ea. Unul dintre tinerii pregătiți de profesorul laureat este Dumitru Călugăru, „chimistul de aur” al Gorjului. „Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să fiu profesor, numai profesor! (…) Chimia înseamnă să descoperi. Lumea este într-o continuă transformare, înseamnă o nouă sinteză de substanță chimică, nu e nimic cum a fost ieri și nici mâine nu va fi cum a fost astăzi! De asta îmi place chimia! În învățământ nu poți să vii decât dacă simți că poți să trăiești prin copii. Trebuie să îi înțelegi pe elevi, să îi cerți, să îi mângâi, nu te poți plictisi să lucrezi cu elevii, este mereu o noutate. Este solicitant, într-adevăr, căci trebuie să îi ții ancorați în activitate, dar eu nu m-aș vedea făcând altceva!”, a spus Valeria Teoteoi, profesor de chimie la CNTV Târgu-Jiu, laureată a Premiului Mentor 2016.
1 Comment