Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, organizează marți, 17 ianuarie 2023, în sala „Synaxis” a Facultății de Teologie, începând cu ora 17, primul atelier de lectură „Synaxis” dedicat paternității și uceniciei, intitulat „Maeștri și discipoli în tradițiile umanismului european”. Prelegerea va fi susținută de lect. dr. Gabriel Nedelea, critic literar, cercetător în cadrul Muzeului Cărții și Exilului românesc și profesor la Universitatea din Craiova.

Atelierul de lectură „Synaxis”, organizat cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale, Paternitate şi ucenicie. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați, specialiști în domeniu.

Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.

Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică [email protected].
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.